marți, 1 decembrie 2020

PRO TV a lansat platforma 25deani.protv.ro

Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, PRO TV sărbătorește 25 de ani de la lansare, iar cei de acasă vor avea parte de numeroase surprize. Dacă programul zilei va fi unul special, în mediul online a lansat subdomeniul 25deani.protv.ro care va reuni momentele care au scris istoria televiziunii.

Bună seară, România! Bună seara, București!”, așa a început istoria de un sfert de secol a PRO TV. Jurnalul de știri prezentat de Andreea Esca reprezintă un moment video memorabil care, alături de alte câteva zeci, la fel de impresionante, se regăsește pe platforma 25deani.protv.ro.

Noua platformă le oferă cititorilor șansa de a porni într-o călătorie nostalgică în timp, printr-un timelime care le aduce aminte de emisiunile, vedetele, campaniile, promo-urile, cântecele de 1 decembrie, edițiile speciale ale știrilor, filmele, serialele și tot ceea ce a făcut ca PRO TV să fie prima opțiune a multor telespectatori de-a lungul anilor.  

Curioșii se vor putea bucura de interviuri cu Andreea Esca, Florin Busuioc, Smiley, Pavel Bartoș, Alexandra Dinu, Corina Caragea, Adi Nartea și vor putea afla de la ei cele mai dragi și amuzante întâmplări din ultimii ani.

Totodată, această provocare a fost acceptată și de o parte dintre cei care au scris istorie, precum Andreea Raicu, Mihaela Tatu, Geanina Corondan, Ada Roseti, Nuami Dinescu sau Toni Grecu. Fiecare dintre ei a depănat câteva dintre amintirile care-i leagă de PRO TV.

Pentru România, pentru mine și pentru români, PRO TV a fost a doua revoluție”, declară Andreea Esca, cu doar o zi înainte de împlinirea celor 25 de ani de existență. Mai multe povești despre cum resimțeau vedetele primii ani de transmisie pot fi găsite, începând cu ziua de 1 decembrie, pe 25deani.protv.ro.


2 comentarii despre subiectul „PRO TV a lansat platforma 25deani.protv.ro”:
Anonim

au foarte multe reclame si pe deasupra ne ia si abonament 5 lei lunar.Am consumat foarte mult curent cu astia ,mai bine Animal Planet.

Sorin

Anonim, platforma 25deani.protv.ro nu iți ia niciun 5 lei lunar, e gratuită! Daca te referai la taxa pe care o ia operatorilor per abonat pentru redistribuția prin cablu sau satelit a televiziunilor Pro, si care nu e 5 lei la toți, ci mai mică, in funcție de numărul de abonați ai operatorului, nu are nicio legătura cu aceasta platformă online, care e gratuită! Accesează aceasta platforma si vei vedea cu ochii tăi că nu iți cere bani pentru vizionare. Sau exprima-te mai clar data viitoare, nu transmițând informații in mod ambiguu care se înțeleg greșit, daca tot te obosești sa scrii ceva.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile