Platforma Fără Hârtie, lansată de Guvern la începutul lui martie, a adunat peste 1.000 de sesizări în primele 24 de ore, semn că destui oameni au o problemă veche cu drumurile și cerințele din administrație, doar că acum au și un loc unde le pot pune la vedere. Mesajul oficial este că sesizările sunt analizate și publicate transparent, iar evoluția rezolvării lor ar trebui să poată fi urmărită tot acolo, cu priorități stabilite după cât de des apare o problemă și cât de mult încurcă.
Din ce s-a văzut deja în sesizările făcute publice și din relatările din presă, o categorie mare de nemulțumiri se leagă de actele de identitate electronice, buletinele cu cip. Un punct sensibil este adresa: pe noua carte electronică de identitate, domiciliul nu mai apare tipărit pe card, ci este stocat electronic. Dacă îți schimbi domiciliul sau reședința, nu ar trebui să schimbi plasticul, ci doar să se actualizeze datele în sistem. Numai că mai mulți cetățeni au reclamat că, la ghișeu, au primit răspunsuri de tipul nu se poate actualiza adresa pe cip și că singura soluție ar fi emiterea unui act nou, pe bani.
Aici apare și confuzia care enervează cel mai tare: informațiile oficiale despre cartea electronică de identitate chiar vorbesc despre o adresă flexibilă, adică posibilitatea de a schimba adresa fără eliberarea unui nou act, și mai precizează că adresa de domiciliu sau reședință este singura excepție dintre datele protejate care poate fi actualizată de autoritatea competentă, la cererea titularului. Cu alte cuvinte, promisiunea există, dar oamenii spun că în practică se lovesc de proceduri neclare sau de lipsa efectivă a unei operațiuni funcționale la ghișeu, cel puțin în unele locuri.
În discuția asta intră și partea de costuri. Pe canalele oficiale ale MAI, taxa de 70 de lei apare ca sumă standard pentru contravaloarea cărții electronice de identitate în anumite situații, de exemplu când se cere a doua carte sau pentru minori sub 14 ani, în timp ce pentru persoane de peste 14 ani prima carte poate fi gratuită în condițiile programului de implementare finanțat prin PNRR, în limita regulilor anunțate. Dacă, însă, schimbarea adresei ajunge să fie tratată ca motiv de emitere a unei noi cărți, e de înțeles de ce oamenii simt că au primit un produs neterminat: li s-a spus că nu mai tipăresc adresa pentru flexibilitate, dar flexibilitatea nu e mereu disponibilă.
Tot din sesizările semnalate pe platformă reiese o altă frustrare clasică, dar care devine și mai apăsătoare când vorbim despre digitalizare: cererea repetată a unor documente pe care statul le-a văzut deja, cum ar fi certificatul de naștere, inclusiv la reînnoiri sau la proceduri unde omul vine cu acte valabile și există evidențe în registrele naționale. Genul acesta de cerințe nu pare mare lucru la prima vedere, până când aduni timp pierdut, drumuri și situațiile în care un document e cerut din nou la ridicarea actului, deși a fost deja prezentat la depunere.
Pe lângă buletine, apar și alte teme recurente în plângeri: pașapoarte, înmatriculări auto, declarații fiscale, permise, înregistrări de firmă, plus o zonă mare de probleme care nu încape în categorii, ceea ce sugerează că birocrația nu e doar în procedurile cele mai cunoscute. Iar platforma e construită tocmai ca să scoată aceste detalii la suprafață, apoi să trimită lunar un set de probleme frecvente către structuri guvernamentale care să le rezolve administrativ sau, dacă e nevoie, prin schimbări de lege.
De ce se întâmplă toate astea tocmai acum, cu buletinul electronic? Pentru că România este în plin proces de trecere la cărți de identitate cu standarde europene mai stricte, iar aceste standarde sunt legate și de securitatea documentelor, inclusiv prin folosirea unor elemente biometrice stocate în cip. Regulamentul european care orientează statele membre spre astfel de documente are și un efect de calendar: actele care nu îndeplinesc cerințele de securitate au termene până la care își păstrează valabilitatea, iar în România în spațiul public circulă des data limită de 3 august 2031 ca reper legat de tranziție, menționată și în comunicări ale unor servicii de evidență a persoanelor și în articole de presă.
În teorie, o carte electronică de identitate ar trebui să reducă tocmai situațiile care irită azi: copii după copii, adeverințe care se plimbă între instituții și verificări făcute pe hârtie. În practică, dacă ghișeele nu au proceduri clare, dacă funcții promise nu sunt disponibile peste tot sau dacă instituțiile nu își pot verifica ușor datele între ele, oamenii ajung să simtă că au primit o versiune de tranziție: arată modern, dar te trimite tot după hârtie. Platforma Fără Hârtie poate fi utilă tocmai pentru că pune presiune publică pe aceste blocaje mici, care, adunate, fac diferența dintre digitalizare reală și digitalizare cu dosar cu șină pe lângă.
Ca să fie și mai clar, mi s-a întâmplat mie personal: la o casă de schimb valutar mi-au cerut o adeverință de la primărie ca să le dovedesc adresa de domiciliu, fiindcă nu apare tipărită pe cartea de identitate. Le-am spus că există o aplicație oficială (RO CEI Reader) care poate citi adresa direct de pe buletin, cu orice telefon care are NFC, dar n-au vrut nici măcar să încerce și m-au trimis la primărie. Până la urmă am mers la o altă casă de schimb, mai conectată la realitatea digitală, și am rezolvat rapid.
Personal, platforma acesta mi se pare una dintre cele mai utile inițiative digitale ale autorităților, din ultimii ani. Reclamațiile împotriva birocrației le puteți depune aici: https://fara-hartie.gov.ro/.
