În 2023, sectorul e-commerce la nivel european a înregistrat o creștere de 3%, ajungând la o cifră de afaceri de 887 miliarde de euro. Cu toate acestea, creșterea a fost temperată de factori precum inflația, competiția din partea actorilor non-UE, în principal din Asia, și tranzițiile impuse de noua legislație europeană. În Europa de Est, creșterea este mai temperată din cauza unor factori precum infrastructura logistică limitată și gradul de digitalizare, conform Raportului European e-Commerce 2024 realizat de către Universitatea de Științe Aplicate și Comerț electronic din Amsterdam.
![]() |
Cumpărături online - Imagine decorativă creată digital de HD Satelit România |
Ce cumpără online europenii?
Iată procentele detaliate pentru toate categoriile de produse și servicii achiziționate online în 2023 de către consumatorii din UE-27, conform Eurostat:
- Servicii multimedia (muzică, filme, cărți, jocuri): 98% dintre cumpărători
- Servicii de transport: 70% dintre cumpărători
- Cosmetice, produse de frumusețe sau wellness: 48% dintre cumpărători
- Medicamente și suplimente alimentare: 36% dintre cumpărători
- Calculatoare, tablete, telefoane mobile și accesorii: 35% dintre cumpărători
- Alte bunuri fizice: 35% dintre cumpărători
- Jucării și articole pentru copii: 32% dintre cumpărători
- Electronice de consum sau electrocasnice: 30% dintre cumpărători
- Orice bunuri fizice de la persoane private: 28% dintre cumpărători
- Alimente/băuturi din magazine sau de la furnizori: 27% dintre cumpărători
- Produse de curățenie sau de igienă personală: 26% dintre cumpărători
- Bilete pentru evenimente culturale sau alte evenimente: 23% dintre cumpărători
- Livrări de la restaurante, fast-food, servicii de catering: 22% dintre cumpărători
- Haine, pantofi sau accesorii: 21% dintre cumpărători
- Mobilier, accesorii pentru casă și grădină: 20% dintre cumpărători
- Muzică sub formă de streaming sau descărcări: 20% dintre cumpărători
- Filme sau seriale sub formă de streaming sau descărcări: 17% dintre cumpărători
- Articole sportive: 17% dintre cumpărători
- Jocuri online sau descărcabile pentru telefon, tabletă, computer sau consolă: 16% dintre cumpărători
- E-books, reviste online sau ziare online: 12% dintre cumpărători
- Bilete pentru evenimente sportive: 11% dintre cumpărători
- Biciclete, mopede, mașini, vehicule și piese de schimb: 8% dintre cumpărători
- Aplicații legate de sănătate/fitness: 7% dintre cumpărători
Aceste procente reflectă preferințele consumatorilor europeni pentru cumpărăturile online, demonstrând o varietate de interese, de la divertisment digital și bunuri de consum, până la produse legate de sănătate și bunuri de uz casnic.
![]() |
e-Shopper - Imagine decorativă creată digital de HD Satelit România |
E-commerce în România
România a cunoscut o dezvoltare semnificativă în e-commerce în ultimul deceniu, deși rata de adopție încă nu atinge nivelurile întâlnite în vestul Europei. În 2023, România s-a clasat mai jos în clasamentele europene în ceea ce privește performanța logistică, dezvoltarea digitală a guvernului și incluziunea digitală. România prezintă o utilizare a internetului de 92% în 2023 (în creștere de la 80%, cât era acum 5 ani), însă doar 50% dintre utilizatori fac cumpărături online (totuși, in creștere semnificativă de la 23%, cât era procentul în anul 2019).
Conform raportului, e-commerce-ul reprezintă aproximativ 6% din PIB-ul țării, o valoare mai mică comparativ cu alte state din UE, ceea ce reflectă un potențial de expansiune.
România se află pe locul 51 în Europa în ceea ce privește infrastructura logistică. Acest lucru reprezintă o provocare majoră pentru companiile de e-commerce, întrucât livrările rapide și retururile eficiente sunt esențiale pentru satisfacția consumatorilor.
În 2023, 96% dintre cumpărătorii online din Romania achiziționează de la vânzători tara noastră, 19% și de la vânzători din alte state europene, iar 7% si din țări din afara Europei (în special din China).
Se estimează că la finalul anului 2024, România va avea o utilizare a internetului de 94% și 55% dintre utilizatori vor face cumpărături online.
E-commerce în Republica Moldova
Moldova, inclusă pentru prima dată în raportul e-commerce european, reflectă o piață în dezvoltare, cu o adoptare progresivă a tehnologiilor digitale. Moldova are o rată de penetrare a internetului de 61% în 2023, însă numai 26% din populație utilizează serviciile de cumpărături online. Deși proporția consumatorilor care cumpără online este mai mică decât în România, țara manifestă o tendință de creștere susținută în acest sector.