miercuri, 17 iulie 2019

Serviciile Film1 vor fi preluate de SPI International

Serviciile Film1 vor fi preluate de SPI International atât pe canalele analog, cât și în digital. SPI International a achiziționat cu succes activele brandului Film 1 din Olanda printr-un acord recent cu Rețeaua Sony Pictures Television (SPT), anunță compania printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.


SPI International a achiziționat de la rețeaua Sony Pictures Television (SPT) activele Film1, serviciul olandez de televiziune premium și conținut video la cerere. Potrivit înțelegerii, SPI va deține mărcile Film1 și va continua să opereze toate serviciile sale digitale pe platforme.

Începând cu 1 august 2019, SPI va deține complet marca "Film1" și va opera patru canale de filme la cerere: Film1 Premiere, Film1 Drama, Film1 Action și Film1 Family. SPI va continua să ofere atât canale analog, cât și servicii digitale în Olanda. Film1 oferă în prezent producții olandeze și internaționale pe canalele sale de filme, care sunt disponibile pe diferite platforme de cablu, DTH și IPTV.


"Suntem bucuroși să anunțăm achiziționarea canalelor Film1 din Olanda, pentru că, de peste 20 ani, SPI furnizează servicii premium de difuzare filme pentru sute de operatori din 45 de țări. Fiind gazda filmelor bune, SPI se străduiește continuu să aducă cel mai bun și mai convingător conținut telespectatorilor din întreaga lume. Prin adăugarea canalelor Film1 în portofoliul nostru divers de canale analog și servicii digitale de ultimă oră, vom putea oferi selecția noastră extinsă de conținut premium tuturor iubitorilor de filme din Olanda", a precizat Berk Uziyel, CEO al SPI International.

SPI International oferă servicii de filme analog și digitale prin intermediul mai multor canale, pentru o experiență de divertisment variată. Sub coordonarea SPI, Film1 va dispune de o mare varietate de filme premium de la distribuitori globali, pe care abonații le vor putea accesa pe toate canalele.

Achiziționarea canalelor Film1 este un indicator important al angajamentului susținut al SPI de a-și extinde portofoliul de rețele diverse și de mare succes din întreaga Europă. Ca parte a negocierilor multi-teritoriale ale SPI cu parteneri de producție și distribuție de clasă mondială, Film1 va cuprinde o selecție vastă de conținut premium pentru toate gusturile și preferințele și va fi oferit complet gratuit în Olanda.


Despre SPI International

SPI International / Filmbox este o companie media globală care are în portofoliu 36 de canale de televiziune, pe șase continente. FilmBox este cel mai important canal, iar SPI folosește cea mai nouă tehnologie, oferindu-le abonaților acces la conținut analog, dar și la cerere, incluzând live streaming pentru programele UHD și pentru canalele FilmBox, pe orice dispozitiv conectat la Internet prin intermediul unor playere multimedia de top, precum și prin furnizorii OTT locali. De peste 25 de ani, SPI International este lider pe piața internațională în furnizarea de filme artistice și programe de televiziune. Datorită colaborărilor solide ale SPI cu furnizorii majori de licențe, compania oferă conținut atrăgător, foarte apreciat și cu o cerere ridicată.


3 comentarii despre subiectul „Serviciile Film1 vor fi preluate de SPI International”:
Anonim

serviciile film1 sunt transmise nu m ai inolanda sunt sanse sa vedem sii in romania

Niki

Daca astfel va decide SPI, care ofera servicii si televiziuni si in Romania, atunci vor fi si in Romania. Daca va dori sa le pastreze in continuare doar in Olanda, vor ramane doar acolo.

Anonim

cei de la digi ar trbui sa introduca spi sa vedem m ai multe programe tv

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Furnizori de servicii

AKTA (73) Digi (485) Focus Sat (238) FREESAT (24) iNES (22) Nextgen (77) Orange (198) Telekom (286) UPC (262) Vodafone (57)