Laowa a anunțat sistemul Aksen Ultra Macro APO, format din două obiective macro cu zoom și focalizare manuală care acoperă împreună mărirea de la 1X la 10X. Primul, Aksen 45 mm f/2,8, merge de la 1X la 5X. Al doilea, Aksen 17,5 mm f/1,7, continuă de la 5X până la 10X.
Ideea sistemului e zoomul intern parfocal. Mărirea se schimbă din inel, focalizarea rămâne pe loc, lungimea obiectivului nu se modifică, iar distanța de lucru rămâne fixă: 40,35 mm la modelul de 45 mm și 22,48 mm la cel de 17,5 mm. Camera, subiectul și lămpile pot sta nemișcate cât timp se ajustează încadrarea. Și asta contează mai mult decât pare, fiindcă la 10X o singură atingere mută planul de focalizare.
Construcția optică e diferită la cele două. Modelul de 45 mm are 13 elemente în 9 grupuri, diafragmă cu 11 lamele și interval de la f/2,8 la f/11. Cel de 17,5 mm are 17 elemente în 12 grupuri, tot cu 11 lamele, și merge de la f/1,7 la f/5,6. Ambele sunt apocromatice, acoperă senzorul full-frame și sunt complet manuale, cu control direct pe focalizare, diafragmă și mărire. Potrivit Laowa, modelul de 17,5 mm e primul obiectiv macro cu zoom vândut comercial care lucrează peste 5X.
Lista de monturi e neobișnuit de lungă: Canon EF și Canon RF, Sony E/FE, Nikon Z și Nikon F, L-Mount, Fujifilm X și Micro Four Thirds. Modelul de 17,5 mm are și o versiune cu iluminare coaxială, gândită pentru piese mici, plate sau reflectorizante, plus variante ARRI PL Cine. Pentru ambele obiective se vinde separat un colier de trepied, iar la unele monturi baioneta posterioară se poate schimba.
Prețurile recomandate în România, la montura Sony FE: 4849 de lei fiecare dintre cele două obiective, 5499 de lei versiunea cu iluminare coaxială, 9699 de lei pachetul cu ambele și 399 de lei baioneta interschimbabilă. Livrările au început la sfârșitul lui august.
Prețul internațional de listă e același la toate monturile foto, 749 de dolari per obiectiv, iar variantele Cine cu montură ARRI PL urcă la 1.499 de dolari, potrivit PetaPixel. Obiectivele sunt deja listate la distribuitorii mari din Statele Unite, printre care B&H și Adorama.
Articol realizat pe baza comunicatului de presă transmis de Focus Nordic România către redacția HD Satelit.
Niciun comentariu