vineri, 5 noiembrie 2021

ANCOM: Atenție la alegerea ofertelor telecom de Black Friday și a serviciilor de livrare a coletelor!

Operatorii de telefonie, internet sau televiziune lansează cu ocazia Black Friday o gamă largă de oferte speciale de telefonie, internet sau televiziune, însă este important ca utilizatorii să se informeze temeinic înainte de a se decide asupra unei oferte de acest tip. Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicații (ANCOM) recomandă utilizatorilor, printr-un comunicat remis către blogul HD Satelit Romania, să acorde o atenție sporită acestor promoții, astfel încât să aleagă oferta telecom care corespunde cel mai bine nevoilor lor de comunicare și consum, dar și opțiunile de livrare a coletelor.

În perioada dedicată ofertelor promoționale de Black Friday, devenită deja tradițională și pe piața telecom din România, utilizatorii au tendința de a se concentra în special pe identificarea ofertelor cu prețuri mici, neglijând detaliile importante din spatele acestora.

Recomandări pentru achiziționarea ofertelor telecom de Black Friday


ANCOM recomandă utilizatorilor să acorde o atenție sporită ofertelor telecom promovate în această perioadă, iar atunci când examinează produsele specifice acestui domeniu, cum ar fi de exemplu abonamentele pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune care pot include echipamente precum smartphone, tabletă sau televizor cu o reducere substanțială, să analizeze următoarele aspecte:

- costul lunar al abonamentului care facilitează achiziționarea echipamentelor la prețuri reduse sau gratuite;
- intervalul exact în care ar urma să beneficieze de eventuale reduceri ale costului lunar al abonamentului;
- perioada minimă contractuală, respectiv acel interval de timp în care utilizatorul nu poate renunța la contract fără a plăti taxe de reziliere anticipată – perioadă limitată legal la 12 sau 24 de luni pentru contractele telecom;
- câte minute/SMS-uri/trafic de date include abonamentul, în ce rețele pot fi folosite, în ce ordine vor fi consumate și ce tarife se aplică după consumarea lor;
- dacă și în ce condiții furnizorul poate bloca sau tarifa suplimentar accesul la anumite aplicații (de tip VoIP, file-sharing etc.);
- dacă serviciul este disponibil în zona lor de reședință. Pentru a verifica acoperirea cu semnal mobil pentru tehnologiile 2G/3G/4G, pentru toţi operatorii mobili activi pe piaţa din România, utilizatorii pot consulta platforma informatică a ANCOM www.aisemnal.ro;
- de asemenea, utilizatorii pot consulta Netograf – aplicația de testare a calității serviciului de internet care oferă și informații cu privire la viteza experimentată în mod real de utilizator.

Livrarea pachetelor achiziționate de Black Friday


Creșterea numărului de achiziții de diverse produse din perioada Black Friday influențează semnificativ activitatea de curierat din România. În această perioadă, având în vedere numărul mare de comenzi, este posibilă apariția unor întârzieri la livrarea coletelor sau a deteriorării sau pierderii acestora în timpul transportului.

ANCOM le recomandă utilizatorilor să verifice ce opțiuni de livrare le oferă comerciantul de la care achiziționează produsul și să solicite servicii suplimentare de siguranță, cum ar fi serviciul cu deschidere la livrare sau serviciul de trimitere cu valoare declarată. Mai multe detaliile despre tipurile de servicii poștale sunt disponibile în InfoCentru ANCOM, aici.

Condițiile în care se realizează livrarea unor produse comandate online sunt parte a raportului contractual între comerciantul care deține magazinul online și cumpărător. Chiar și în cazul în care comerciantul colaborează cu un furnizor de servicii poștale, responsabilitatea privind livrarea produselor comandate revine comerciantului care, la rândul său, se poate îndrepta împotriva furnizorului de servicii poștale pentru nerespectarea contractului încheiat cu acesta. În situația în care furnizorul de servicii poștale nu respectă condițiile contractuale de livrare, expeditorul are dreptul la despăgubiri potrivit contractului încheiat cu furnizorul respectiv, însă poate renunța la acestea în favoarea destinatarului.

În situațiile în care întâmpină probleme legate de livrarea unor produse comandate online, este necesar și eficient ca utilizatorii să se adreseze, în primul rând, magazinului online.

În cazul în care sesizarea nu este soluționată pe cale amiabilă de comerciantul de la care au fost achiziționate produsele, ANCOM le sugerează utilizatorilor să se adreseze Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Este important ca utilizatorii să păstreze toate documentele (factură, bon fiscal, formularul de livrare) care pot dovedi achiziția făcută.

InfoCentru ANCOM


Informațiile despre telefonie, internet, televiziune și servicii poștale sunt disponibile în InfoCentru ANCOM. InfoCentru ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informații utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informațiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.


Niciun comentariu despre subiectul „ANCOM: Atenție la alegerea ofertelor telecom de Black Friday și a serviciilor de livrare a coletelor!”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile