Începând cu 1 iulie 2021, operatorii de telefonie fixă și mobilă care activează pe piața din România vor reduce tarifele pentru terminarea apelurilor în propriile rețele ca urmare a stabilirii, la nivel european, a unor tarife maxime în acest sens, anunță ANCOM printr-un comunicat remis către HD Satelit Blog România. Astfel, tariful pentru terminarea apelurilor mobile va scădea cu aproape 8% față de nivelul actual, până la 0,7 eurocenți/minut, în timp ce tariful pentru terminarea apelurilor fixe va avea o scădere de aproximativ 20% față de nivelul actual, ajungând la 0,078 eurocenți/minut. Această măsură de reglementare a fost stabilită de către Comisia Europeană prin Regulamentul Delegat (UE) 2021/654, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 22 aprilie.