miercuri, 29 aprilie 2020

Anuarul statistic privind dezvoltarea comunicațiilor electronice în Republica Moldova

ANRCETI a publicat anuarul statistic privind dezvoltarea comunicațiilor electronice în anul 2019, care arată că piața serviciilor de comunicații electronice a continuat trendul înregistrat în ultimii patru ani: recesiunea piețelor de telefonie mobilă, telefonie fixă și de servicii TV contra plată, în timp ce piețele serviciilor de acces la Internet mobil și Internet fix rămân a fi cele mai dinamice piețe din acest sector.


Volumul total al vânzărilor pe piața serviciilor de comunicații electronice (telefonie mobilă și fixă, Internet mobil și fix, retransmisie a programelor audiovizuale, alte activități în domeniul comunicațiilor electronice) a scăzut, comparativ cu anul 2018, cu 4,1% și a însumat 6 mld. 173, 1 mil. lei.

Scăderea atestată se datorează diminuării vânzărilor pe trei segmente de piață: telefonie fixă, telefonie mobilă și alte activități în domeniul comunicațiilor electronice. Vânzările pe piaţa de telefonie fixă s-au micșorat cu 20,4% și au totalizat 443,3 mil. lei, iar pe piața de telefonie mobilă au înregistrat o scădere de 2% și au însumat 3 mld. 142,7 mil. lei. Vânzările realizate din alte activități în domeniul comunicațiilor electronice au înregistrat o scădere de 23,4% și au alcătuit 686,9 mil. lei.

Diminuarea mai accentuată în anul 2019 a veniturilor din vânzarea serviciilor de telefonie fixă se datorează continuării procesului de migrare a utilizatorilor - de la telefonia fixă la telefonia mobilă și la serviciile de comunicare prin rețeaua Internet.

În același timp, veniturile provenite din vânzarea serviciilor de acces la Internet mobil în bandă largă au crescut cu 12,1% și au alcătuit 1 mld. 186,7 mil. lei, iar cele realizate din vânzarea serviciilor de Internet fix au sporit cu 5,7% și au însumat 1 mld. 361,7 mil. lei.

Trendul ascendent al pieţei serviciilor de acces la Internet mobil în bandă largă și al celei de acces la Internet fix este stimulat de creșterea constantă a cererii pentru aceste servicii, de intensificarea concurenței pe aceste piețe și de lansarea unor oferte tot mai atractive pentru utilizatori.

Cel mai mare venit mediu lunar per abonat (ARPU) a fost înregistrat pe piața serviciilor de Internet fix – de 176,1 lei, în scădere cu 1,6%, față de anul 2018, acces la Internet mobil dedicat - de 84,3 lei, în scădere cu 0,3%, pe piața serviciilor de telefonie mobilă – de 73,3 lei, în creștere cu 1,1%. Valoarea acestui indicator pe piața serviciilor TV contra plată a constituit 39,1 lei, în scădere cu 6,5%, iar pe cea a serviciilor de telefonie fixă a fost de 33,9 lei, mai mică cu 17,8%.

Conform Legii comunicațiilor electronice nr. 241/2007, anual, până la data de 30 aprilie, ANRCETI elaborează și publică anuarul privind dezvoltarea pieței de comunicații electronice în anul precedent.

Anuarul poate fi citit AICI.

Proiect de lege pentru a consolida leul ca unica monedă de plată pe teritoriul României

Senatul a adoptat o lege privind consolidarea monedei naționale ca moneda unica de plata pe teritoriul României, care prevede exprimarea numai în lei a contractelor încheiate pentru prestarea de servicii sau pentru furnizarea de utilități, dacă atât emitenții, cât și destinatarii, sunt rezidenți în România.

Stingray Festival 4K, Love Nature și Insight UHD, notificări de redistribuție în România

În ședința CNA de ieri a fost prezentate notificările privind "licențierea / modificarea unor servicii de programe de televiziune retransmise prin rețele de comunicatii electronice".

Termenul de intrare în emisie pentru televiziunea Look 4K, prelungit cu 6 luni

În ședință Consiliului National al Audiovizualului de ieri, SC Clever Media Network SRL a solicitat prelungirea termenului de intrare în emisie pentru televiziunea Look 4K. Pentru licența de cablu tv, cele 12 luni au expirat în 16 aprilie 2020 (licența de satelit a fost retrasă anterior la cerere).

marți, 28 aprilie 2020

"We Are One" - 10 zile cu filme de festival, gratuit pe Youtube

Anularea diverselor evenimente cinematografice din cauza pandemiei a determinat platforma YouTube să anunțe un festival global de film. Denumit "We Are One", festivalul digital va fi gratuit pe Youtube și va dura 10 zile, din 29 mai până pe 7 iunie 2020.


Douăzeci dintre cele mai faimoase festivaluri de film din lume își vor prezenta online producțiile. Vor fi oferite gratuit producții de la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, Festivalul de Film de la Cannes, Festivalul de Film Sundance, Festivalul Internațional de Film de la Toronto, Festivalul Internațional de Film de la Tokyo, Festivalul de Film Tribeca, Festivalul de Film de la Ierusalim și Festivalul de Film de la Veneția. Festivalul digital va prezenta nu doar filme, ci și scurtmetraje, documentare, muzică și conversații. Un program complet de evenimente va fi postat în curând pe pagina YouTube a festivalului.

luni, 27 aprilie 2020

Funcționarea optimă a serviciilor de comunicații asigurată prin monitorizare și control de către ANCOM

În primul trimestru al acestui an, ANCOM a efectuat 739 de controale pe piața de comunicații electronice și a echipamentelor radio, precum și la furnizorii de servicii poștale. Ca urmare a acestor controale, ANCOM a transmis 27 notificări și a aplicat 105 avertismente şi 60 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 351.500 de lei, sumă ce se constituie venit la bugetul de stat. Totodată, în primul trimestru au fost aplicate și sancțiunile în urma campaniei privind respectarea obligațiilor de acoperire cu voce mobilă, acțiune demarată în 2019 și finalizată la începutul acestui an, anunță ANCOM printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

Documentarul „Maria – Inima României” la HISTORY

HISTORY readuce în proiecție specială povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria, aflată în centrul luptei pentru realizarea Marei Uniri din 1918 și pentru crearea României moderne. Telespectatorii români au întâlnire cu istoria duminică, 3 mai, de la ora 21:00, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

sâmbătă, 25 aprilie 2020

Lumini în șir pe cerul României. Un nou val de sateliți „Starlink”, lansați pe 22 aprilie 2020.

Producătorul video Eduard Schneider, fondator al Schneider Productions, a filmat din Sebeș, România, două treceri de sateliți Space-X Starlink.

Europol avertizează în privința riscurilor divertismentului piratat

Europol a publicat sfaturi privind riscurile potențiale ale utilizării serviciilor ilegale tv prin protocol IP și a website-urilor de streaming ilegal.

vineri, 24 aprilie 2020

Google lansează platforma online „Google pentru IMM-uri”

Google lansează un site cu instrumente și consultanță gratuite pentru întreprinderile mici și mijlocii, anunță reprezentanții companie printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

#AlăturiDeCopii pe Nickelodeon

Nickelodeon desfășoară campania #KidsTogether (#AlăturiDeCopii), o inițiativă globală multi-plaformă care, prin intermediul celor mai populare personaje ale brandului, oferă copiilor și familiilor sfaturi pentru a rămâne sănătoși și, de asemenea, idei pentru activități pe care să le desfășoare împreună în timp ce se află acasă.

HISTORY dezleagă „Blestemul Fermei Skinwalker”, în serialul documentar cu același nume

HISTORY® difuzează, în premieră și în exclusivitate, din 27 aprilie, în fiecare luni, de la ora 22:00, serialul documentar „Blestemul Fermei Skinwalker”. Ferma Skinwalker situată în nord-vestul statului american Utah a stârnit numeroase controverse și a suscitat imaginația căutătorilor de adrenalină, odată cu înmulțirea evenimentelor stranii petrecute în acest perimetru. Astfel, serialul propune o investigație amănunțită a fenomenelor paranormale ce au loc la fermă, cu ajutorul experților și cercetătorilor din domeniu, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

joi, 23 aprilie 2020

Traficul de internet în creștere, în contextul stării de urgență

Datele colectate de ANCOM arată că, la mijlocul lunii aprilie, creşterile traficului de internet și de voce înregistrează o tendinţă de stabilizare, în cazul traficului de internet fiind de aproximativ 28% în rețelele fixe și 4% în rețelele mobile, în timp ce traficul de voce a înregistrat creșteri medii de circa 10% în rețelele mobile și 6% în rețelele fixe, comparativ cu sfârșitul lunii februarie 2020, anunță ANCOM printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

SES distribuie peste 8.300 de canale TV către 367 de milioane de gospodării din toată lumea

SES anunță că numărul de gospodării pe care le deservește, direct sau indirect, prin intermediul sateliților săi a crescut cu 12 milioane în 2019, la 367 de milioane, potrivit rezultatelor studiului anual derulat de companie, Satellite Monitor. Concluziile studiului consolidează poziția SES de lider global în distribuția de conținut prin intermediul sateliților și subliniază rolul important pe care sateliții îl joacă în acoperirea unei populații cât mai vaste, la nivel global, anunță compania printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

Top 10 articole în ultimele 7 zile