sâmbătă, 9 mai 2020

Fabricând sateliți în timpul pandemiei

În această perioadă fără precedent de distanțiere socială din cauza pandemiei de COVID-19, munca reprezintă o provocare uriașă pentru noi toți. Pentru cei care pot, munca la distanță este acum destul de obișnuită. Dar această soluție nu este posibilă pentru toată lumea. La fel ca în multe alte industrii, fabricarea și testarea sateliților au fost amânate. Dar unii ingineri și oameni de știință au găsit modalități de a pregăti în continuare misiunile la lansare a viitorilor sateliți ai Europei, cum ar fi următorul satelit Copernicus Sentinel-6.

Lansarea acestuia este programată pentru sfârșitul acestui an, satelitul Copernicus Sentinel-6 fiind testat în prezent pentru a se asigura că va rezista la rigorile lansării și la mediul dur din spațiul cosmic, în perioada de exploatare, când va funcționa de pe orbita Pământului.

Acest nou satelit va avea misiunea de a furniza date esențiale privind înregistrarea pe termen lung a măsurătorilor nivelului mărilor și oceanelor. Una dintre cele mai grave consecințe ale schimbărilor climatice este creșterea nivelului mărilor și oceanelor la nivel mondial, punând în pericol milioane de oameni. Este esențial să continuăm măsurarea acestui nivel pentru a monitoriza această tendință îngrijorătoare, astfel încât factorii de decizie să fie pregătiți să ia măsuri adecvate de atenuare a acestor efecte.

Constrângerile impuse de criza COVID-19 înseamnă că în zona de lucru sunt mult mai puțini ingineri. Cu toate acestea, respectând măsurile de izolare, Airbus, principalul contractant al misiunii, are o echipă care testează satelitul în centrul IABG din apropierea orașului München din Germania.

Pierrik Vuilleumier, managerul de proiect al misiunii Copernicus Sentinel-6 al ESA, a precizat: „Din cauza situației actuale, mulți dintre noi trebuie să urmărim etapele de testare de la distanță. Întrucât aceasta este o misiune internațională, membri echipei sunt împrăștiați în Europa și SUA. În mod remarcabil, am reușit să ajungem la o etapă importantă prin care am finalizat testele de vibrație acustică, care simulează mediul zgomotos al lansării și al ascensiunii prin atmosferă. Aceste teste demonstrează că echipa este hotărâtă să respecte data lansării din luna noiembrie, în ciuda circumstanțelor dificile".

Copernicus Sentinel-6 este acum pregătit pentru următorul set de teste, care include testele de „compatibilitate electromagnetică”. După ce aceste teste vor fi finalizate, la sfârșitul lunii septembrie, satelitul va fi transportat la Baza Forțelor Aeriene Vandenberg din California pentru lansarea cu o rachetă Space-X Falcon 9, furnizată de NASA.

Satelitul Sentinel-6 este dezvoltat în comun de ESA, NASA, Organizația Europeană pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici și Administrația Națională Oceanică și Atmosferică, cu sprijinul Centrului National de Studii Spațiale.

În ciuda pandemiei de COVID-19, a fost îndeplinită și o altă etapă, de data aceasta pentru misiunea Copernicus Sentinel-3, prin transportul platformei de satelit „D” de la Thales Alenia Space din Roma (Italia) la Cannes (în Franța).

În prezent există doi sateliți Sentinel-3 pe orbită: Sentinel-3A și Sentinel-3B. Ei lucrează ca o pereche pentru a măsura sistematic oceanele Pământului, pământul, gheața și atmosfera, pentru ca oamenii de știință sa poată monitoriza și înțelege dinamica la scară globală și pentru a furniza informații esențiale în timp real, pentru prognoza privind oceanele și vremea. Pentru a asigura continuitatea misiunii, acești sateliți vor fi în cele din urmă înlocuiți de Sentinel-3C și Sentinel-3D. Prin urmare, echipele sunt în curs de pregătire pentru următorii sateliți.

Nic Mardle, managerul de proiect Copernicus Sentinel-3 al ESA, a explicat: „La începutul restricțiilor, echipa Thales din Italia a muncit deosebit de mult pentru a încerca să finalizeze totul pentru Sentinel-3D înainte de a fi impusă izolarea completă. Turele individuale au permis celor două echipe să continue să lucreze la satelit fără riscul ca inginerii să se infecteze reciproc. Aproape finalizasem totul când a fost anunțată oprirea completă a instalațiilor, dar acest fapt nu a oprit echipele Thales din Italia și din Franța, și la noi la ESA, întrucât am continuat cu toții să lucrăm de la distanță pentru a finaliza și testele. Imediat ce instalațiile Thales vor puteau fi accesate din nou, echipele vor finaliza puținele activități rămase, inclusiv pregătirile de ambalare și expediere. Deja au fost obținute și aprobările necesare din partea guvernelor italian și francez, astfel încât platforma pentru satelit să poată fi transportată din Italia spre Franța pe căi rutiere”.

Sentinel-3D a ajuns în siguranță la instalațiile de la Cannes în noaptea de 21 aprilie și a fost despachetat de echipa Thales-Alenia Cannes cu sprijinul de la distanță al colegilor lor din Roma.

Nic a adăugat: „Activitățile sunt cu siguranță mai complicate în această perioadă, dar toate echipele lucrează împreună pentru a continua programul în cel mai eficient și pragmatic mod, găsind soluții la noile probleme cauzate de impactul pandemiei, garantând în același timp că este asigurată sănătatea și siguranța echipelor implicate”.

Josef Aschbacher, directorul ESA al programelor de observare a planetei, a menționat: „Toată lumea lucrează în circumstanțe extrem de dificile și suntem forte mulțumiți că munca noastră continuă pentru a pregăti numeroase noi misiuni. Aceasta este vital nu doar pentru a asigura continuitatea măsurătorilor din spațiu ale planetei noastre, pentru a înțelege și monitoriza schimbările de mediu care afectează societatea la nivel mondial, ci și pentru a testa în continuare noi tehnologii spațiale. Cu pandemia de COVID-19 care afectează atât de mult economia, facem toate eforturile pentru a menține active inițiativele industriei spațiale”.

Despre sateliții Copernicus Sentinel

Copernicus este o flotă de sateliți dedicați, deținuți de UE, concepuți pentru a furniza date și imagini pentru programul de mediu Copernicus al Uniunii Europene. Comisia Europeană coordonează acest program. ESA este responsabilă de componenta spațială, respectiv de dezvoltarea familiei de sateliți Copernicus Sentinel pentru Uniunea Europeană și de asigurarea fluxului de date pentru serviciile Copernicus. Operațiunile sateliților Copernicus Sentinel au fost încredințate către ESA și EUMETSAT.


Niciun comentariu despre subiectul „Fabricând sateliți în timpul pandemiei”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile