Gorenje, producător european de electrocasnice, a anunțat că a bătut palma cu Luka Modrić, care devine noul ambasador de brand al companiei. Colaborarea va fi dusă mai departe la nivel european printr-o campanie amplă, potrivit unui comunicat transmis către HD Satelit România.
Colaborarea se bazează pe mesajul că performanța nu se construiește doar pe teren sau la birou, ci și acasă, în micile rutine de zi cu zi. Luka Modrić este câștigător al Balonului de Aur și unul dintre cei mai titrați fotbaliști ai generației sale. Dar, din perspectiva Gorenje, asocierea nu e doar despre imaginea sportivă, ci despre ideea că rezultatele și echilibrul personal pornesc din spațiul de acasă.
Tatiana Șerban, Regional Marketing Manager pentru România, Bulgaria, Grecia și Cipru, spune că Modrić e văzut ca un sportiv pentru care familia contează mult: „Luka Modrić este un simbol al fotbalului, care își consideră familia cea mai importantă victorie. La Gorenje, împărtășim aceleași valori. Parteneriatul nostru este și despre susținerea vieții de acasă, fără de care performanța nu ar fi posibilă. Suntem mândri să oferim ceea ce ne place să numim «sprijinul discret din culise», care îi permite unei legende precum Luka și familiilor din întreaga Europă să se concentreze pe momentele care contează cu adevărat.”
„Sunt mândru să mă alătur familiei Gorenje”, a completat Luka Modrić. „Am crezut întotdeauna că performanța mea de pe teren reflectă liniștea și stabilitatea pe care le găsesc acasă. Gorenje se aliniază valorilor mele și ale familiei mele prin crearea unui mediu în care viața este simplificată, care îmi permite să îmi dedic energia carierei și celor dragi. Căci adevărata performanță este o călătorie care începe acasă.”
Noua colaborare întărește legătura grupului Hisense cu fotbalul. Hisense Group enumeră o listă de parteneriate cu competiții mari: UEFA EURO 2016, 2020 și 2024, plus Cupele Mondiale FIFA 2018, 2022 și 2026. Tot în comunicat se precizează că „în calitate de sponsor oficial FIFA World Cup 2026™, Hisense și Gorenje continuă să susțină spiritul jocului, conectându-se cu fanii prin inovație și printr-o pasiune comună pentru excelență”.
Gorenje dezvoltă și produce electrocasnice de peste 75 de ani.
