miercuri, 14 aprilie 2021

Eurosport aduce formate noi, conținut exclusiv și un nou imn olimpic în pregătirea Tokyo 2020

- Eurosport este Gazda Jocurilor Olimpice în Europa

- Față în față și Poveștile olimpice sunt noile formate de emisiuni

- Noul imn olimpic este compus de câștigătorul de Oscar, Steven Price

- Andrew Georgiou: „Formatele și seriile noastre noi și exclusive reprezintă doar începutul. Abia așteptăm să spunem poveștile olimpice care contează” 

- Premiera Față în față va fi difuzată pe Eurosport miercuri, 14 aprilie, ca parte din aniversarea specială a 100 de zile rămase până la Jocurile Olimpice.

Imagine remisă în comunicat de Eurosport România pentru publicare pe blogul HD Satelit

În această săptămână, Eurosport lansează o serie nouă de formate originale, precum și introducerea noului imn care va acompania Jocurile Olimpice din această vară. Drumul spre Tokyo se apropie de final pentru milioane de fani ai sportului din Europa, Jocurile începând pe 23 iulie, peste exact 100 de zile, anunță televiziunea printr-un cuminicat remis către HD Satelit Blog România.

O experiență olimpică unică va fi livrată de Discovery și Eurosport cu ajutorul poveștilor captivante, a conținutului inovator și a expertizei fără egal. Eurosport este Gazda Jocurilor Olimpice în Europa, oferind acces la fiecare moment, fiecare medalie și fiecare erou olimpic în direct și la cerere, pentru ca fanii să aibă o experiență personalizată Tokyo 2020. Acoperirea localizată a Jocurilor face ca fanii să fie mai aproape ca oricând de eroii lor naționali.

Andrew Georgiou, Președintele Eurosport and Global Sports Rights & Sports Marketing Services, a declarat: „Nimic nu unește lumea precum Jocurilor Olimpice. Într-un moment în care toate comunitățile noastre caută speranța, Jocurile din această vară vor fi unele dintre cele mai relevante din istoria recentă, reprezentând o sărbătoare mult-așteptată a umanității și a rezistenței.”

„Pe măsură ce ne apropiem de Tokyo, aducem cele mai importante povești de la Jocurile Olimpice, cele care contează cu adevărat. Acestea se vor evidenția prin formatele și seriile noi și exclusive, prin care sperăm să aducem fiecare fan mai aproape de eroii săi.”

Seriile Originale Eurosport

Completând seria Trailblazers (Deschizătorii de drumuri) lansată în februarie, Eurosport 1 va găzdui pe 14 aprilie – cu 100 de zile rămase până la Jocurile Olimpice – o seară specială de programe.

Head to Head (Față în față) va aduce experții Eurosport alături pentru a compara și a pune în contrast unii dintre sportivii legendari ai erei olimpice. Seria de opt episoade debutează pe 14 aprilie cu două dezbateri care sunt centrate pe Usain Bolt și Carl Lewis, dar și pe Mark Spitz și Michael Phelps, pentru a determina care sunt cei mai mari sportivi ai disciplinei lor. Viitoarele episoade vor pune față în față legendele tenisului Steffi Graf și Serena Williams, precum și alergătorii Mo Farah și Haile Gebrselassie sau pe Jackie Joyner-Kersee și Jessica Ennis-Hill.

Seria originală Eurosport Olympic Stories (Poveștile olimpice) va putea fi vizionată tot începând de pe 14 aprilie și va urmări momentele iconice care au intrat în istoria Jocurilor Olimpice. Un al treilea format nou va fi dezvăluit la mijlocul lunii următoare, cu Nadia Comăneci una din marile sportive în prim-plan. 

Planul de conținut Eurosport este completat de articole și clipuri video publicate pe platformele digitale și rețelele sociale, printre care un articol și un video exclusiv în care Nadia Comăneci explică ce reprezintă pentru ea Jocurile Olimpice. Alte personalități ale sportului românesc din trecut și din prezent, precum Ana Maria Brânză, Simona Halep, Alex Pașcanu, Marian Drăgulescu sau Ivan Patzaichin, vor avea la rândul lor un articol dedicat pe eurosport.ro.

Un nou imn pentru o nouă eră

Odată cu borna celor 100 de zile până la Jocurile Olimpice (pe 14 aprilie), fani vor primi și o primă audiție a imnului olimpic produs exclusiv pentru Discovery. 

Steven Price, compozitor câștigător de Oscar și renumit pentru filme precum Lord of the Rings sau Suicide Squad, a colaborat cu Orchestra Simfonică din Londra, recunoscută drept cea mai importantă orchestră de coloane sonore, pentru a înregistra un imn de patru minute la celebrele studiouri Abbey Road.

Noul imn ilustrează toate emoțiile și momentele pe care sportivii și fanii le vor trăi de-a lungul Jocurilor și va fi folosit de către Discovery și Eurosport inclusiv la viitoarele ediții ale Jocurilor Olimpice; Beijing 2022 și Paris 2024.

Programul special cu 100 de zile înaintea Jocurilor Olimpice (14 aprilie – Eurosport 1): 

21:00 Olympic Stories – Big in Japan

22:00 Head to Head, Athletics – Usain Bolt vs Carl Lewis

22:30 Head to Head, Swimming – Michael Phelps vs Mark Spitz

23:00 Trailblazers – Cathy Freeman


Despre acoperirea Discovery a Jocurilor Olimpice

Drept Gazda Jocurilor Olimpice în Europa, fanii vor putea urmări fiecare moment al Jocurilor Olimpice la Eurosport. Acoperirea localizată a Discovery aduce fanii mai aproape de eroii lor naționali ca oricând, ei putând alege ce doresc să urmărească, astfel fiind siguri că nu vor rata niciuna dintre cele 339 de competiții desfășurate în cadrul a 33 de sporturi diferite, fie că le urmăresc online, pe dispozitive mobile sau la TV.

Prezentarea Tokyo 2020 de către Eurosport va fi completată de prezența studioului premiat de realitate mixtă Eurosport Cube. Folosit în premieră la Jocurile Olimpice de Iarnă PyeongChang 2018, Cubul a apărut și în acoperirea celor mai recente turnee de Grand Slam din tenis – la US Open, Roland-Garros, precum și anul acesta la Australian Open. Detaliile despre dezvoltarea continuă a studioului, care va fi folosit de-a lungul Tokyo 2020, vor fi lansate înaintea Jocurilor Olimpice.

Așa cum a fost anunțat cu 500 de zile înaintea Jocurilor, în martie 2019, Discovery și Eurosport vor fi mai mult decât un difuzor, conectându-se cultural de Tokyo 2020. Construind pe fundația identității de brand Eurosport Tokyo 2020, Discovery și Eurosport au creat și un limbaj vizual unic, cu o iconografie sportivă care dramatizează și leagă sportul și cultura.


Despre Discovery

Discovery, Inc. (Nasdaq: DISCA, DISCB, DISCK) este lider mondial în divertismentul inspirat din realitate, furnizând conținut care inspiră, informează și delectează o audiență de fani pasionați din întreaga lume. Cu peste 8.000 de ore de conținut original anual, disponibil în 220 de teritorii și 50 de limbi, Discovery este liderul unor genuri TV îndrăgite în toată lumea, puse la dispoziția fanilor pe toate ecranele, prin: portofoliul de aplicații GO; servicii de streaming pentru consumatori, cum ar fi discovery+, Food Network Kitchen și Motor Trend OnDemand; conținutul digital al grupului Nine Media; un parteneriat ce dezvoltă conținut inspirat din realitate și despre istoria naturii cu BBC; și un acord strategic cu PGA TOUR pentru a deveni gazda internațională a golfului. Portofoliul de branduri premium cuprinde Discovery Channel, HGTV, Food Network, TLC, ID, Travel Channel, MotorTrend, Animal Planet, Science Channel și viitoarea multi-platformă dezvoltată ca un joint-venture global alături de Chip și Joanna Gaines, Magnolia Network, precum și OWN: Oprah Winfrey Network în S.U.A., Discovery Kids în America Latină și Eurosport, destinația principală pentru competiții sportive premium, relevante la nivel local, și gazdă a Jocurilor Olimpice în Europa. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corporate.discovery.com și pe platformele sociale @DiscoveryInc.

Despre Eurosport

Eurosport este destinația pentru sport nr. 1 din Europa și dezvoltă puterea sportului prin conținut localizat de la cele mai importante evenimente sportive din lume. Drept Gazda Jocurilor Olimpice în Europa, Discovery aduce Eurosport către discovery+, serviciul de streaming direct către consumator, începând cu o selecție de țări, din 2021. În mod clar definite ca fiind Gazdele Ciclismului, ale Tenisului de Mare Șlem și ale Sporturilor de Iarnă, canalele Eurosport - Eurosport 1, Eurosport 2 şi Eurosportnews - au în total 246 de milioane de abonați, în 75 de țări din Europa, zona Asia-Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu. Eurosport.com este website-ul de știri de sport nr.1 al Europei, cu o medie de 30 milioane de vizitatori unici pe lună. Eurosport Events este divizia specializată în administrarea şi promovarea evenimentelor sportive internaționale. Pentru mai multe informații, vizitați corporate.eurosport.com.  


3 comentarii despre subiectul „Eurosport aduce formate noi, conținut exclusiv și un nou imn olimpic în pregătirea Tokyo 2020”:
Tibi

2021?

Sorin

Tibi, denumirea nu e 2021, e corect 2020. Chiar daca au loc in 2021 din cauza că au fost amânate, denumirea oficială a Jocurilor de la Tokyo a rămas cea inițială, cu anul 2020.

Anonim

Da, a fost păstrat numele cu 2020, in scop de marketing și branding:

https://en.m.wikipedia.org/wiki/2020_Summer_Olympics

https://tokyo2020.org/en/

https://www.newsweek.com/reason-why-olympics-2021-will-still-called-olympic-2020-games-1494333

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile

Operatori tv și de telecomunicații din România

AKTA (80) Digi (600) Focus Sat (269) FREESAT (26) iNES (27) Nextgen (85) Orange (246) Telekom (324) UPC (281) Vodafone (91)