sâmbătă, 27 august 2022

Scene în 8K din serialul "Stăpânul Inelelor: Inelele Puterii", pe televizoare 8K de la Samsung

Fabricantul de televizoare Samsung Electronics, în colaborare cu platforma de streaming Prime Video, vor oferi fanilor posibilitatea de a experimenta conținut exclusiv 8K din viitorul serial "The Lord of the Rings: The Rings of Power".

Înainte de premiera din 2 septembrie 2022 a serialului pe Prime Video, fanii vor avea acces anticipat la conținut exclusiv: Samsung va fi primul producător care va oferi conținut din serial la rezoluție 8K printr-o prezentare personalizată cu scene exclusive. Telespectatorii vor avea ocazia să experimenteze scenele din călătoria epică pe televizoarele Samsung Neo QLED 8K și pe ecranele „The Wall 8K Micro LED”. Posibilitatea de a accesa conținutul în 8K va fi anunțată din timp.

"Colaborările de acest tip marchează o etapă majoră în aducerea  în prim-plan pentru telespectatori a tehnologiei 8K. Pentru prima dată, fanii pot experimenta imaginile uluitoare ale „Stăpânul Inelelor: Inelele Puterii" pe televizoarele Samsung Neo QLED 8K", a precizat Simon Sung, Vicepreședinte Executiv și șeful echipei de vânzări și marketing al Business Display Visual de la Samsung Electronics.

Acum un deceniu, franciza "Lords of the Rings" a fost de asemenea în avangardă, deoarece Peter Jackson a realizat trilogia "Hobbit" la 48 de cadre pe secundă, o decizie care a primit un răspuns mixt din partea criticilor de film. De data aceasta, trecerea la 8K nu va fi probabil o temă de discuții pentru criticii de film, deși tehnologia 8K nici măcar nu a ajuns în sufrageriile majorității telespectatorilor. Este interesant totuși că universul filologului Tolkien este folosit din nou în avangarda noilor tehnologii.

Serialul "The Lord of the Rings: The Rings of Power" va avea premiera pe 2 septembrie 2022 pe Prime Video, iar noi episoade vor fi lansate săptămânal. Noul serial evidențiază întinderile largi ale Pământului de Mijloc, aflat la a doua epocă, înainte de evenimentele din seria "Stăpânul Inelelor". Intriga dezvăluie modul în care personajele legendare ale lui Tolkien se apăra împotriva forțelor răului, chiar daca șansele eroilor sunt minime.


Un comentariu despre subiectul „Scene în 8K din serialul "Stăpânul Inelelor: Inelele Puterii", pe televizoare 8K de la Samsung”:
Anonim

La ce preturi au aceste tv uri cam foarte putini isi pot permite la ora actuala. In viitorul indepartat vor fi mai accesibile. Oricum din punctul meu de vedere ca si marca, Samsung cat si Sony raman in top, indiferent ca sunt fullhd, 4k, s au 8k (toate smart tv). Aceste marci fiind concurente intre ele raman in top la multe categorii inclusiv la gama de tv.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile