Din 1 februarie 2017, televiziunile Discovery vor iesi din grila operatorului Sky, daca nu se va ajunge la o intelegere pentru prelungirea contractului. In Marea Britanie si Irlanda, aceste televiziuni sunt: DMAX, Animal Planet, ID, Eurosport 1, Eurosport 2, Discovery Shed, Discovery Home & Health, Discovery History, Discovery Science, Discovery Turbo, Discovery, TLC si Quest.
"Am incercat din greu de peste un an sa ajungem la un acord cu Discovery, așa că suntem dezamăgiți de pretențiile înșelătoare si actiunile agresive ale acestei companii. Acum simțim că este timpul să clarificăm lucururile. Pentru că în ciuda neintelegerilor noastre, ne plac foarte mult televiziunile Discovery. Am fost pregătiți să plătim un preț echitabil pentru televiziunile Discovery și canalele Eurosport. Am oferit sute de milioane de lire sterline catre Discovery ( o afacere americana 12 miliarde dolari ), dar aceasta ofertă nu a fost suficientă. Ei au cerut grupului Sky să plătească aproape 1 miliard lire sterline pentru portofoliul lor de canale, dintre care multe sunt în declin", a precizat Sky intr-un comunicat de presă oficial, redactat in termeni extrem de duri si rari intalniti in comunicarile oficiale ale unor companii de aceasta anvergură.
"Din păcate, acum trebuie sa fim pregatiti ca Discovery să solicite retragerea televiziunilor lor din grila Sky, deoarece aceasta au spun că vor face. Este alegerea Discovery, nu a noastră. Noi niciodată nu a părăsit masa negocierilor, dar ei au făcut publică pozitia lor în această săptămână", mai precizează Sky.
Sky a mai propus ca alternativă companiei Discovery sa mentina in grila canalele, inclusiv gratuit ( sustinute de publicitate ) sau intr-un pachet separat, cu propriu lor abonament, dar Discovery nu a acceptat aceste propuneri, mai precizeaza Sky.
"Vom cheltui toți banii pe care trebuia sa îi platim către Discovery, dar pe conținut mai mult și mai bun pentru clienții noștri. Acest continut va proveni din surse din întreaga lume sau va fi continut produs local, inclusiv documentare din Marea Britanie. Vom continua să oferim clienților o gamă largă de conținut, inclusiv sute de productii de la The History Channel, National Geographic, PBS, Sky Arts și Sky Atlantic, impreuna cu sportul de pe Sky Sports Mix, disponibil pentru toți clienții Sky", a precizat compania.
Pe de alta parte, Discovery Networks din Marea Britanie, prin directorul Susanna D. a declarat: "Noi credem că Sky se bazează pe poziția sa dominantă pe piață si pune în primul plan propriul său interes comercial si nu pe cel al telespectatorilor și nici pe cel al radiodifuzorilor independenți. Radiodifuzorii independenți ( cum ar fi Discovery ), dar și diversitatea in televiziune sunt sub amenințare."
Discovery a sustinut de asemenea ca are sprijinul telespectatorilor. Compania a spus că hashtagul #keepdiscovery are o susținere uriașă pe Twitter. Un purtator de cuvant a declarat: "Noi, cei de la Discovery, suntem extrem de încântați de sprijinul public pentru canalele noastre. Reacția telespectatorilor și celebrităților este uimitoare și suntem foarte recunoscători".
UPDATE 1 februarie 2017: Desi prea putini mai estimau că televiziunile Discovery vor ramâne in grila Sky, cele doua companii au ajuns in ultimul moment la un acord. Sky precizeaza că Discovery a acceptat una dintre propunerile sale, iar Discovery arată că noul contract este mai bun decat cel anterior. Compania a multumit fanilor pentru susținere. Noul acord vizeaza si Sky Germania, iar pentru Sky Italia este semnat probabil un contract separat.
luni, 30 ianuarie 2017
Din 1 februarie 2017, televiziunile Discovery ies din grila SKY ? UPDATE: Au rămas în grilă.
HD Satelit România
Publicat: ianuarie 30, 2017
Actualizat: 2024-06-14T09:56:14Z
- Acasă
- Zvonuri
- Din 1 februarie 2017, televiziunile Discovery ies din grila SKY ? UPDATE: Au rămas în grilă.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații anunță că a ajuns la finalul etapei de consultare europeană pentru ...
-
Emisiunea Mireasa aduce luni, în a doua zi de Paște, o ediție specială care va fi difuzată de la ora 14:00 pe Antena 1 și AntenaPLAY. Cei ca...
-
ESPN este acum disponibil pe Disney+ în 53 de țări și teritorii din Europa și Asia-Pacific. Abonații au acces la transmisiuni în direct, con...
-
Consiliul Național al Audiovizualului a decis marți, 7 aprilie 2026, retragerea licenței Realitatea Plus, după analiza situației radiodifuzo...
-
Tehnologia High Frame Rate (HFR) în cinematografie reprezintă o avansare semnificativă în modul în care filmele sunt captate și prezentate. ...
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
TV Paprika difuzează în aprilie emisiuni culinare prezentate de nume mari din gastronomie: în fiecare zi, bucătari cu stiluri diferite oferă...
-
AMC Networks International pregătește pentru publicul din România o lună aprilie 2026 foarte încărcată pe AMC, FilmCafe, FilmMania, Minimax,...
-
Din noiembrie 2025, DIGI a relansat pe piață pachetele pre-plătite de tip PrePay, o revenire destul de așteptată, după o perioadă în care op...
-
Samsung a început oficial distribuirea actualizării Tizen 9.0 către televizoarele Smart lansate în 2024, aducând astfel funcțiile și interfa...
17 comentarii despre subiectul „Din 1 februarie 2017, televiziunile Discovery ies din grila SKY ? UPDATE: Au rămas în grilă.”.
Parcă ar fi RDS vs Discovery acum câțiva ani. Poate au luat exemplul RDS :) și au văzut ca se poate.
Hopa.... se da arama pe fata. Pai da' bine si cum era treaba in Romania?... ca RCS sunt rai si nu vor sa ne retransmita in grila lor... ba mai mult.. au dus si o campanie pe internet cu petitia aceea online. Uite ca s-au mai desteptat unii.
Cu rușii de la Tricolor TV nu le-a mers. Din decembrie 2016 au dispărut de la ei canalele lor.
Adevărul că au scăzut la conținut și 2 canale, world și id se închid curând.Bani vor dar pe ce?Numai pt Eurosport?Sa le scoată și pe urmă o să vadă ei...O sa se roage sa le bage iar k va scădea profitul
In opinia mea, Discovery Science e cea mai buna televiziune de documentare din lume.
Discovery Science, BBC World si Viasat History sunt cele mai bune canale de documentare
Rectific: BBC Earth (nu world!)
asta inseamna ca pe Sky nu vor vedea TENIS, Wimbledon, Paris, US OPEN etc
Va fi tenis pe Sky sport (box office)1-10,in sistem payperwiev.
Wimbledonul il vor vedea ca e transmis de ei.... ar fi culmea sa nu-l vada tocmai ei
1 februarie,ora 14,toate canalele Discovery,D max,Animal planet,Eurosport 1 & 2 se vad perfect.Deci,s-au inteles intr-un fel sau altul!
Așa e. http://www.broadbandtvnews.com/2017/01/31/11th-hour-settlement-of-sky-discovery-dispute/
Oare Spark si Romance TV mai exista?
Romania este bataie de joc.
Sunt mai multe exemple de canale care au inceput emisia in Romania odata cu vecinii nostri (Ungaria,Serbia,Bulgaria);in Romania s-au inchis aceste canale,dar in tarile vecine emit inca.
Ex. Film+, Sport 1, Sport Klub, Universal Channel, Sy Fy,Comedy Central Extra,C8,etc.
In urma cu ceva ani in Romania exista Discovery Travel&Living...Telekom s-a grabit sa introduca TLC in grila si conducerea Discovery a hotarat sa inchida Discovery Travel&Living in Romania.
Acum majoritatea companiilor de telecomunicatii au preluat ID Xtra,iar Discovery inchide Discovery ID si Discovery World.
Este ca si cum ar deschide TVR un canal nou (ex.TVR 4) si ar inchide TVR 1.
De ce in tarile vecine se mentin aceste canale iar in Romania se inchid pe banda rulanta?!
Nici în țările vecine nu s-au păstrat toate posturile Discovery. World și ID au dispărut aproape complet.
Pentru celălalt anonim: Film+ România nici nu a existat, niciodată nu a fost tradus la noi. Există în continuare la cabliști numai în maghiară că doar e post unguresc. Universal Channel abia mai există în alte țări. SyFy nu am avut niciodată (acel post care este și în alte țări).
Pentru ultimul anonim: Comparația cu TVR nu e chiar ok. Toate canalele menționate (ID, World, Travel & Living) sunt de fapt canale secundare deci le pot închide oricând sau pot lansa altele în locul lor. Principalul lor post este Discovery Channel și care evident nu o să fie înlocuit niciodată.
Spark nu mai emite prin satelit deci și Akta l-a eliminat din grilă.
Romance TV bineînțeles că există dar nu e preluat de nici un operator http://www.romance-tv.ro/
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.