Din 6 iunie până pe 20 august, DIGI lansează continuarea campaniei promoționale „Moneda DIGI”. Aceasta aduce o reducere de 50% la abonamentul lunar, pentru următoarele 4 luni, clienților care decid să transfere numărul lor de telefon în rețeaua mobilă DIGI. Simultan, DIGI oferă unele dintre cele mai avantajoase planuri tarifare de roaming în statele membre SEE (Spațiul Economic European), dar și în alte destinații turistice cunoscute, anunță compania printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
![]() |
"Moneda DIGI", campania vacanței de vară - Imagine remisă în comunicat de către Digi România pentru publicare pe HD Satelit |
În plus, DIGI oferă planuri tarifare pentru o conectivitate mobilă adaptată nevoilor de călătorie, în statele din afara zonei SEE, cum ar fi:
- În Serbia și Macedonia, tariful pentru traficul de date în roaming este de 1 euro/GB și 0,39 euro/minut pentru apelurile către România;
- În Marea Britanie, roamingul de date mobile costă 0,7 euro/GB și 0.015 euro/minut pentru apelurile către România;
Mai multe detalii despre serviciul de roaming și tarifele asociate pentru fiecare țară pot fi găsite pe website-ul operatorului DIGI.
Tot în perioada 6 iunie - 20 august, clienții noi și existenți beneficiază de 50% reducere la abonamentul lunar, timp de 4 luni, la portarea în rețeaua mobilă DIGI, fie din prepaid, fie din postpaid. Aceasta este disponibilă la contractarea abonamentului Nelimitat, Optim 3 sau Optim 2, pentru o durată de 24 de luni. Prețul final variază între 3-5 Euro/lună (TVA inclus), în funcție de numărul de abonamente Nelimitat contractate de același abonat.
Oferta poate fi activată fie pe site-ul DIGI.ro, fie în punctele de prezență, cu ajutorul reprezentanților de vânzări sau prin apel la serviciul Relații Clienți (031.400.4600).
DIGI precizează că se menține în topul operatorilor în ceea ce privește portabilitatea, servind în prezent 5,2 milioane de conexiuni mobile în rețeaua 4G și 5G (date la 31.03.2023). De asemenea, DIGI are cel mai mare număr de abonați persoane fizice pentru segmentul de telefonie mobilă, cu o cotă de piață de 37,8%, conform ultimului raport publicat de Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).