marți, 27 iunie 2023

Serialul "Pearl, detectiv la Whitstable" revine cu sezonul 2 la DIVA

Serialul "Pearl, detectiv la Whitstable" revine cu sezonul 2 la DIVA, începând cu data de 3 iulie. Kerry Godliman revine în rolul lui Pearl Nolan, o mamă singură care își îndeplinește visul de a deveni detectiv particular, anunță televiziunea DIVA printr-un comunicat remis către HD Satelit România.


Serialul "Pearl, detectiv la Whitstable" - Imagine remisă în comunicat de DIVA pentru publicare pe HD Satelit România

Acțiunea se desfășoară în pitorescul orășel maritim Whitstable de pe coasta Marii Britanii, unde Pearl își deschide un restaurant și începe să primească tot mai multe cazuri de investigat pe măsură ce localnicii află de noua sa ocupație. Astfel, ea trece de la statutul de proprietară de restaurant care rezolvă cazuri ocazional la cel de detectiv profesionist. În distribuție se regăsește și Howard Charles în rolul Inspectorului șef Mike McGuire, partenerul de investigații al lui Pearl. Relația lor devine tensionată din cauza dependenței lui Mike de muncă, iar acum fiecare dintre ei își caută confortul în compania altcuiva.

Noul sezon aduce 6 povești polițiste captivante. Mike suspectează că vecinul său are gânduri negre pentru propria soție, inspirat de capodopera lui Alfred Hitchcock, "Rear Window" din 1954. În același timp, Pearl investighează dispariția unui băiețel, descifrează misterul unor scrisori de amenințare și anchetează un atac asupra unei actrițe bogate din zonă. În plus, Pearl se confruntă cu problemele mamei sale, Dolly (interpretată de Frances Barber), care pare să aibă început de demență sau un musafir nepoftit în casă.

Serialul britanic "Pearl, detectiv la Whitstable" este adaptat după seria de 9 romane scrise de Julie Wassmer și publicate începând cu 2015. Majoritatea filmărilor au loc în frumosul oraș Whitstable de pe malul Mării Nordului, cunoscut pentru stridiile locale și festivalul estival dedicat acestora. Wassmer s-a inspirat din propria sa viață trăită în Whitstable, alături de soțul și cele două pisici ale sale, pentru a crea povestea lui Pearl. Seria a fost tradusă și în alte țări precum Germania, Italia și Japonia.

Dacă ai fost captivat de prima serie a acestei povești perfecte pentru iubitorii de mistere TV în decoruri pitorești, nu rata noile 6 episoade ale sezonului 2. Începând cu 3 iulie, în fiecare luni de la ora 21:00, DIVA te invită să investighezi noi cazuri alături de "Pearl, detectiv la Whitstable".

Trailerul în limba română al noului sezon poate fi vizionat dând click AICI.


Niciun comentariu despre subiectul „Serialul "Pearl, detectiv la Whitstable" revine cu sezonul 2 la DIVA”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile