luni, 12 aprilie 2021

DIGI: Platformele online și aplicațiile grupului adoptă formatul Dynamic Ad Insertion (DAI)

Platformele digitale Digi24, Digi Sport și Digi Online (aplicații și website) au lansat, în parteneriat cu Google, formatul Dynamic Ad Insertion (DAI), în premieră pentru mediul digital din Europa Centrală și de Est, anunță RCS RDS printr-un comunicat remis către HD Satelit Blog Romania. Noul format este disponibil pe site-ul digi24.ro (variantele desktop și mobile) și a fost dezvoltat cu ajutorul Digi Soft IT. De asemenea, soluția este în curs de implementare atât pe site-ul digisport.ro (variantele desktop și mobile), cât și pe aplicațiile Digi24, Digi Sport și Digi Online.

Imagine remisă în comunicat de Digi România pentru publicare pe blogul HD Satelit

Pe măsură ce televiziunea tradițională se aliniază cu mediul digital, utilizatorii își doresc o experiență a vizionării unitară și calitativă atât la TV, cât și online* și conținut personalizat relevant al reclamelor pentru fiecare utilizator în parte**. Dynamic Ad Insertion este o tehnologie nouă de inserare a reclamelor/ ad-urilor de tip video în stream-urile live difuzate pe site-urile furnizorilor de conținut, care asigură o experiență fluidă  pentru utilizatori, asemănătoare cu cea de la TV, oferind în același timp beneficiile de care dispune publicitatea online. De asemenea, DAI permite difuzarea reclamelor targetate în mod unic către fiecare utilizator pentru întreg conținutul și pentru toate dispozitivele.

Printre cele mai importante avantaje ale brandurilor care vor să își afișeze conținutul prin intermediul acestei tehnologii, se numără:

- Oferă brandurilor posibilitatea de a-și afișa mesajele publicitare video pe un conținut premium și calitativ;

- Brandurile beneficiază de monitorizare și raportare în detaliu a rezultatelor campaniei, specifice mediului online;

- Brandurile au posibilitatea de a utiliza un număr mare de targetări (în funcție de: locația utilizatorului, de oră și zi), pot alege poziția din calupul publicitar în care vor să se afișeze ș.a.;

- Oferă utilizatorilor o experiență fluidă, lipsită de întreruperi, crescând astfel șansele ca aceștia să interacționeze direct cu materialul publicitar. 

Despre platformele digitale ale grupului DIGI

"În 2021, platforma Digi24 reprezintă, lună de lună, cea mai importantă sursă de informare la nivelul întregului univers de internet măsurat de Biroul Român de Audit Transmedia. Lunar, în 2021, Digi24 este sursă de informare pentru mai mult de 11 milioane de vizitatori unici care generează în medie peste 90 de milioane de afișări de pagină", arată Digi in comunicatul de presă. 

"Digisport.ro este site-ul cu profil sportiv cel mai vizitat în 2020 (peste 23 de milioane de vizite medie lunară), dar și în 2021 (peste 26 de milioane de vizite medie lunară) din întreg universul de internet măsurat de Biroul Român de Audit Transmedia). De asemenea, este, lună de lună principala sursă de informare sportivă pentru cei mai mulți vizitatori unici interesați de subiecte de profil (aproximativ 4 milioane de vizitatori unici media lunara în 2020 și peste 4 milioane medie lunara în 2021). Totodată, digisport.ro este site-ul de profil care, la nivel de lună, a ajuns la cel mai mare număr de clienți unici pe care un site de sport i-a înregistrat vreodată, conform Biroului Român de Audit Transmedia (peste 5,8 milioane)", mai precizează comunicatul companiei. 

"Digi Online este platforma de streaming online și video-on-demand (VOD) a grupului DIGI, care le oferă clienților accesul la cele mai apreciate conținuturi TV din domeniul actualității, sportului, divertismentului, filmelor, documentarelor. Din Digi Online, utilizatorii pot viziona peste 75 de posturi retransmise de Digi TV și au acces la toate extra-opțiunile disponibile pentru serviciile de televiziune oferite de operator, dacă activează pachetele aferente acestora. Pentru a avea acces la Digi Online, clienții trebuie să dețină sau să își creeze un cont DIGI.ro și să aibă active serviciile de televiziune și internet, fiind necesar un singur set de credențiale. Serviciul este disponibil gratuit clienților Digi NET și Digi TV (servicii cumulate)", mai arată Digi in comunicatul de presă.

_____________

* Conviva, How Consumers Judge Video Experience
**Google/Ipsos, Video Mobile Diary


8 comentarii despre subiectul „DIGI: Platformele online și aplicațiile grupului adoptă formatul Dynamic Ad Insertion (DAI)”:
Anonim

Degeaba daca nu au aplicatie pentru smart TV pentru Digisport ca sa poata telespectatorii sa acopere toate evenimentele pentru care au drepturi...

Anonim

Nici aplicatia DigiOnline nu o au pe Android TV.
Deci care-i șmecheria?
Nici un folos.

Anonim

Au digi online dar și pe televizoarele cu android sau tv boxuri se poate instala doar din surse externe.

Costas

Cum adică? Aplicațiile sunt pentru telefoane și tablete. Pe televizor vezi direct prin cablu DVBC, ce nevoie mai si de aplicație pe tv, dacă deja ești abonat la Digi cablu?

Anonim

Poate sânt plecat câteva zile undeva și respectivii au cablu de la alt provider. Din păcate nu e un sector de unde se scot bani deci nu va fi optimizat niciodată...

Anonim

Ai pe telefon sau tableta când ești în deplasare, nu te apuci sa instalezi aplicații pe televizoarele altora.

Jack

Ba merge super pe Android Tv, cu Kodi și addon Digi Online pentru Kodi, îți bagi contul tău în addon și merge. Îl poți instala pe orice mediaplayer ieftin cu Android, de exemplu X96 care intra în buzunarul de la geacă, care costa 150 lei și merge pe orice tv cu intrare HDMI, inclusiv acasă și în deplasare.

Anonim

Nu mai merge addon-ul Digionline de pe Kodi leia si nici tvonline, cel care contine si digionline si protvplus de pe Kodi matrix. Merge doar protvplus.

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 10 articole în ultimele 7 zile

Operatori tv și de telecomunicații din România

AKTA (80) Digi (582) Focus Sat (264) FREESAT (26) iNES (26) Nextgen (85) Orange (239) Telekom (318) UPC (280) Vodafone (89)