ANCOM a supus astăzi consultării publice o serie de noi obligații de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de telefonie, internet și televiziune, cu scopul de a crește gradul de transparență a ofertelor telecom și a le facilita astfel utilizatorilor o mai bună înțelegere a condițiilor de utilizare a serviciilor pe care le achiziționează.
Astfel, furnizorii de servicii de comunicații electronice vor avea obligația să publice pe paginile proprii de internet informații despre existența anumitor blocări sau limitări ale traficului de internet, ale serviciilor sau aplicațiilor care pot fi contractate, dacă astfel de blocări există și sunt permise de lege (de exemplu, restricții în utilizarea unor aplicații precum Skype sau WhatsApp).
Furnizorii de servicii de telefonie și de internet vor trebui să publice pe pagina proprie de internet și să comunice, înainte de contractare, informaţii despre existenţa anumitor praguri dincolo de care este limitată sau condiționată utilizarea resurselor contractate de utilizatorul final (trafic, minute incluse), precum şi privind consecinţele depăşirii acestor praguri (precum limitări ale vitezei sau plata unui tarif suplimentar).
De asemenea, în cazul serviciilor de acces la internet, va fi publicată și comunicată înainte de contractare valoarea maximă a vitezei de download și de upload, precum și a vitezei minime garantate, acolo unde aceasta există (iar în cazul în care nu există o viteză minimă garantată se va preciza acest lucru).
Totodată, pe site-urile operatorilor telecom va trebui detaliată cel puțin acoperirea geografică de tip outdoor a serviciilor pe care aceștia le furnizează, cu precizarea localităților unde există acoperire, prin suplimentarea informațiilor existente deja sub formă de hărți ce precizează acoperirea serviciilor.
În plus, atât operatorii de telefonie, cât și cei de internet și televiziune trebuie să afişeze pe pagina principală a site-ului propriu un link direct, uşor vizibil și cu o denumire sugestivă, către contractul cadru și condițiile de furnizare a cartelelor preplătite, dar și să păstreze online o arhivă cu contractele cadru și cu planurile tarifare care nu mai sunt în vigoare, dar care sunt încă utilizate de abonați.
vineri, 7 noiembrie 2014
ANCOM dezbate maximizarea transparenței ofertelor de telefonie, internet și televiziune
HD Satelit România
Publicat: noiembrie 07, 2014
Actualizat: 2023-08-10T10:19:05Z
- Acasă
- Telefonie
- ANCOM dezbate maximizarea transparenței ofertelor de telefonie, internet și televiziune
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat în unanimitate, marți, 10 martie 2026, o cerere de aviz de retransmisie depusă de SC Clever ...
-
Din noiembrie 2025, DIGI a relansat pe piață pachetele pre-plătite de tip PrePay, o revenire destul de așteptată, după o perioadă în care op...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
8 comentarii despre subiectul „ANCOM dezbate maximizarea transparenței ofertelor de telefonie, internet și televiziune”.
bravos asta chiar este necesar !
Bravo! Avem nevoie de asta! Dar sa ii si verifice. Companiile mari precum RCS-RDS, Telekom, Orange, Vodafone pot refuza aplicarea noi obligatii pe motiv ca este incompatibila cu dezvoltarea business-ului.
EX. Cum RCS-RDS refuza sa introduca posturile must carry!
as fi tare curios daca RCS-RDS de exemplu dupa aplicarea acestor normative o sa specifice pe site ca dintr-o viteza de 1Gbps ai real vreo 20-30 Mbps , la fel si UPC-ul, viteza lor reala pe internet este undeva tot la 20-30Mbps
Nu ati inteles ideea. Propunerea ANCOM nu vizeaza obligarea la asigurarea unor viteze, ci doar publicarea clara a vitezele de download si upload oferite si a limitarilor.
@Sandu> Nu cred ca tu platesti abonament de 1Gb si ei iti furnizeaza serviciul de internet la viteza de 20.
Probabil esti intr-o localitate mica (sat) unde nu au infrastructura, si platesti 15 ron pe luna. Stop trolling.
Sunt din Galati, pe down intern iau cu 60MBps iar pe extern abia daca apuc 2-3 MBps, tehnologia noua cu Gpon in casa direct la fibra optica. De mult i-am intrebat de magaria asta si se fac ca ploua. Chestia este ca-n ofertele la toti providerii de net, viteza aia e de fapt intranet, pe viteze internet sunt varza cu totii
Hai sa nu incepem cu offtopicul, flame si alte asemenea. Am mai avut discutia asta cu cineva pe aici si dupa ce i-am confirmat ca eu descarc cu 10 MB real de pe extern, prin diverse teste, m-a acuzat ca am falsificat testele. Sper ca nu esti aceeasi persoana.
Abonament de 100 MB RCS, testat din Romania pe server din Ungaria:
http://www.speedtest.net/my-result/3891352656
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.