joi, 29 septembrie 2022

Prima Comedy și Prima News vor fi lansate din aceasta toamnă. Vezi video Prima Fest.

Grupul Clever a anunțat că va lansa două noi televiziuni în aceasta toamnă, respectiv Prima Comedy și Prima News. Siglele celor doua televiziuni includ logoul actual Prima Tv, sub care sunt afișate cuvintele în limba engleză "Comedy" și respectiv "News".

Telecomandă tv - Imagine decorativă realizată de HD Satelit România

Prima News are sigla albastră (culoarea "Science Blue"), iar Prima Comedy are sigla verde-albăstrui închis (culoarea "Deep Sea Green").

Prima Comedy va fi o televiziune dedicată publicului de toate vârstele. Va difuza filme internaționale, dar și românești, precum și stand-up și seriale de comedie.

Prima News va difuza diverse informații, grila incluzând jurnale de știri, preluări ale edițiilor FOCUS, dar și emisiuni moderate de jurnaliști cunoscuți sau dezbateri ale celor mai importante subiecte din ziua în curs. Printre jurnaliștii menționați de Grupul Clever ca făcând parte din echipa Prima News se numără Sabin Gherman, Mircea Dinescu, Raluca Al-Haddad, Ciprian Aron, Constantin Opriş, Alina Manolache și Sebastian Zachmann.

Nu au fost precizate deocamdată date calendaristice exacte ale debutului celor două noi televiziuni.

În același anunț, Grupul Clever a precizat că intră pe piața de producție de conținut destinată și altor entități media, pe lângă televiziunile proprii. Astfel, prin semnarea parteneriatului cu Papa Pictures, se naște o companie nouă, denumită Romanian Content Group (RCG), ale cărei producții vor fi distribuite și la nivel internațional, nu doar intern.

Cele două televiziuni au obținut licențele audio-vizuale in luna martie a acestui an, la pachet cu multe alte posturi tv ale grupului: Prima Show, Prima Wild, Prima History, Prima Food & Travel, Prima Tradițional Music, Prima Shop 24 și Prima Sport 5. La acel moment se preciza că Prima Comedy / Prima Comedy HD va fi o televiziune cu format tematic comedie, ce va difuza filme și emisiuni, iar structura serviciului de programe va fi după sursa de proveniența: 50% producție proprie, producții audiovizuale de la alți producători: 50%. Opere românești vor fi în procent de 60%, iar europene în procent de 70%. Emisia va fi 24 ore pe zi. In privinta Prima Prima News / Prima News HD se preciza in acel moment că va fi o televiziune cu format tematic (știri si informații), iar structura serviciului de programe va fi după sursa de proveniența: 85% producție proprie, producții audiovizuale de la alți producători: 15%. Opere românești vor fi în procent de 60%, iar europene în procent de 65%. Emisia va fi la fel ca la Prima Comedy, de 24 ore pe zi.

Mai multe detalii despre televiziunile Grupului Clever puteți găsi și în înregistrarea video a evenimentului Prima Fest ( "Festivalul televiziunilor din grupul Clever"), care este disponibilă pe Facebook dând click AICI.


3 comentarii despre subiectul „Prima Comedy și Prima News vor fi lansate din aceasta toamnă. Vezi video Prima Fest.”:
Anonim

E bun! 😉 vreau la digi 😉

Anonim

so lansattttttttt!

Cristi

Anonim, s-a lansat doar Prima News. Dar Prima Comedy unde s-a lansat?

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile