joi, 15 mai 2014

PV TV și Fishing and Hunting au fuzionat

Începand de astazi, televiziunile PV TV și Fishing and Hunting au fuzionat, devenind un singur canal denumit The Fishing and Hunting Channel, cu programe cumulate de la ambele posturi tv, confirmând astfel zvonurile anterioare. Sigla este o combinație a siglelor celor doua canale de vânătoare și pescuit.


Ambele canale au difuzat programe de pescuit și vânatoare, care au inclus reportaje și informatii de la evenimente și târguri specifice ( evenimente locale, regionale sau internaţionale), dar emisiuni care să dezvolte cunostinţele despre pescuit și vânatoare sau să promoveze aceste hobby-uri.


Cele două canale au avut de fapt o origine comună, pentru că inițial a existat televiziunea Fishing and Hunting, apoi denumirea acesteia a fost schimbată în PV TV. Ulterior s-a decis și reînfiintarea separată a canalului Fishing and Hunting.

In acest moment, si in Romania emisiunea este comuna atat pe PV TV, cat si pe Fishing and Hunting. Probabil operatorii vor elimina unul dintre canale, înlocuindu-l cu alta televiziune, la alegere.

Comentand cu privire la fuziune, Zoltán Cseke, directorul general al DPO, proprietarul fostului canal F&H, a declarat : "Suntem încântați să anunțăm că după negocierile care s-au finalizat cu succes, cele doua canale tematice s-au unit începand cu 15 mai 2014, păstrand ca nume de brand The Fishing & Hunting Channel".

Radu Morar, directorul general al Tematic Cable Srl, proprietarul fostului canal PVTV HD, a adaugat : "Suntem fericiți că odată cu fuziunea vom avea parte de un nou conținut, care va fi chiar mai diversificat și mai interesant decât până acum".

Ács József, managerul The Fishing & Hunting Channel a declarat : "Noul si vechiul canal vor continua să ofere continut de calitate telespectatorilor care iubesc natura și desigur sunt pasionati de pescuit și vânătoare. Canalul va oferi noi serii de documentare, realizate in cele mai frumoase regiuni din Europa și din lume, pentru pescari, vânători, iubitorii de natură și pentru întreaga familie."

The Fishing & Hunting Channel este localizat în șase țări și acoperă peste 15 de milioane de gospodării din Europa Centrală .


9 comentarii despre subiectul „PV TV și Fishing and Hunting au fuzionat”:
Anonim

Hd pe cind????

Anonim

PV TV era in HD

Anonim

Era si in SD, nu doar in HD. De exemplu, la RCS nu a fost niciodata transmis in HD.

Anonim

In ungaria DIGI transmitea PV TV in SD dar si in HD.Chiar si dupa schimbare a ramas varianta HD.

Anonim

Imi pare rau pentru F&H. PVTV ete un program al miticilor. Un inceput fara continut si fara final. Ne laudam! Cu ce? Radu Mora pe Ebro? Vara englez, este doar omul cu lozulul bancorexului. RUSINE!!!

L.G.ro

acest canal l-am avut ,in grila de la romtelecom.ro,dar actualmente mi l-au suspendat ca nu-l mai am .cum pot sa-l recuperez?

Anonim

Nu mai poti, deoarece nu mai exista, a fuzionat cu alt canal.

Anonim

@L.G.ro: defapt postul asta a zburat dupa ce a expirat contractul cu cei care detin postul, datorita acestui fapt a iesit si DoQ HU...

Nu ai cum sa il recuperezi, du-te la orice alta firma si il vei avea.

Anonim

Eu nu am auzit sa mai transmita vreo firma de cablu tv sau satelit din Romania postul PV TV. Poti sa dai un exemplu de astfel de firma?

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Furnizori de servicii

AKTA (72) Digi (473) Focus Sat (235) FREESAT (23) iNES (22) Nextgen (77) Orange (193) Telekom (285) UPC (259) Vodafone (55)