sâmbătă, 26 iunie 2021

Discovery a lansat brandul Discovery Sports

Pentru a promova amploarea și oportunitățile ofertei sale din lumea sportului, Discovery a dezvăluit Discovery Sports, un nou brand care va reprezenta grupul dedicat ce va opera portofoliul său de mărci înregistrate despre sport, televiziuni de sport și platforme cu conținut sportiv.

Activând deja în distribuția și producția de conținut, precum și în activități comerciale, portofoliul combinat al Discovery oferă deținătorilor de drepturi media și partenerilor posibilitatea de a ajunge la un public de peste 130 de milioane de telespectatori, pe toate tipurile de platforme în care consumatorii petrec timpul liber: gratuit, tv cu plată, streaming și online.

Noul brand va furniza o identitate externă care va evidenția capacitatea combinată a Discovery în mass-media sportivă, inclusiv prin:

-  serviciul de streaming Discovery +; 

- oferta de programe de sport, prin Eurosport, în peste 75 de piețe și 230 de milioane de case;

- serviciile internaționale precum Global Cycling Network (GCN), Global Mountain Bike Network (GMBN), Golf Digest și GOLFTV;

- precum și prin completarea ofertei cu Eurosport Events.

Fiecare dintre mărcile actuale despre sport ale Discovery va continua să fie prezentată și să funcționeze ca de obicei, însă noul brand Discovery Sports va sprijini colaborarea în toate domeniile activității acestora.

Andrew Georgiou va conduce întregul portofoliu de mărci și afaceri de sport ale Discovery și va fi sub coordonarea CEO-ul Discovery International, Jean-Briac Perrette. De fapt, Georgiou își adaugă responsabilități de conducere pentru GOLFTV și Golf Digest, deoarece el deja administrează drepturile de sport globale și soluțiile de marketing ale Eurosport și Discovery, precum și Play Sports Group, care include Global Cycling Network (GCN) și Eurosport Events.

Atunci când este privit împreună, portofoliul de mărci, televiziuni și platforme sportive ale Discovery este de neegalat prin capacitatea sa de a atrage publicul. Lucrând ca o singură echipă globală, Discovery prezintă un nivel fără precedent de expertiză în mass-media sportivă. Aducem singura ofertă cu adevărat la 360 de grade, începând de la platforme până la promovare, care poate ajuta și dezvolta cu adevărat un eveniment sportiv, o serie de evenimente sau chiar un sport întreg. Împreună suntem capabili să deblocăm puterea sportului și să îi oferim un impact și mai mare, grație acoperirii live de cea mai bună clasă, dar și datorită jurnalismului sportiv. Acest potențial va crește în lunile următoare, pe măsură ce aducem din ce în ce mai mult din conținutul nostru de sporturi live în platforma Discovery +”, a subliniat Andrew Georgiou.

Radiodifuzorul spune că serviciile Discovery Sports va atrage fanii și publicul larg în peste 200 de piețe și în peste 20 de limbi, conectându-i pe telespectatori cu cele mai mari evenimente sportive din lume. 


Niciun comentariu despre subiectul „Discovery a lansat brandul Discovery Sports”:

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile

Operatori tv și de telecomunicații din România

AKTA (80) Digi (591) Focus Sat (268) FREESAT (26) iNES (27) Nextgen (85) Orange (243) Telekom (323) UPC (281) Vodafone (90)