vineri, 19 noiembrie 2021

Aplicația GeForce NOW va fi disponibilă pe televizoare LG

LG Electronics a anunțat un parteneriat cu NVIDIA, prin care devine primul producător de televizoare ce a dezvoltat și va oferi o aplicație GeForce NOW. Serviciul de streaming jocuri în cloud va putea fi astfel utilizat pe anumite modele de televizoare LG care rulează webOS (lista completă a modelelor de televizoare compatibile va fi anunțată la o dată ulterioară).

Disponibilă în prezent pe NVIDIA SHIELD, Windows PC, macOS, Chrome OS, Android și browser Safari pentru iPhone și iPad, aplicația GeForce NOW va oferi astfel și posesorilor de televizoare compatibile LG posibilitatea de a juca jocurile din platforma NVIDIA direct pe televizor.

Aplicația va fi disponibilă în versiune beta (NVIDIA GeForce NOW beta este deja complet funcțională, fără restricții în funcții sau servicii) începând cu această săptămână în LG Content Store pe anumite modele din 2021 de televizoare LG 4K OLED, QNED Mini LED și NanoCell TV, în 80 de piețe.

Aplicația le va permite proprietarilor de televizoare LG compatibile să se bucure instantaneu de peste 35 de jocuri gratuite, pe care le vor juca cu ajutorul unui controler compatibil, fără să aibă nevoie de alt echipament hardware și nici de vreo consolă de jocuri.

Printre titlurile oferite se numără Rocket League și Destiny 2, Guardians of the Galaxy și Crysis Remastered Trilogy, toate rulate la o rezoluție de până la 1080p și 60 de cadre pe secundă.

În plus, membrii GeForce NOW Priority au acces la cea mai avansată platformă pentru ray tracing și tehnologii AI, ce transmite stream-urile jocurilor prin servere dotate cu NVIDIA RTX din centrele de date amplasate în diverse locații din întreaga lume, pentru rulare fluentă și o grafică de înaltă calitate a jocurilor.


Niciun comentariu despre subiectul „Aplicația GeForce NOW va fi disponibilă pe televizoare LG”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile