miercuri, 24 martie 2021

WTA Miami se vede în exclusivitate la Digi Sport. Simona Halep va evolua din turul al doilea.

Digi Sport a anunțat că va transmite în direct și în exclusivitate turneul WTA Miami. Meciurile de pe tabloul principal încep marți, 23 martie, pe Digi Sport 2 și Digi Sport 4, de la ora 17:00.

Simona Halep revine în circuitul WTA după o pauză de 5 săptămâni. Ocupanta locului 3 mondial are adversare de top în cadrul turneului de la Miami. Principala favorită a întrecerii din Florida este Ashleigh Barty, iar cap de serie numărul 2 e Naomi Osaka.

Constănțeanca a jucat de două ori în semifinale la Miami, în 2015 și 2019, iar la ediția din acest an, din postura de a treia favorită la cucerirea trofeului, beneficiază de un tur liber. Astfel, Simona va evolua direct în turul al doilea al turneului, unde o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Caroline Garcia și o jucătoare venită din calificări.

Irina Begu o va înfrunta în primul tur pe rusoaica Anna Kalinskaya. Dacă se califică în turul al doilea, Begu va evolua cu Petra Martic, locul 21 WTA. Sorana Cîrstea o va întâlni pe Katrina Scott, în vârstă de doar 16 ani, beneficiara unui wild card. Dacă va trece de foarte tânăra reprezentantă a gazdelor, Cîrstea va juca apoi cu Anett Kontaveit din Estonia, locul 24 WTA.

Alte nume importante, prezente la turneul de la Miami, sunt Sofia Kenin, locul 4 WTA, Karolina Pliskova, locul 6 WTA, Bianca Andreescu, locul 9 WTA, şi Garbine Muguruza, locul 13 WTA.

Deținătoarea recordului de titluri de la Miami, Serena Williams, nu va fi prezentă la ediția din acest an. Americanca s-a impus de 8 ori la întrecerea din Florida, însă acum s-a retras din cauza unor probleme medicale.

Turneul de la Miami este de categorie WTA 1000, se desfășoară pe suprafață de joc dură și este dotat cu premii totale în valoare 3,2 milioane de dolari, redus drastic față de ultima ediție, din 2019. Câștigătoarea va primi 1.000 de puncte în clasamentul WTA și un cec în valoare de doar 300.110 de dolari, comparativ cu 1,34 milioane de dolari, în 2019.


Niciun comentariu despre subiectul „WTA Miami se vede în exclusivitate la Digi Sport. Simona Halep va evolua din turul al doilea.”:

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile

Operatori tv și de telecomunicații din România

AKTA (80) Digi (591) Focus Sat (268) FREESAT (26) iNES (27) Nextgen (85) Orange (243) Telekom (323) UPC (281) Vodafone (90)