marți, 14 iulie 2020

În prima jumătate a acestui an, numărul reclamațiilor înregistrate la ANCOM a crescut cu 64% față de aceeași perioadă a anului 2019

În primele 6 luni din 2020 Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a primit peste 2.400 de reclamații de la utilizatorii de comunicații electronice și servicii poștale din România, a anunțat autoritatea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.


Tot mai multi utilizatori cunosc rolul ANCOM şi ni se adresează pentru soluționarea problemelor pe care le întâmpină în utilizarea serviciilor de comunicații. Atât dezvoltarea sectorului, cât şi perioada atipică în care ne aflăm au făcut ca numărul petițiilor transmise către ANCOM să crească cu 64%. De exemplu, amploarea pe care a căpătat-o serviciul de livrare colete în această perioadă s-a văzut şi în numărul de reclamaţii primite de noi, mai multe cu 59% față de anul trecut” a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Un alt factor care a determinat creșterea numărului de reclamații îl reprezintă atribuțiile pe care ANCOM le-a avut pe perioada stării de urgență privind știrile false despre COVID-19. În această perioadă au fost înregistrate 367 de reclamații cu acest subiect, reprezentând 15% din numărul total al reclamațiilor.

Servicii poștale

10% (în creștere cu 59,33% față de aceeași perioadă a anului precedent) din totalul reclamațiilor înregistrate la ANCOM în prima jumătate a acestui an au avut ca subiect furnizarea serviciilor poștale.

Problemele semnalate cel mai des de utilizatorii serviciilor poștale au fost legate de nelivrarea trimiterilor poștale (20%), pierderea sau furtul acestora (17%), termenul de livrare a trimiterilor poștale (14% din totalul reclamațiilor) și deteriorarea trimiterilor poștale (12%).

Servicii de comunicații electronice

Din totalul reclamațiilor primite de Autoritate în prima jumătate a anului 2020, 50% au vizat serviciile de comunicații electronice, principalele nemulțumiri reclamate vizând aspecte care țin de relația contractuală cu furnizorii de servicii de comunicații electronice. Astfel, utilizatorii au semnalat probleme privind încetarea contractelor (23% din reclamațiile referitoare la serviciile de comunicații electronice), facturarea acestor servicii (20%), nerespectarea contractelor de către furnizori (12%) și derularea contractelor la distanță (11%).

În mod firesc (având în vedere limitarea deplasărilor externe), reclamațiile privind serviciul de roaming au fost în scădere comparativ cu prima jumătate a anului precedent (2%, față de 7% în primele 6 luni din 2019), acestea vizând în special roaming-ul involuntar.

5% dintre petițiile trimise la ANCOM au vizat probleme întâlnite în procesul de portare a numerelor de telefon.

Alte subiecte reclamate

Din totalul petițiilor primite de ANCOM în prima jumătate a anului, 9% au vizat aspecte referitoare la acoperirea și calitatea semnalului pentru serviciile de telefonie și internet, 7% au vizat problemele tehnice (deranjamente) și 4% au vizat noile tehnologii.

Soluționarea reclamațiilor

ANCOM poate interveni direct în situațiile în care furnizorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune încalcă anumite drepturi de informare ale utilizatorilor, nu oferă serviciul de portabilitate a numerelor (sau nu respectă legislația din acest domeniu), nu respectă reglementările legate de furnizarea serviciilor de roaming, nu includ anumite informații în contracte sau nu respectă condițiile de încheiere a contractelor la distanță.

Reclamațiile privind nerespectarea/neexecutarea contractelor de către furnizorii de servicii de comunicații electronice pot fi adresate de către utilizatorii persoane fizice Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), iar persoanele juridice aflate în această situație se pot adresa instanței de judecată competente.

În ceea ce privește serviciile poștale, în cazul nerespectării termenului de livrare, utilizatorii se pot adresa ANPC, care are competența legală de a sancționa furnizorii pentru nerespectarea contractului/ Condițiilor generale privind furnizarea serviciilor poștale. În caz de pierdere, furt, distrugere (totală sau parțială) sau deteriorare a bunului expediat, utilizatorii care nu au primit un răspuns de la furnizor în maxim 3 luni sau sunt nemulțumiți de răspuns, se pot adresa ANCOM, cu dovada îndeplinirii procedurii reclamației prealabile, urmând pașii descriși aici. ANCOM nu poate însă stabili cuantumul despăgubirilor și nici obliga furnizorul la plata acestora, astfel de competențe revenind instanțelor de judecată.


5 comentarii despre subiectul „În prima jumătate a acestui an, numărul reclamațiilor înregistrate la ANCOM a crescut cu 64% față de aceeași perioadă a anului 2019”:
Bogdan

S-au înmulțit "turnătorii" de când cu covidul acesta.

Anonim

Mai curând înseamnă că oamenii au început să își cunoască drepturile. Ceea ce este normal într-o societate liberă.

Bogdan

Sa te ferească Dumnezeu să ai defecțiune la astfel de servicii în vest ca te rogi la ei câteva zile in telefon ca sa vina cineva sa-ti remedieze problema. Noi inca stam bine cu asa ceva. Am fost în UK acum 3 ani si m-am abonat la britishtelekom, dădeam vreo 40 de lire pe o mizerie de internet fix, aveam nevoie de net fix în domeniu în care lucram. Viteza era de 50Mbps chipurile pe o mizerie de fibra de a lor. Aproape 3 saptamani mi-a luat pana s-au sinchisit unii sa vina sa-mi rezolve avaria. Noi facem nazuri cu peste 150 posturi in digital și viteze la net peste 100. Cică nu ne cunoastem drepturile. În Franța este la fel cu portocaliu" de la noi ;)

Bogdan

La noi este pomană cu nici 15 euro sa ai sute de posturi digitale + net la peste 100Mbps

Daniel Oprea

Si in Italia este la fel. Pana sa apara Digi Italia eram abonat la TIM, erau neseriosi la greu. Incarcau aiurea facturile cu numerele mele din Romania cu toate ca erau trecute opțiunea de abonament cu 200 minute in tara. A aparut Digi Italia si acum vorbesc in tara cu orele sau pe whatsup. NU m-au prostit niciodata la bani si minute incluse in abonament. ROMÂNIA chiar sta foarte bine la aceste servicii

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile