Peste 100.000 de procesoare de inteligență artificială, într-o singură instalație. Atât cere Uniunea Europeană de la cea mai mare dintre gigafabricile pe care vrea să le ridice. Licitația e deschisă din 30 iulie și se închide pe 12 noiembrie, la ora 16.
Instalațiile sunt șapte, cel mult. Banii publici urcă până la 10 miliarde de euro, iar peste ei ar trebui să vină cel puțin 20 de miliarde de la firme private. Peste 30 în total, spune anunțul Comisiei Europene. Procedura o conduce EuroHPC, structura care cumpără și supercomputerele Uniunii.
Ce e o gigafabrică, față de fabricile care există deja
În Europa funcționează sau se construiesc 19 fabrici de inteligență artificială și 13 antene, adică filiale mai mici legate de câte o fabrică mare. O fabrică nu e doar un calculator. E un supercomputer croit pentru inteligență artificială, plus laboratoare de date și oameni care ajută firmele să își antreneze modelele.
Gigafabrica e altceva. Documentația licitației nu o definește în teraflopi. O definește prin comparație cu ce avem acum: de trei până la patru ori mai multe procesoare decât are cea mai puternică fabrică europeană de azi.
Cea mai puternică e JUPITER, la centrul de cercetare din Jülich, Germania. Are aproape 24.000 de procesoare Nvidia GH200 și merge din 5 septembrie 2025. Deci pragul de intrare al unei gigafabrici e cam de trei ori JUPITER. Al celei mari, de patru.
Și diferența asta de scară are un motiv practic. Antrenarea de la zero a unui model cu trilioane de parametri cere luni de calcul neîntrerupt, pe zeci de mii de procesoare care lucrează ca unul singur. Fabricile actuale ajung pentru ajustarea modelelor gata făcute și pentru rulare. Pentru unul de prima linie, nu.
Două loturi, două mărimi, și banii în două faze
Licitația EuroHPC e împărțită în două loturi, cu praguri diferite. Fiecare proiect se face în două faze: se pornește la o mărime, apoi se extinde.
| lot | proiecte | faza 1 | faza 2 | bani UE, faza 1 | bani UE, faza 2 |
|---|---|---|---|---|---|
| mediu | 4 | 25.000 | 75.000 | 100 mil. euro | 400 mil. euro |
| mare | 3 | 40.000 | 100.000 | 200 mil. euro | 800 mil. euro |
Procesoarele se numără în echivalent H100, cipul Nvidia luat ca unitate de măsură. Cine propune alt accelerator arată cu ce coeficient îl socotește, după o metodă dată în caietul de sarcini.
Banii publici acoperă cel mult o treime din investiția în echipamente. Iar restul îl pun firmele. Din treimea publică, jumătate vine de la Uniune și jumătate de la statul gazdă, deci partea europeană se oprește pe la 17 la sută din investiție.
Prima fază se plătește din bugetul european actual. Ăla e votat. A doua depinde de bugetul pe 2028-2035, care încă se negociază. Saltul de la 25.000 la 75.000 de procesoare atârnă, prin urmare, de niște bani care nu sunt încă alocați.
Uniunea nu cumpără calculatoare, cumpără ore de calcul
Mecanismul e mai interesant decât cifrele. Statul nu ajunge proprietarul instalației. Consorțiul o construiește și o operează pe banii lui, iar Uniunea și statul gazdă cumpără de la el timp de calcul. Contractul-cadru le dă dreptul să împartă orele mai departe, ba chiar să le revândă.
Banii publici sunt, deci, un client dinainte asigurat. Asta face investiția suportabilă pentru o firmă privată. Iar prețul pe oră de procesor cerut utilizatorilor publici e unul dintre criteriile după care se dau punctele. La utilizatori publici intră firmele nou-înființate, întreprinderile mici și mijlocii, industria, universitățile și instituțiile publice.
Câteva condiții contează mai mult decât par. Coordonatorul consorțiului trebuie să fie o entitate înființată, deținută și controlată în Uniune. Instalațiile se ridică pe teritoriul statelor membre. Și la evaluare se punctează securitatea lanțului de aprovizionare, eficiența energetică și aportul la autonomia strategică, nu doar puterea brută.
Instalația trebuie să meargă în cel mult 18 luni de la semnarea contractului. Iar selecția se anunță la începutul lui 2027. Primele gigafabrici ar trebui să pornească pe la mijlocul lui 2028.
România are o fabrică la București, dar nu e printre cele 18 state
România are propria fabrică de inteligență artificială, RO AI Factory, selectată de EuroHPC în octombrie 2025. O găzduiește Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, ICI București, împreună cu Universitatea Politehnica din București. Bugetul e în jur de 50 de milioane de euro, iar proiectul a început pe 1 septembrie 2026.
Ambiția mai mare are alt nume. Black Sea AI Gigafactory. Un memorandum de guvern din noiembrie 2025 a mandatat Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor să pregătească o candidatură. Proiectul e evaluat între 4 și 5 miliarde de euro, într-o analiză a Institutului European din România.
Ideea din spate e tehnică. O gigafabrică cere 1,5 GW putere constantă, iar asta nu o dă orice țară cu emisii mici. Prima fază ar sta la Cernavodă, lângă centrala nucleară. A doua, la Doicești, alături de viitoarele reactoare modulare mici.
Numai că statele care pot găzdui la runda asta sunt cele care au pus bani pe masă înainte de lansarea licitației. Înțelegerea de achiziție comună a fost semnată de 18 state: Cehia, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia și Ungaria. Lista angajamentelor stă în anexa a doua a documentației, iar România nu e în ea. Fără contribuție națională asumată, un proiect de pe teritoriul țării nu are cum să primească partea europeană acum.
Europa pune peste 30 de miliarde, firmele americane de douăzeci de ori mai mult
Scopul declarat al programului e suveranitatea tehnologică. Adică o Europă care își antrenează modelele acasă, pe infrastructura pe care o controlează. Cu regulile ei de protecție a datelor. Puterea de calcul a ajuns resursă strategică, ca gazul sau cipurile.
Dar comparația care așază totul e cea cu banii celorlalți. Microsoft, Alphabet, Amazon, Meta și Oracle au bugete de investiții cumulate de 660 până la 700 de miliarde de dolari numai pe 2026. Pachetul european de peste 30 de miliarde de euro e cam de douăzeci de ori mai mic. Și se întinde pe mai mulți ani, nu pe unul.
Programul vine dintr-un anunț mai vechi. Pe 11 februarie 2025, la Paris, Comisia a lansat InvestAI, cu ținta de 200 de miliarde de euro mobilizate pentru inteligență artificială. Din ei, 20 de miliarde erau bani publici pentru gigafabrici. Planul de atunci vorbea de patru instalații, cu câte 100.000 de cipuri fiecare. Acum sunt șapte, cu praguri mai mici la intrare și cu extindere în etape.
Interes există. La consultarea închisă în iunie 2025, Comisia a numărat 77 de propuneri de gigafabrici, în 16 state membre și pe 60 de amplasamente. Câte se transformă în oferte cu bani se vede pe 12 noiembrie.
Un studiu de 400.000 de euro despre cum sunt construite magazinele online
Tot Comisia a scos la licitație și un studiu, mult mai mic la bani și cu totul altă temă. Bugetul maxim e de 400.000 de euro, durata de opt luni, iar ofertele se primesc până pe 23 septembrie.
Obiectul lui: cum se poartă oamenii, în fapt, cu trei obligații pe care Regulamentul privind serviciile digitale le pune magazinelor online foarte mari. Nu ce scrie în lege, ci ce fac utilizatorii pe ecran.
- articolul 16, mecanismul prin care oricine poate semnala un produs sau un anunț ilegal;
- articolul 30, alineatul 7, datele vânzătorului arătate limpede chiar acolo unde e prezentat produsul;
- articolul 31, interfața construită așa încât vânzătorul să își poată respecta îndatoririle, plus verificări prin sondaj în bazele publice de produse ilegale.
Șapte magazine intră la categoria asta, potrivit listei platformelor desemnate de Comisie: Amazon Store, Shein, AliExpress, Temu, Zalando, Google Shopping și Booking.com. Pragul e de 45 de milioane de utilizatori lunari în Uniune. Amazon a raportat 181,3 milioane, Shein 108 milioane, AliExpress 104,3 milioane. Și toate șapte vând în România.
Studiul nu dă verdicte de conformare. Rezultatele se prezintă separat pe fiecare platformă, fără clasament. E culegere de date, nu anchetă. Iar partea juridică rămâne la Comisie.
Datele astea au și o destinație. Comisia pregătește Actul privind echitatea digitală, o propunere legislativă îndreptată împotriva tiparelor înșelătoare de interfață. Butonul de anulare ascuns după trei pași, urgența fabricată cu un cronometru, casetele bifate din start. Patru sute de mii de euro e mărunțiș pe lângă gigafabrici. Dar ce iese din studiu ajunge, cel mai probabil, în textul unei legi.
Propunerea de lege e trecută în programul de lucru al Comisiei pe acest an.
Articol documentat de redacția HD Satelit din surse publice. Imaginea principală este o ilustrație generată digital.
Niciun comentariu