vineri, 9 iulie 2021

Discovery Channel lansează la apă Shark Week 2021 cu o selecție de programe speciale de-a lungul unei săptămâni dedicate rechinilor

Celebrilor rechini din Shark Week li se vor alătura pe tot parcursul săptămânii mai multe vedete, printre care echipa Jackass, Robert Irwin, Chris Rose sau experți precum Paul de Gelder, Madison Stewart sau Dr. Craig O’Connell, anunță televiziunea Discovery printr-un comunicat remis către blogul HD Satelit România.


Discovery Shark Week - Imagine remisă în comunicat de Discovery Channel pentru publicare pe blogul HD Satelit România


Shark Week, cel mai longeviv eveniment de vară al televiziunii Discovery, revine pentru al 33-lea an, cu rechini mai mari și cu noi recorduri de sărituri, începând cu noaptea de duminică, 11 iulie. Seria de anul acesta aduce telespectatorii în locuri noi, unde se studiază și înregistrează noi comportamente ale rechinilor, nemaivăzute până acum pe cameră.

Pornit în 1988 de către Discovery, Shark Week este difuzat în fiecare an în peste 70 de țări sub forma unor emisiuni de-a lungul unei săptămâni. Discovery continuă să lucreze cu peste 20 de experți în biologie marină și instituții de cercetare pentru a documenta și a învăța despre comportamentul rechinilor. Cu ajutorul unor metode de cercetare inovatoare, Shark Week studiază unele dintre cele mai remarcabile specii de rechini din lume și comportamentul acestora.

Printre emisiunile pe care telespectatorii le pot urmări în premieră anul acesta, în fiecare zi la miezul nopții, la Shark Week se numără:

Marți, 13 iulie – Rechinii zburători: Un nou record

Alături de prezentatorul Chris Rose, urmărim echipa Rechinii zburători (Alison Towner, Dickie Chivell, Chris Fallows și Enrico Gennari), care se întoarce la Seal Rock pentru a surprinde cea mai înaltă săritură înregistrată vreodată. Rocket Shark deține recordul cu 4 metri și 57 cm. Se va întoarce acesta să sară și mai sus sau va apărea un nou rechin candidat la titlul de Rechinul Mare Alb cu cel mai înalt zbor din lume?

Miercuri, 14 iulie – Întoarcere acasă la marele alb

Dr. Craig O'Connell și Marc Payne se întorc în locul unde, în mod cu totul neașteptat, într-o altă expediție a lor, au surprins imagini cu un exemplar tânăr de mare rechin alb. Fiind convinși că în apropiere se află o zonă propice pentru rechini, ei fac o descoperire care ar putea schimba tot ce se știe despre marele alb.

Sâmbătă, 17 iulie – Jackass Shark Week

Johnny Knoxville îi trimite pe Steve-O, Chris Pontius și noii membri ai distribuției Jackass într-o misiune Shark Week epocală. Vor pune în practică o serie de cascadorii cu rechini ce le va testa curajul și toleranța la durere în timp ce vor proba miturile clasice despre rechini cu ajutorul doctorului Craig O'Connell.

Duminică, 18 iulie – Irwin și marele rechin alb

Robert Irwin (fiul regretatului Steve Irwin) se află pentru prima oară față în față cu un rechin din specia Marele Alb alături de specialiștii Paul de Gelder și Madison Stewart. Călcând pe urmele tatălui său, el se va apropia cât mai mult de aceste creaturi incredibile pentru a determina care prădător deține supremația - crocodilul sau Marele Alb?

Alte emisiuni care pot fi urmărite în săptămâna dedicată rechinilor de la Discovery sunt: Bear Grylls printre rechini, Rechinii uriași sau Phelps contra rechinilor.

Pe contul de TikTok al Discovery, fanii vor putea urmări în direct și în exclusivitate, experiențele impresionante din culise ale vedetelor Shark Week. Ca parte a programului TikTok Instructive Accelerator, conturile Discovery și Science Channel vor posta zilnic conținut educațional despre rechini și importanța conservării lor pentru ecosistemul oceanului nostru.

Totodată, Discovery își continuă parteneriatul și cu Oceana, parteneriat de lungă durată al cărui scop este protejarea rechinilor care sunt amenințați de comerțul global cu aripioare. Piața aripioarelor de rechin este un factor istoric al pescuitului excesiv, motiv pentru care colaborările din acest an ale Shark Week, atât cu branduri importante cât și cu creatori de conținut, își propun să contribuie la strângerea de fonduri pentru campaniile Oceana și să educe fanii despre motivul pentru care oceanele sănătoase au nevoie de rechini.

Programul complet Shark Week 2021


Duminică, 11 iulie 2021, ora 00:00

Bear Grylls printre rechini


Luni, 12 iulie 2021, ora 00:00

Tyson și rechinii


Marți, 13 iulie 2021, ora 00:00

Rechinii zburători: Un nou record - PREMIERĂ


Miercuri, 14 iulie 2021, ora 00:00

Întoarcere acasă la marele alb - PREMIERĂ


Joi, 15 iulie, 2021, ora 00:00

Phelps contra rechinilor


Vineri, 16 iulie 2021, ora 00:00

Rechinii uriași


Sâmbătă, 17 iulie 2021, ora 00:00

Jackass Shark Week - PREMIERĂ


Duminică, 18 iulie 2021, ora 00:00

Irwin și marele rechin alb - PREMIERĂ

Pentru a fi la curent cu noutățile despre Shark Week, dar și pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina de Facebook sau de Instagram Discovery Romania.


Despre Discovery:

Discovery, Inc. (Nasdaq: DISCA, DISCB, DISCK) este lider mondial în divertismentul inspirat din realitate, furnizând conținut care inspiră, informează și delectează o audiență de fani pasionați din întreaga lume. Cu peste 8.000 de ore de conținut original anual, disponibil în 220 de teritorii și 50 de limbi, Discovery este liderul unor genuri TV îndrăgite în toată lumea, puse la dispoziția fanilor pe toate ecranele, prin: portofoliul de aplicații GO; servicii de streaming pentru consumatori, cum ar fi discovery+, Food Network Kitchen și Motor Trend OnDemand; conținutul digital al grupului Nine Media; un parteneriat ce dezvoltă conținut inspirat din realitate și despre istoria naturii cu BBC; și un acord strategic cu PGA TOUR pentru a deveni gazda internațională a golfului. Portofoliul de branduri premium cuprinde Discovery Channel, HGTV, Food Network, TLC, ID, Travel Channel, MotorTrend, Animal Planet, Science Channel și viitoarea multi-platformă dezvoltată ca un joint-venture global alături de Chip și Joanna Gaines, Magnolia Network, precum și OWN: Oprah Winfrey Network în S.U.A., Discovery Kids în America Latină și Eurosport, destinația principală pentru competiții sportive premium, relevante la nivel local, și gazdă a Jocurilor Olimpice în Europa. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corporate.discovery.com și pe platformele sociale @DiscoveryInc.


Niciun comentariu despre subiectul „Discovery Channel lansează la apă Shark Week 2021 cu o selecție de programe speciale de-a lungul unei săptămâni dedicate rechinilor”:

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile

Operatori tv și de telecomunicații din România

AKTA (80) Digi (591) Focus Sat (268) FREESAT (26) iNES (27) Nextgen (85) Orange (243) Telekom (323) UPC (281) Vodafone (90)