miercuri, 3 februarie 2021

Eurosport va oferi experiența completă fanilor Australian Open în 2021

- Fiecare punct din fiecare meci și fiecare poveste – disponibile pe platformele Eurosport

- Wilander, Becker, Henman și Henin fac parte din echipa de experți care va acoperi peste 300 de ore de tenis în direct către milioane de fani din Europa.



Poate că în Europa este mijlocul iernii, însă Eurosport ne încălzește cu toată acțiunea din Australia în februarie. Tenisul de Mare Șlem se întoarce, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către blogul HD Satelit România.

Eurosport va acoperi Australian Open între 8 și 22 februarie mai bine ca oricând, cu fiecare poveste privită din toate unghiurile pe platformele sale liniare și digitale, cât și pe rețelele sociale. Fiecare punct din fiecare meci și fiecare moment important vor fi analizate de experții Eurosport – de la Wilander la Becker și de la Henin la Henman.

Cu peste 300 de ore live de sport de calitate disponibile în direct pe canalele liniare și pe aplicația Eurosport, alături de analizele detaliate din studioul premiat de realitate-mixtă, The Cube, Eurosport va fi destinația numărul unu pentru fanii tenisului.

Barbara Schett va modera transmisiunile Australian Open din studioul Cube din Londra, unde va fi însoțită de multiplul campion de Grand Slam, Mats Wilander. Wilander sărbătorește al 15-lea an alături de Eurosport și nu se ferește niciodată să răspundă întrebărilor dificile sau să-și exprime opiniile. Fostul număr 1 al Marii Britanii, Tim Henman, se va alătura experților Eurosport începând cu sferturile de finală pentru a analiza la rândul său turneul din Cube.

Cu 13 titluri de Grand Slam câștigate, Boris Becker și Justine Henin vor apărea în studio de-a lungul turneului în completarea rolurilor pe care deja le au ca experți pentru Eurosport Germania și Eurosport Franța. Finalist de două ori la turnee de Grand Slam, Alex Corretja va fi prezent de asemenea în Cube, de data asta fiind „transportat” acolo virtual, din Madrid, de unde va comenta și va analiza turneul pentru Eurosport Spania.

Eurosport aduce și un format nou de emisiuni – Misiunile lui Mischa îl vor avea în prim plan pe Mischa Zverev, fratele mai mare al finalistului US Open Alexander Zverev. Acesta va fi în Melbourne și le va oferi fanilor din Europa o privire din orașul în care se desfășoară turneul, cât și detalii din spatele cortinei.

Eurosport va oferi fanilor și ferestre locale – după ora 06.00 ora noastră locală - în România, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, Rusia și Spania, pentru ca fanii să nu rateze meciurile favoriților, dar și emisiuni locale precum:

Matchball Becker, moderată de legendarul Boris Becker, va fi difuzată pe aplicația Eurosport, cu clipuri încărcate și pe Eurosport.de, în Germania.

Pasando Bolas, cu Alex Corretja, va fi difuzată zilnic pe Eurosport în Spania, iar cel puțin patru episoade al popularului vodcast La Casa del Tennis vor fi disponibile de-a lungul turneului.

ESP Tennis Club va fi difuzată zilnic pe Eurosport în Franța, iar fostul jucător Arnaud di Pasquale va modera un show pe platformele digitale, numit Dip (Deep) Impact.

Roberta Vinci va avea alături jurnaliștii Eurosport, cu care va discuta despre acțiunea din Melbourne în sesiuni Facebook Live. Acestea vor fi publicate și sub formă de vodcast.

Scott Young, SVP of Production and Content Eurosport, a spus: „Odată cu primul Grand Slam al anului, Eurosport va aduce transmisiunile sale către cea mai mare audiență globală de până acum. Oportunitățile de interacțiune cu turneul vor fi mai multe decât oricând la Australian Open, indiferent de modul în care fanii vor urmări acțiunea.”

„Echipa dedicată a Eurosport este împărțită în toate colțurile lumii, de la Melbourne și până în Europa, prin rețeaua noastră complexă de producție de la distanță din Paris și Londra. Angajamentul nostru către inovare va aduce experiențe unice fanilor tenisului de pe orice ecran, iar The Cube cu siguranță va ridica priviri. Cu ajutorul acestuia vom avea alături cei mai buni experți, dar și rezumate detaliate în format digital, conținut interactiv pe rețelele sociale, știri și povești din tenis pe site-urile Eurosport și acoperirea favoriților locali. Ecosistemul Australian Open este pregătit să dea startul sezonului de tenis pentru fanii din toată lumea.”

Promo-ul Eurosport Un tenis care întoarce capete poate fi urmărit AICI.

Eurosport introduce în această săptămână și o serie de documentare scurte – Trailblazers. Ea va conține 10 episoade, fiecare dintre ele punând în lumină legende ale sportului care au inspirat și au schimbat societatea. Personajele principale ale acestei serii sunt oamenii care au contribuit la modelarea lumii în care trăim astăzi, sportivi care au creat singuri unele dintre cele mai definitorii momente din istoria recentă.

Triumfurile olimpice ale lui Jesse Owens în Germania nazistă, luptele lui Arthur Ashe pe teren și în afara acestuia și curajul lui Colin Kaepernick de a lua poziție împotriva inegalității rasiale și a brutalității poliției, toate vor fi cuprinse în seria Trailblazers. Serena Williams va fi subiectul primului episod pentru a coincide cu începutul Australian Open.

Program complet:

5 februarie - Serena Wiliams: Pentru că debutul Australian Open este aproape, prima ediție o are în centru pe cea care va încerca să cucerească cel de-al 7-lea trofeul al carierei la Grand Slam-ul de la Antipozi.

22 februarie - Greg Louganis: Puțini sportivi din istoria Jocurilor Olimpice au revenit de la o copilărie precum cea a lui Greg Louganis, pentru ca apoi să atingă culmile sportive la fel ca sportivul american.

8 martie - Jesse Owens: Jesse Owens a devenit o legendă sportivă pentru performanțele sale de la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936.

22 martie - Cathy Freeman: Sprintera australiană care a excelat la proba de 400m și care în 2000 a devenit prima persoană aborigenă australiană care a câștigat o medalie de aur olimpică individuală.

5 aprilie - Arthur Ashe: Ashe a fost primul jucător de culoare selectat în echipa de Cupa Davis a Statelor Unite și singurul jucător de culoare care a câștigat titluri la Wimbledon, US Open și Australian Open.

19 aprilie - Nawal El Moutawakel: Sportiva din Maroc a făcut istorie în 1984 când a devenit prima femeie musulmană din Africa medaliată olimpic.

3 mai - Gino Bartali: Legenda ciclismului italian a câștigat Turul Franței atât înainte, cât și după cel de-al 2-lea Război Mondial și și-a folosit faima sportivă pentru a ajuta la salvarea vieții multor evrei.

17 mai - Althea Gibson: Gibson a devenit prima mare jucătoare afro-americană în tenisul feminin mondial, câștigând cinci titluri de Grand Slam în carieră.

31 mai - Billie-Jean King: Pionierul egalității și justiției în „Bătălia sexelor”, King a obținut, de asemenea, patru titluri de simplu la US Open.

Mai mult, pe eurosport.ro și pe pagina de Facebook EurosportRO veți putea găsi numeroase articole despre Australian Open și tenis, inclusiv câteva serii originale interesante precum:

Favoriții: articole zilnice analizând cele mai importante meciuri ale zilei

Meciuri memorabile: articole despre cele mai remarcabile 10 meciuri jucate vreodată la turneele de Grand Slam

Performanțele românilor: poveștile celor mai importanți jucători de tenis din România din toate timpurile

Reveniri de legendă: articole care aduc în lumină acele reveniri spectaculoase din sportul alb

Atmosfera la Grand Slam: articole despre acele lucruri unice din afara terenului care nu lipsesc de la fiecare Slam

Detalii tehnice: articole despre detaliile tehnice de la teren la mingi sau încălțăminte

Tenis Today: show LIVE pe Facebook găzduit de Ion Alexandru, în care se discută interactiv cele mai importante știri de la Australian Open.


Despre Eurosport

Eurosport este destinația pentru sport nr. 1 din Europa și dezvoltă puterea sportului prin conținut localizat de la cele mai importante evenimente sportive din lume. Drept Gazda Jocurilor Olimpice în Europa, Discovery aduce Eurosport către discovery+, serviciul de streaming direct către consumator, începând cu o selecție de țări, din 2021. În mod clar definite ca fiind Gazdele Ciclismului, ale Tenisului de Mare Șlem și ale Sporturilor de Iarnă, canalele Eurosport - Eurosport 1, Eurosport 2 şi Eurosportnews - au în total 246 de milioane de abonați, în 75 de țări din Europa, zona Asia-Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu. Eurosport.com este website-ul de știri de sport nr.1 al Europei, cu o medie de 30 milioane de vizitatori unici pe lună. Eurosport Events este divizia specializată în administrarea şi promovarea evenimentelor sportive internaționale. Pentru mai multe informații, vizitați corporate.eurosport.com.


Niciun comentariu despre subiectul „Eurosport va oferi experiența completă fanilor Australian Open în 2021”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile