vineri, 19 noiembrie 2021

ProSieben MAXX va difuza gratuit meciuri din NHL

National Hockey League (NHL) a convenit un parteneriat de difuzare gratuită în Germania cu ProSieben Sat.1. Acordul oferă companiei media ProSieben Sat.1 posibilitatea de a transmite în direct prin televiziunea sa ProSieben MAXX câte un meci NHL în fiecare săptămână din acest sezon. În total, ProSieben MAXX va difuza până la 18 meciuri din sezonul care începe pe 27 februarie 2022.

Transmisia live va completa continutul NHL existent la ProSieben, care include momente importante din meciurile NFL pe ProSieben MAXX, ProSieben și pe ran.de.

Directorul departamentului de sport al ran.de, Alexander Rösner, a explicat: „Hocheiul pe gheață este unul dintre cele mai populare sporturi din America și Canada. Dar se dezvoltă constant și o mare comunitate de fani în țările cu telespectatori vorbitori de limba germană, mai ales că există chiar și jucătorii germani de top, cum ar fi Leon Draisaitl și Tim Stützle sau portarii Thomas Greiss și Philipp Grubauer”.

Televiziunea ProSieben MAXX (SD) se poate recepționa gratuit și în România, cu antene de dimensiuni obișnuite, la poziția orbitală 19,2 Grade Est, pe satelitul Astra 1L (frecvența 12545, polarizare orizontală, SR 22000, FEC 5/6, DVB-S QPSK, necriptat). Versiunea HD este criptată.

În septembrie, Sky Deutschland a fost anunțat ca radiodifuzor principal al NHL în Germania. Preluând drepturile de televizare deținute anterior de DAZN, Sky Deutschland va difuza (însă criptat, fiind un DTH cu plată) 300 de meciuri în direct pe sezon, până în sezonul 2024-2025.


7 comentarii despre subiectul „ProSieben MAXX va difuza gratuit meciuri din NHL”:
Anonim

era bine savedem si noi asaceva pacat ca num ai pro7 in grila digi

Sorin Andy

Cine e nu te lasă să montezi o antena de satelit de 80 cm - 90 cm ? E gratis in Romania, la liber, poate prinde oricine vrea sa depună un mic efort aceasta televiziune care vine gratis din cer peste toată România!

Anonim

Sper să intre ProSieben MAXX la Digi în rețeaua de cablu!!!!

Anonim

ProSieben MAXX nu este la nici un operator de cablu, doar ProSieben. Daca vrei sa receptionezi ProSieben MAXX se poate doar prin satelitul ASTRA 19.2 Est si este transmis liber. Pe acel satelit ai aproape 400 de canale la liber. Un Kit de receptie costa 256 lei (antena satelit, suport antena 80 cm, LNB, receptor de satelit, cablu) pentru un televizor. Pentru doua televizoare iti trebuie LNB cu 2 iesiri, si doua receptoare.

Anonim

Anonim Iti recomand acest Echipament pentru receptie prin satelit a programelor TV & Radio la liber de pe satelitul ASTRA 19.2 Est: https://www.receptoare.ro/kit-receptie-programe-satelit-fara-abonament/ Problema ca antena este de 60 cm si as recomanda un de 80 cm. De multe ori cand ploua cu o antena de 60 cm unele transpondere nu le poate receptiona. Cu antena de 80 cm nu ai probleme. Daca vrei sa vezi pe doua televizoare iti trebuie un LNB cu 2 iesiri si doua receptoare de satelit.

Daniel S.

Nu îi trebuie nici măcar receptor, dacă are deja televizor cu tuner DVB-S2, caz în care conectează antena de satelit direct in tv.

Anonim

@Daniel S. Corect, dar in general recomand decodor si un decodor cu CI+ (servicii gen TIVUSAT, HD+ sau ORF) si cititor de cartele CONAX (pentru FREESAT). Majoritatea care ii cunosc au televizoare cu tuner DVB-T/C nici nu pot receptiona DVB-T2. In cazul lor recomand un receptor combo.

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile

Operatori tv și de telecomunicații din România

AKTA (80) Digi (619) Focus Sat (274) FREESAT (26) iNES (28) Nextgen (86) Orange (254) Telekom (327) UPC (281) Vodafone (94)