SpaceLogistics LLC (Northrop Grumman Corporation) a anunțat extinderea cu patru ani a acordului pentru serviciile de prelungire a duratei de viață pe orbită, pe care vehiculele sale MEV le oferă operatorului de sateliți Intelsat.
![]() |
Antenă DTH Digi Tv - Fotografie realizată de HD Satelit România |
La sfârșitul perioadei actuale de utilizare, MEV-1 va muta satelitul Intelsat 901 (IS-901) în orbita geosincronă pentru sateliți retrași și va furniza servicii pentru un alt satelit Intelsat.
MEV-2 va rămâne andocat pe satelitul actual Intelsat 10-02 (IS-10-02), prelungind durata de utilizare a satelitului cu încă patru ani, dublând perioada serviciilor, comparativ cu contractul inițial.
Rob Hauge, președinte la SpaceLogistics, a subliniat: „În calitate de pionieri ai tehnologiei pentru industria de service în spațiu, cele două MEV-uri ale noastre au oferit o prelungire combinată de șapte ani de viață, pentru a crește durata de exploatare a sateliților clienților noștri.”
În 2021, compania a atins o altă piatră de hotar, atunci când MEV-2 s-a andocat cu Intelsat 10-02, în timp ce satelitul era în funcțiune, fără nicio întrerupere a serviciilor. Perioada inițială de service a fost de cinci ani pentru ambele vehicule.
Northrop Grumman este singurul furnizor de servicii de extindere a vieții pentru sateliți GEO. MEV-urile prelungesc durata de viață a sateliților vechi, permițându-le să funcționeze mai mult și să genereze mai multe venituri.
Pe satelitul Intelsat 10-02, Digi România utilizează în continuare două frecvențe pentru serviciile lor de televiziune prin satelit (DTH). Sunt difuzate pe frecvențele 12687 și 12723 o parte din televiziunile din grila Digi, cum ar fi TVR 1, Prima TV, E! Eastern Europe, Mezzo, Digi Sport 4, Digi Sport 2, UTV, Travel Channel, Disney Channel, MiniMax , Kiss TV, HBO 3, National Geographic Romania, Eurosport 2 Romania & Hungary, Eurosport 1, Cinemaraton, Cinemax East Europe, Film Café, NatGeo Wild Romania, H!T Music Romania, Discovery Channel Romania, TLC Romania, Da Vinci Learning, Digi World, Superone, Digi Life, Prima Sport 2 sau HGTV.
De asemenea, televiziunea HBO 3 din grila Focus Sat este difuzată (criptat, în simulcrypt cu Digi) pe frecvența 12687 a Intelsat 10-02. Pe aceeași frecventa, dar necriptat, abonații Focus Sat pot recepționa televiziunea muzicală UTV, care este inclusă în grila oficială de programe de pe website-ul operatorului Focus Sat.