sâmbătă, 24 octombrie 2020

Test 8K al televiziunii publice spaniole prin rețeaua DVB-T2 din Spania

Radiodifuzorul public spaniol RTVE a difuzat cu succes programe UHD 8K prin platforma de televiziune digitală terestră DVB-T2. Demonstrația de la Universitatea Politehnică din Madrid, de miercuri, este prima din lume în configurația tehnică utilizată în experiment. Cellnex, Dolby, Sapec, Sony, SGO și Samsung au contribuit de asemenea la acest proiect pilot.

Unul dintre programele difuzate a fost o emisiune în care directorul de relații media RTVE Carlos Garrido a intervievat diverși participanți la proiect.

Televiziunea publică este și trebuie să fie în fruntea acestor evenimente tehnice. RTVE a fost și este un pionier în dezvoltarea noilor tehnologii”, a explicat directorul RTVE, David Valcarce.

Semnalul 8K (7680 × 4320 pixeli) a fost transmis utilizând HDR (High Dynamic Range) și HLG (Hybrid Log-Gamma), conform standardului STD-B67. Rata de cadre a fost de 50 pe secundă.

Standardul HEVC a fost utilizat pentru codarea video, iar codarea audio Dolby AC4 și standardul DVB-T2 pentru transmiterea conținutului. În test s-au folosit televizoare Samsung QLED 8K. 

Semnalul a fost transmis de la headend-ul tv al Școlii Tehnice Superioare de Ingineri în Telecomunicații din Universitatea Politehnică din Madrid, pe canalul 44 UHF, atribuit temporar președintelui RTVE de către secretarul de stat pentru telecomunicații. 

RTVE a retransmis testul în direct în mai multe orașe spaniole: Madrid (pe canalul 32), Barcelona (pe canalul 43), Sevilla (pe canalul 36), Malaga (pe canalul 26), Santiago de Compostela (pe canalul 33), Valencia (pe canalul 41) și Ciudad Real (pe canalul 33). 

RTVE înregistrează programe în 8K încă de anul trecut, special pentru această demonstrație, realizând si difuzând în acest test inclusiv documentarul "Renaceres a 8K".


3 comentarii despre subiectul „Test 8K al televiziunii publice spaniole prin rețeaua DVB-T2 din Spania”:
Anonim

Bravo lor. Asta in timp ce la noi nici trecerea la HD nu s-a incheiat.

Unknown

Bravo l'ESPAGNE continuer.....les TURC la testé depuis plus d'un an par leur satellite à 42 degres.

Anonim

Turcii transmit prin satelit, nu digital terestru. Asta e premiera: spaniolii transmit terestru, turcii nu!

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile