Două minute și jumătate. Atât va trece între două imagini ale Europei, de îndată ce ultimul satelit meteorologic european intră în serviciu. MTG-I2 a plecat de la Kourou pe 27 august, la 22:11 ora Europei centrale, cu o rachetă Ariane 6. Și a fost primul zbor Ariane 6 spre orbita geostaționară.
Cu el, prima familie de sateliți Meteosat de generația a treia e completă pe cer. Doi sateliți de imagine și unul de sondaj, toți pe orbita geostaționară, la vreo 36.000 de kilometri deasupra ecuatorului. EUMETSAT, agenția europeană care ține sateliții meteorologici, a anunțat a doua zi că legătura cu satelitul s-a stabilit și panourile solare s-au deschis. Urmează două săptămâni de urcare spre orbita finală. Abia apoi începe calibrarea instrumentelor.
Și nu e vorba de televiziune aici. Sateliții ăștia nu duc niciun canal. Duc date, care ajung la serviciile meteorologice naționale, iar de acolo în prognoza și în avertizarea pe care le citiți dimineața.
Meteosat-12 stă pe 0 grade, MTG-I2 se duce pe 9,5 est
Primul din serie, MTG-I1, a fost lansat pe 13 decembrie 2022. A intrat în funcțiune abia pe 4 decembrie 2024 și a primit atunci numele Meteosat-12. Doi ani de reglaje. A durat mai mult decât se prevăzuse, din cauza unei defecțiuni la un modul al instrumentului de imagine, care a trebuit rezolvată cu satelitul deja pe orbită. Iar pe 16 iunie 2025 a preluat serviciul principal al Europei, de pe poziția 0 grade, deasupra Golfului Guineei.
De acolo scanează tot discul Pământului la fiecare 10 minute. Generația dinainte făcea aceeași treabă în 15 minute. Deci o treime mai repede.
MTG-I2 merge pe 9,5 grade est și preia scanarea rapidă a Europei și a Africii de nord. Sarcina asta e acum a lui Meteosat-11, care trimite o imagine la 5 minute. Ritmul se dublează. Al treilea din familie, MTG-S1, a fost lansat pe 1 iulie 2025 și stă tot pe 0 grade. A ajuns acolo anul acesta, pe 2 iulie, după ce a fost verificat pe 3,4 grade vest.
Durata de viață proiectată e de 8,5 ani de fiecare satelit. Iar rezervele de la bord ajung pentru vreo 10 ani și jumătate. Constructorul principal e Thales Alenia Space, cu OHB și Leonardo ca parteneri.
Șaisprezece canale în loc de douăsprezece, plus un detector de fulgere
Instrumentul principal al sateliților de imagine se numește Flexible Combined Imager. Măsoară în 16 canale, în vizibil și în infraroșu, față de 12 câte avea instrumentul SEVIRI de pe generația a doua.
Dar rezoluția e partea care se vede cel mai bine. SEVIRI dădea 3 kilometri pe pixel la punctul de sub satelit, cu un singur canal mai fin. Instrumentul nou coboară la 1 până la 2 kilometri pe canalele termice. Iar patru canale de rezoluție înaltă ajung la 500 de metri.
Canalele adăugate nu sunt de decor. Agenția le-a descris pe fiecare:
- 0,44 și 0,51 micrometri, care aduc pentru prima oară imaginea în culori reale;
- 0,91 micrometri, pentru apa din coloana de aer, mai ales deasupra uscatului;
- 1,375 micrometri, pentru norii cirrus foarte subțiri;
- 2,26 micrometri, pentru structura fină a norilor;
- 3,8 micrometri cu domeniu lărgit, pentru detectarea incendiilor.
Al doilea instrument e nou de tot, fără nimic asemănător pe generația dinainte. Detectorul de fulgere are patru telescoape identice, care acoperă împreună 84 la sută din discul Pământului. Camerele fac 1.000 de imagini pe secundă, zi și noapte. Prind lumina descărcărilor pe lungimea de undă de 777,4 nanometri.
Și vede toate felurile de fulger: de la nor la nor, de la nor la sol și în interiorul norului. Rețelele de la sol nu le prind pe toate. Datele sunt prelucrate chiar la bordul satelitului. Ajung la utilizatori ca poziție, moment și intensitate, plus totaluri strânse pe câte 30 de secunde. Instrumentul e construit de Leonardo. Iar datele lui au trecut în regim de lucru pe 31 octombrie 2024.
Instrumentul de sondaj vede instabilitatea înainte să se formeze norul
MTG-S1 duce altceva: primul instrument european de sondaj hiperspectral de pe orbita geostaționară. Baleiază în jur de 2.000 de lungimi de undă din infraroșul termic, la fiecare 30 de minute deasupra Europei. Și scoate din ele profilul pe verticală al temperaturii și al umezelii.
Diferența față de ce era până acum e de ordin de mărime. Sondajele clasice cu balon se fac la 12 ore. Aici sunt la jumătate de oră, pe toată Europa deodată.
Datele au început să curgă spre utilizatori pe 30 iulie, în regim de probă. Agenția a precizat că mai are de reglat sistemul până la funcționarea deplină, așteptată până la sfârșitul anului. Agenția Spațială Europeană predase satelitul cu patru săptămâni înainte.
Pe aceeași platformă mai stă un instrument al Uniunii Europene. Sentinel-4 măsoară din oră în oră ozonul, dioxidul de azot, dioxidul de sulf, formaldehida și aerosolii de deasupra Europei. E prima misiune europeană care urmărește calitatea aerului de pe orbita geostaționară.
România e în EUMETSAT din 2010 și primește datele direct
Administrația Națională de Meteorologie e instituția prin care țara noastră e stat membru al organizației, din 2010. Statele membre, 30 la număr, au acces deplin la date și sunt reprezentate în Consiliu, organul care decide.
Scanarea rapidă acoperă sfertul de sus al discului, adică Europa, cu România în el. Pentru meteorologii de la noi asta înseamnă că imaginea unei celule de furtună de peste Oltenia se împrospătează de 24 de ori pe oră, nu de 12. Agenția spune că serviciile meteorologice naționale câștigă astfel timp la avertizările de vijelie, grindină și viitură.
Și fulgerele cântăresc mai mult decât pare. Furtunile violente sunt precedate de schimbări bruște ale activității electrice. Un salt în numărul de descărcări arată că celula se întărește. Peste asta se așază sondajul, care vede instabilitatea înainte să apară norul. Lanțul se închide. Se vede unde se pregătește furtuna, cât de repede crește și încotro o ia.
Se prinde și acasă, dar nu cu un receptor de televiziune
Datele nu ajung la serviciile meteorologice pe internet, ci printr-un serviciu de difuzare prin satelit numit EUMETCast. Emisia pentru Europa vine de pe Eutelsat 10B, de pe 10 grade est, în banda Ku și în DVB-S2. Rezerva stă pe Hot Bird, la 13 grade est.
Poziția se prinde fără bătaie de cap din România. Fasciculul european de acolo dă între 46 și 48 dBW peste țară, ceea ce, la un semnal obișnuit de televiziune, ar cere o antenă de 70 până la 80 de centimetri, după localitate. Dar pentru date socoteala e alta.
Emisia e împărțită în două. Serviciul de bază duce datele generației a doua, iar serviciul de volum mare pe cele de la sateliții noi. Într-o prezentare pentru utilizatori, agenția scrie că o antenă de 90 de centimetri care ținea 99,98 la sută din timp pe serviciul de bază poate să coboare până la 98 la sută pe celălalt. Iar ce se pierde se pierde pe vreme rea, adică fix atunci când ai nevoie de date. Recomandarea merge spre 1,2 metri, iar pentru liniște deplină spre 1,8.
Parametrii de emisie s-au mutat de câteva ori, o dată cu trecerea de la Eutelsat 10A la 10B, așa că se iau de pe paginile EUMETSAT înainte de a îndrepta antena. Cei din descrierea tehnică a serviciului sunt aceștia:
Parametri de recepție EUMETCast Europa: satelit: Eutelsat 10B (10,0°E) frecvență: 11.262 GHz polarizare: orizontală SR: 33000 standard: DVB-S2 modulație: 8PSK 3/5 la serviciul de bază, 16APSK 2/3 la cel de volum mare
Un receptor obișnuit de satelit nu face nimic cu semnalul ăsta. Trebuie o placă DVB-S2 de calculator și programul de recepție al serviciului. Și o cheie de utilizator, fiindcă accesul se cere prin înregistrare la agenție. Datele Meteosat sunt gratuite pentru folosire necomercială și pentru cercetare.
Și mai e o socoteală, cea cu spațiul pe disc. Numai imaginile de nivel 1 pe cele 16 canale, pentru tot discul Pământului, înseamnă în jur de 35 GB pe zi comprimate, după cifrele date de agenție la instruirea utilizatorilor. Necomprimate, aceleași date trec de 800 GB. Pe zi.
A doua familie de sateliți Meteosat de generația a treia începe să plece de pe Pământ în 2033. Cu ea, misiunea trece de anul 2040.
Articol documentat de redacția HD Satelit din surse publice. Imaginea principală este o ilustrație generată digital.
Niciun comentariu