luni, 14 iulie 2025

Sun Plaza dă startul campaniei „Iulie fără plastic” cu o expoziție vestimentară din materiale reciclate, susținută de Fundația Regală Margareta a României

În această vară, Sun Plaza oferă vizitatorilor o perspectivă neașteptată asupra plasticului: nu ca deșeu, ci ca materie primă pentru artă. În perioada 14–31 iulie 2025, centrul comercial se alătură mișcării internaționale „Plastic Free July” și găzduiește o expoziție spectaculoasă de creații vestimentare realizate integral din materiale reciclate, se anunță într-un comunicat remis către HD Satelit România.



În zona centrală a centrului, o instalație artistică impresionantă îi așteaptă pe cei care își doresc să descopere cum poate fi transformat plasticul într-o sursă de expresie și inspirație. Trei ținute originale, realizate de o bursieră a programului Tinere Talente, categoria arte și design textil, sunt expuse pe manechine de croitorie într-un decor gândit pentru a pune în valoare fiecare detaliu. Fiecare piesă exprimă o viziune diferită despre reciclare, iar expoziția propune o abordare artistică a sustenabilității, dincolo de simpla colectare selectivă.

Cei care trec prin Sun Plaza în această perioadă sunt invitați să devină parte activă a campaniei. O fotografie alături de instalația vestimentară și completarea unui formular online, accesibil printr-un cod QR de pe panourile informative, oferă șansa de a câștiga unul dintre cele 10 premii Yves Rocher sau una dintre cele 10 invitații duble la Gala Tinere Talente – eveniment cultural ce va avea loc în noiembrie, la Teatrul Național din București, și care reunește recitaluri clasice și expoziții de arte vizuale.


Pentru a valida participarea, fotografia trebuie postată pe Instagram sau Facebook cu tag-urile @SunPlaza și @FundatiaRegalaMargareta. Cei mai creativi pot adăuga și un mesaj inspirat de tema lunii – #LunaFărăPlastic – răspunzând, spre exemplu, la întrebări precum: „Ce formă alegi să-i dai plasticului luna asta?” sau „Ce este valoros atunci când reduci consumul de plastic?”

Pe lângă elementul artistic principal, campania este completată de o instalație educativă cu trei panouri tematice, ce atrag atenția asupra consumului responsabil. Expuse aici sunt obiecte din hârtie reciclată care imită simbolic produse de zi cu zi – tricouri, cărți, genți sau recipiente de cosmetice. Codurile QR din această zonă oferă acces la informații suplimentare și invitații la reflecție, într-un demers interactiv și vizual de conștientizare.

Campania este organizată în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României, iar scopul este unul clar: să transforme un simplu centru comercial într-un spațiu al dialogului creativ, al responsabilității față de mediu și al sprijinirii tinerelor talente.

Share știre pe rețele de socializare

Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Sun Plaza dă startul campaniei „Iulie fără plastic” cu o expoziție vestimentară din materiale reciclate, susținută de Fundația Regală Margareta a României”.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile