joi, 29 iulie 2021

Comisia Europeană a aprobat achiziția Telekom România - Orange, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții

Comisia Europeană a anunțat printr-un comunicat pentru presă că a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, achiziția propusă a Telekom Romania Communications („TKR”) de către Orange SA („Orange”). Aprobarea este condiționată de cesionarea participației minoritare de 30 % a TKR în Telekom Romania Mobile Communications („TRMC”), care este un concurent direct al Orange.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Europenii trebuie să aibă acces la servicii de comunicații rapide și fiabile și la o panoplie suficientă de soluții alternative pe piață. Grație acestei decizii și angajamentelor propuse de Orange, piața telecomunicațiilor din România va continua să ofere servicii de comunicații de înaltă calitate la prețuri competitive.

Orange, prin intermediul filialelor sale din România, precum și TKR furnizează servicii de telecomunicații în România la nivelul atât al comerțului cu amănuntul, cât și al celui cu ridicata. Principalele activități ale Orange sunt legate de telecomunicațiile mobile, în timp ce TKR își desfășoară activitatea în principal în domeniul telecomunicațiilor fixe și al televiziunii. TKR este controlată indirect de Deutsche Telekom („DT”) și deține o participație minoritară de 30 % în TRMC, unul dintre cei patru operatori principali de telefonie mobilă prezenți în România.

Ancheta Comisiei


Ca urmare a anchetei desfășurate, Comisia a constatat că tranzacția, astfel cum a fost notificată inițial, ar fi ridicat probleme serioase de concurență pe piața furnizării cu amănuntul a serviciilor de telecomunicații mobile. Mai precis, Orange ar fi achiziționat participația minoritară de 30 % a TKR în TRMC, unul dintre principalii săi concurenți de pe această piață. Acest lucru ar fi putut reduce stimulentele Orange de a concura cu TRMC, ar fi oferit Orange acces la informații sensibile din punct de vedere comercial referitoare la concurentul său și i-ar fi permis să blocheze investițiile importante ale TRMC sau achiziționarea operatorului de către un cumpărător strategic.

În plus, Comisia a investigat potențialele probleme de concurență pe alte piețe, cum ar fi piața furnizării de servicii convergente fixe și mobile („FMC”), piața cu amănuntul pentru servicii de conectivitate destinate clienților profesionali, precum și piața cu ridicata pentru furnizarea și achiziționarea de canale de televiziune.

Pe toate aceste piețe, Comisia a constatat că entitatea rezultată în urma concentrării s-ar confrunta în continuare cu o concurență semnificativă din partea altor actori, iar clienții ar dispune de soluții alternative suficiente. În special în ceea ce privește serviciile FMC, tranzacția ar aduce beneficii, permițându-i entității rezultate în urma concentrării să ofere acest tip de servicii într-un mod mai eficient.

Măsurile corective propuse


Pentru a răspunde preocupărilor în materie de concurență identificate de Comisie în legătură cu propunerea de achiziție de către Orange a participației minoritare în proporție de 30 % în TRMC, Orange s-a oferit:
- să cesioneze participația minoritară de 30 % deținută de TKR în TRMC către Hellenic Telecommunications Organisation S.A. („OTE”), care este acționarul majoritar actual al TRMC și o filială a DT;
- să nu implementeze tranzacția înainte ca TKR și OTE să ajungă la un acord obligatoriu privind cesionarea, înaintea aprobării de către Comisie atât a desemnării OTE în calitate de cumpărător adecvat, cât și a aprobării acordului de cesionare și, în cele din urmă, înainte ca participația minoritară să fie transferată către OTE.

Aceste angajamente structurale elimină pe deplin preocupările în materie de concurență identificate de Comisie pe piața furnizării cu amănuntul a serviciilor de telecomunicații mobile. Prin urmare, Comisia a concluzionat că tranzacția propusă, astfel cum a fost modificată prin angajamente, nu mai ridică probleme de concurență. Decizia este condiționată de respectarea deplină a angajamentelor.

Informații despre întreprinderi și produse


Orange este un operator global de telecomunicații, care își desfășoară activitatea în România prin intermediul filialelor sale Orange Romania S.A. și Orange Business Romania S.A., oferind în principal servicii de telecomunicații mobile bazate pe propria rețea mobilă și, într-o măsură foarte limitată, servicii de telefonie fixă, internet fix și televiziune care se bazează aproape exclusiv pe infrastructuri terțe.

TKR este un furnizor de servicii de telecomunicații fixe, de servicii de televiziune și de pachete multiplay pentru clienți casnici și noncasnici, de servicii cu ridicata pentru alți operatori de telecomunicații și, într-o măsură foarte limitată, de servicii de telecomunicații mobile în calitate de operator mobil virtual pe baza unui contract cu TRMC.

Normele și procedurile în materie de control al concentrărilor economice


Tranzacția a fost notificată Comisiei la data de 8 iunie 2021.

Comisia are îndatorirea de a examina concentrările și achizițiile în care sunt implicate întreprinderi a căror cifră de afaceri depășește anumite praguri (a se vedea articolul 1 din Regulamentul privind concentrările economice) și de a preveni concentrările care ar afecta semnificativ concurența efectivă din SEE sau din orice parte substanțială a acestui spațiu.

Marea majoritate a concentrărilor notificate nu ridică probleme de concurență și sunt autorizate după o analiză de rutină. Din momentul notificării unei tranzacții, Comisia are, în general, 25 de zile lucrătoare, în total, pentru a decide dacă acordă aprobarea (faza I) sau începe o investigație detaliată (faza II). Acest termen este prelungit la 35 de zile lucrătoare în cazurile în care părțile prezintă măsuri corective, ca de exemplu în acest caz.


17 comentarii despre subiectul „Comisia Europeană a aprobat achiziția Telekom România - Orange, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții”:
Anonim

Telekom vinde către Orange, dar ămâne doar cu Next Gen?

Anonim

NextGen a fost creata pentru a ramane varianta de rezerva in cazul vanzarii primei companii. Adica vinde dar nu iese de pe piata, ramane cu cealalta companie. Pana la urma nu-i rau, important este ca sa avem concurenta in acest domeniu, cel care castiga fiind un abonat tratat mai bine si mai multumit.

Anonim

Next Gen-ul este inclus și el în vânzarea serviciilor fixe de la Telekom . Va rămâne doar cu telefonia mobila Telekom-ul

Cosmin

Anonim de mai sus, ești dezinformat grav. Nextgen nu face parte din acordul de vânzare active fixe dintre Telekom și Orange.

Anonim

100% este . Sunt informat despre acest subiect

Cosmin

Esti GRAV dezinformat si dezinformezi si pe altii. Arata-mi unde scrie ca NEXTGEN face parte din tranzactie. Link te rog.

Gino

Anonim, nu exista o confirmare oficiala ca Nextgen face parte din tranzactia in cauza. Desigur, nu este nici exclus. De aceea ar fi bine sa te abtii si tu si Cosmin in a va da cu parerea ca 100% Nextgen este inclus in tranzactie sau nu e inclus. Adevarul e altul: nu e precizat oficial explicit, iar situatiile pot fi ambele, adica si sa fie inclus in tranzactie, si sa nu fie inclus.

Nu confundati deductiile voastre personale sau zvonurile pe care le auziti sau cititi pe nu stiu ce forumuri cu informatiile confirmate oficial.

Anonim

(internet fix ,DTH ,cablu Tv ,telefonie fixa) la cablu TV nu intra si Next Gen ?

Gino

Anonim, nu înțelegi sa încetezi cu deducțiile personale? Deducțiile tale personale nu sunt informații oficiale.
DTH-ul, ca serviciu tv prin satelit, nici măcar nu face parte din serviciile fixe, nu e parte din tranzacție sub nicio formă.

Cosmin

Anonin si Gino!

Telekom Romania este formată in principiu din trei mari societăți: Telekom Romania Mobile Communications S.A., Telekom Romania Communications S.A. si Nextgen Communications S.R.L.

Nextgen Communications S.R.L nu face parte din Telekom Romania Communications S.A (care a fost vândută), ci e companie diferita deținuta de Telekom, si care nu a fost vânduta!

Anonim

O sa vedem care a avut dreptate in 2-3 luni . In seddinta C.N.A din data de 21.07.2021 Telekom si Next Gen au solicitat acordul pentru modificarea actionariatuli . Nu stiu cum s-a modificat pentru ca sedinta respectiva nu a fost transmisa pe canalul de youtube al C.N.A-ului

Gino

Anonim, inițial ai spus că ești informat despre acest subiect, iar acum te-ai răzgândit și nu mai ești informat, ci te bazezi pe supoziții că poate argumentele tale se fi existat într-o ședință care nu a fost transmisă online... De aceea îți spun sa te abții până când sunt publicate informații oficiale și să lași zvonistica.

Cosmin, de unde ai informația că Telekom are cele trei societăți diferite și nu incluse una in alta?

Cosmin

E un fapt cunoscut public și afirmat inclusiv de Telekom, in multe situații. Cel mai simplu, de exemplu, e să cauți regulamente de concursuri organizate de Telekom și vei vedea că în mai toate se menționează că angajații societăților Telekom (și se indică separat cele trei societăți) nu au voie sa participe la concursurile respective.

Anonim

https://www.zf.ro/business-hi-tech/exclusiv-zf-nemtii-au-decis-trimit-ceo-bucuresti-telekom-romania-20232624

Anonim

In sedinta de maine a C.N.A se discuta modificarea actionariatului a celor de la TKR si NextGen . Cand am zis ca Orange va prelua si NextGen ati zis ca sunt in eroare si dezinformez . Acum cine are dreptate ?

Mihai

Când și dacă va fi comunicat, va fi oficial. Până atunci sunt zvonuri, iar zvonurile nu sunt ceva oficial. Asta nu înțelegi tu, să nu cataloghezi ca oficial ceva ce nu e încă oficial, chiar dacă va fi sau nu adevărat.

Anonim

Astăzi în ședința C.N.A a fost notificat în vedere cu schimbarea acționariatului TKR și NextGen . Ieșind grupul elen O.T.E și intrând cu 100% Orange .

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile

Operatori tv și de telecomunicații din România

AKTA (80) Digi (619) Focus Sat (274) FREESAT (26) iNES (28) Nextgen (86) Orange (254) Telekom (327) UPC (281) Vodafone (94)