vineri, 7 februarie 2014

CNA: OTV Italia are licență de emisie sau autorizație de difuzare ?

Dan Diaconescu a transmis Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) o nouă solicitare în care susţine că deţine o autorizaţie de difuzare prin satelit de programe de televiziune ale societăţii OTV SRL, eliberată de autoritatea în telecomunicaţii din Italia (AGCOM). CNA a discutat, în şedinţa de joi, despre faptul că reprezentanţii societăţii OTV SRL din Italia au transmis Consiliului o notificare, anunta Mediafax.

CNA a discutat, în şedinţa de joi, despre faptul că reprezentanţii societăţii OTV SRL din Italia au transmis Consiliului o notificare.

"Reprezentanţii acestei societăţi au transmis la CNA o copie conform cu originalul după autorizaţia de difuzare prin satelit de programe de televiziune, care este eliberată de AGCOM, autoritatea italiană, şi au depus o traducere legalizată a acestui document", a spus Răzvan Frînculescu, şeful Biroului Licenţe-Autorizări din CNA.

El a mai spus că reprezentanţii departamentelor de specialitate ale CNA au constatat că documentul depus de OTV SRL diferă de documentele depuse de televiziuni străine care emit pe teritoriul României şi care sunt licenţiate de Ofcom, autoritatea de reglementare din Marea Britanie.

Totodată, Viorel-Vasile Buda, vicepreşedintele CNA, a spus că din documentul depus de OTV SRL reiese că societatea nu deţine o licenţa audiovizuală. "E clar că nu asta e licenţa (...) Dacă acest program e difuzat în Italia poate fi retransmis în România şi dacă nu e difuzat în Italia nu poate fi difuzat în România", a spus Viorel Vasile Buda.

"Legea noastră vorbeşte despre serviciu de programe", a atras atenţia şi Laura Georgescu, preşedintele CNA.

La rândul său, membrul CNA Narcisa Iorga a spus că şi ea înţelege că este vorba despre o autorizare şi nu despre o licenţă audiovizuală. "Înţeleg că este vorba despre o autorizaţie şi nu de o licenţă (...) Dacă OTV Italia are autorizaţie e una şi dacă are licenţă e alta. Ca să difuzezi un serviciu de program în România trebuie să ai licenţă", a spus Iorga. Ea a propus ca CNA să solicite un punct de vedere clar de la AGCOM ( autoritatea în telecomunicaţii din Italia ) în legătură cu aceste aspecte.

Totodată, membrul CNA Monica Gubernat a solicitat amânarea discutării subiectului, precizând că a primit nişte informaţii pe care doreşte să le pună la dispoziţia celorlalţi membri ai Consiliului.

Astfel, CNA a decis să amâne discutarea subiectului pentru una din şedinţele viitoare ale Consiliului.

Pe de altă parte, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus în mai multe rânduri anul trecut că Dan Diaconescu nu deţine o licenţă audiovizuală pentru postul OTV, aşa cum acesta a susţinut de mai multe ori. Ea a precizat că Dan Diaconescu deţine, din 30 septembrie 2013, doar o autorizaţie de difuzare a unor programe de televiziune prin satelit eliberată de autoritatea în telecomunicaţii din Italia (AGCOM).

Pe de altă parte, Dan Diaconescu a înfiinţat societatea OTV SRL, care are sediul în Roma şi a fost înscrisă la Registrul Comerţului din Italia, în data de 18 iulie 2013, potrivit unor informaţii furnizate de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Asociaţii societăţii sunt Dan Diaconescu (capitalul social vărsat de acesta este 9.500 de euro) şi Diana Voiculescu (500 de euro). Ambii figurează cu domiciliul în Roma, în acelaşi loc unde are sediul legal societatea OTV SRL, respectiv Roma (RM) Via Germanico 107. Administratorul unic al societăţii este Diana Voiculescu, o colaboratoare apropiată a lui Dan Diaconescu, mai precizează Mediafax.

CNA a decis:

Referitor la OTV Italia - Amânat - se va solicita clarificări de la ANCOM și de la Autoritatea din Italia și traducerea legalizată a documentației.


4 comentarii despre subiectul „CNA: OTV Italia are licență de emisie sau autorizație de difuzare ?”:
Anonim

are licienta ca daca nu avea nu era pe satelit

Anonim

Pai si atunci de ce CNA nu stie asta si tu stii ?

Intrebarea ridicata este daca autorizatie de emisie este sinonim in Italia cu licenta de emisie in Romania. Asta vor ei sa afle, astia de la CNA, si sa dea sau nu aprobarea de retransmisie a OTV Italia in Romania, pe cablu tv.

Desi nu stiu ce treaba are CNA cu asta, pentru că de la posturile straine care emit pe teritoriul Romaniei trebuie doar o notificare catre CNA, fara ca respectivul CNA sa aprobe ori nu ceva. Doar ia la cunostiinta notificarea si gata.

OTV va emite din nou in Romania, dar abia dupa alegerile prezidentiale. Pana atunci va fi blocat cu diverse amanari si motivatii puerile.

Anonim

CNA trebuie notificat e adevarat dar grila de programe a cablistilor ghici cine o aproba? CNA!

Anonim

anonim 7 februarie 2014, 12:45 , ai dreptate asa este

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile