marți, 14 septembrie 2021

CNA a aprobat solicitarea Travel Mix de a emite și în 8K. În plus, are acum licență pentru SHOP ON TV HD/4K.

Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat astăzi solicitarea Best Mix Media SRL de a transmite televiziunea Travel Mix și în rezoluție 8K. Formatul de difuzare a fost modificat din SD/HD în HD, 4K și 8K (așadar, Travel Mix va renunța la versiunea SD, dar nu și versiunile HD și 4K).

Travel Mix transmite în prezent în formatul SD, HD și 4K, iar varianta 8K va fi disponibilă în cadrul unei aplicații tv aparținând tot de SC Best Mix Media SRL, cât și în diferite rețele de cablu tv si rețele tv prin protocol IP. 

Denumirile vor fi schimbate de asemenea, din Travel Mix / Travel Mix HD în Travel Mix HD, Travel Mix 4K si Travel Mix 8K. Procentul producției proprii scade de la 72,62% la 66%, iar procentul producțiilor vizuale de la alți producători crește de la 27,38% la 34%,

Rezoluția 8K presupune tehnologie la cel mai înalt nivel, cu o calitate de 16 ori mai mare decât formatul HD.

Travel Mix a intrat de astăzi într-o altă ligă a tehnologiei, este un obiectiv mai vechi al nostru. Emitem programe de 2 ani în formatul 4k și ne dorim evoluția, este un parcurs plin de provocări editoriale și tehnologice. Sunt deja de câțiva ani televizoare 8K disponibile în supermarketuri și observam o scădere de preț de la an la an cu 50%. Estimăm că, în următorii ani vor ajunge la prețuri cât mai accesibile. De asemenea, conținutul 8k se regăsește și pe platforme digitale precum Youtube. Travel Mix este și primul post din România care renunță la formatul SD, format în care emite de mai bine de 11 ani. Sunt foarte multe obiective și destinații turistice deosebite ce merită a fi promovate în pas cu tehnologia momentului. Țin să le mulțumesc colegilor din echipa Travel Mix pentru această performanță precum și telespectatorilor care apreciază programele Travel Mix", a explicat Laurențiu Megelea, reprezentantul postului, citat în cadrul unei știri difuzate de televiziunea București Tv .

Televiziunea de turism Travel Mix produce documentare și reportaje cu tematică de turism și promovează turismul în toate formele lui.

De asemenea, Best Mix Media SRL a solicitat modificarea unei alte licenței audiovizuale, cea 4K a Travel Mix (formatul de difuzare a fost schimbat din HD în 4K /HD, formatul de principiu din tematic turism în teleshopping, iar denumirea în SHOP ON TV HD/4K). Această licență nu mai era necesară pentru Travel Mix 4K, deoarece a obținut dreptul de a emite in 4K prin modificarea licenței SD/HD în HD, 4K și 8K, după cum am discutat anterior.

Radiodifuzorul deține alte două televiziuni cu aceeași tematica (TOP SHOP TV si 24 MIX TELESHOP /24 MIX TELESHOP).

Producția proprie din structura de programe a SHOP ON TV HD/4K va fi în procent de 80%, iar producțiile de la alți producători în procent de 20%,

"Sunteți pasionați de cumpărături? Aveți toate motivele de bucurie! În curând, un nou canal de teleshopping va emite online și în rețelele de cablu tv din România. Programele televiziunii SHOP ON TV vor prezenta o gama variată de produse vestimentare, accesorii, echipamente IT, electrocasnice, auto, servicii turistice, precum și prezentarea de proprietăți imobiliare listate la vânzare", se explică într-o știre difuzată de televiziunea București Tv..

Abordarea editorială va pune accentul pe utilitatea produsului/serviciului, și calitate raportat la preț. Produsele se vor prezenta într-un mod plăcut împreună cu specialiști din fiecare domeniu, oferind publicului informații despre noutăți și tendințe. SHOP ON TV este un canal tv focusat spre un public comercial preponderent din zona urbană”, a precizat Ioana Zamfir, directorul executiv al postului, citată de sursa precizată anterior.


13 comentarii despre subiectul „CNA a aprobat solicitarea Travel Mix de a emite și în 8K. În plus, are acum licență pentru SHOP ON TV HD/4K.”:
Anonim

Cred ca vor emite de la 1 octombrie 2021.

Anonim

Ar fi DE DORIT ca cei de la TRAVEL MIX TV SĂ-ȘI REACTUALIZEZE ȘI GHIDUL TV DE EMISIUNI,UNDE ACESTEA NU CORESPUND DELOC,DELOC CU ORELE DE DIFUZARE!!!DE ANI DE ZILE SE SOLICITĂ ACEST LUCRU!Poate vede cineva din redacția Travel Mix...Altfel,au emisiuni interesante despre România,dar când le vedem(aflăm)că se difuzează?

Unknown

Shop on Hd și Shop on 4k unde vrea să emită?

Anonim

Dacă Travel Mix nu cade la înțelegere cu firmele împortante de cablu/satelit din România, atunci poate emite și 16K, e degeaba.

Anonim

DE cateva zile, emisia acestui canal HD din grila Digi este de slabă calitate, imaginea se blochează, se aude doar sunetul.

Anonim

În present recepționează cineva 8K ?

Anonim

Asta în timp ce grilele televiziunilor prin cablu introduc pe bandă rulantă noi programe ... SD.

Anonim

Travel Mix este un exemplu demn de urmat de cei care încă dau dovada de ignoranta ramanand ancorati in SD. Desigur este aici si vina CNA-ului care inca acorda sau reînoieste licente SD. Chiar nu stiu ce ii opreste sa nu acorde licente si pentru televiziuni care sa emita in alb-negru, pentru a nu fi acuzati de discriminare.

Lica

Pana la urma exista sau nu emisie Travel Mix in 8k? Si sub ce forma, ca ma intereseaza.
Am un televizor 8k LG 65NANO953NA si nu am ce vedea la el in 8k, in afara de YouTube.
Cele bune!

Anonim

@Lica Travel Mix 8K doar pe internet daca exista, pe cablu sunt cateva canale 4K.

Lica

Stie cineva daca exista pe internet si cum se poate accesa?

Lica

Dar pe satelit?

Anonim

Nu au început emisia în 8K, au obținut doar licența.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile