marți, 28 mai 2019

Compania M7 Group, care a achiziționat Focus Sat din România, vândută către Canal +

Astorg a anunțat printr-un comunicat de presă semnarea unui acord pentru vânzarea grupului M7 Group către Canal +, o filială a companiei de presă franceză Vivendi. Compania M7 Group a achiziționat relativ recent, în ultima lună a anului trecut, operațiunile grupului media din Luxemburg, UPC DTH, inclusiv Focus Sat din România. Tranzacția este acum supusă aprobării autorităților de reglementare și se așteaptă să fie finalizată în cursul acestui an, în luna septembrie.

Cu sediul în Luxemburg, Grupul M7 este unul dintre cei mai mari operatori de televiziune cu plată din Europa și vinde pachete hibride (televiziune prin satelit și la cerere prin streaming online) pentru 3 milioane de locuințe, prin intermediul a șase branduri diferite din șapte țări din Europa. M7 operează, de asemenea, ca furnizor de internet și de telefonie în Olanda, sub brandul Online.nl. M7 este cel mai important operator de televiziune prin satelit DTH din regiunea Benelux, precum și din Cehia și Slovacia.

Începând cu anul 2014, acționarul majoritar al grupului M7 este Astorg, o companie europeană cu capital privat. Comentând achiziția Canal +, Charles-Hubert le Baron, de la Astorg, a explicat: "Începând cu colaborarea noastră cu M7 în 2014, compania a continuat să-și extindă rapid afacerile în Europa de Est și implicit numărul de abonați în diverse zone geografice. Astorg a încurajat M7 să se dezvolte pe plan extern prin achiziții (cea mai recentă fiind UPC Direct în Europa de Est), precum și prin investițiile făcute pentru a îmbunătăți experiența clienților (de exemplu, funcțiile Over-the-Top). Interesul puternic al Canal +  pentru M7 este o dovadă a strategiei remarcabile a echipei de management a M7".

Marc Antoine d'Halluin, președintele consiliului M7, a declarat: "Ținând cont de poziționarea și amprenta sa geografică actuală, Canal + este un partener ideal pentru a sprijini strategia hibridă a M7, respectiv serviciile de televiziune prin satelit și cele de streaming online. Canal + va contribui la dezvoltarea ulterioară a M7, iar utilizarea OTT și accesul la mai mult conținut vor fi decisive. Acesta este un pas logic pentru succesul M7, deoarece atât M7 cât și Canal + au aceleași valori operaționale centrate pe experiența extraordinară a clienților."

Hans Troelstra, CEO al grupului M7, a mai precizat: "În ultimii 5 ani, am transformat cu succes ofertele noastre de televiziune HD prin satelit în oferte hibride complet interactive, disponibile pe toate dispozitivele, inclusiv pe televizoare smart. Prin aceasta tranzacție, M7 va avea acces la resursele de producție și de distribuție ale Canal +. Modelul operațional al M7 și ambițiile noastre de a crește în Europa nu se vor schimba. Toate operațiunile vor continua să fie administrate de la sediul nostru din Luxemburg."

De asemenea, Canal+ a anunțat printr-un comunicat de presa că, printr-o decizie care îi va permite extinderea în șapte noi țări europene, grupul Canal + va achiziționa operatorul de televiziune cu plată M7 pentru un preț de achiziție de peste 1 miliard de euro. M7, una dintre cele mai mari companii independente de televiziune cu plată din Europa care operează în Benelux și Europa Centrală, este deținută de Astorg, o companie europeană de top cu capital privat. Această achiziție este supusă aprobării Comisiei Europene.

M7 este un agregator și distribuitor al canalelor locale și internaționale prin platforme de satelit și OTT. M7 este deja prezent în Olanda, Belgia, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria și România, unde are un total de 3 milioane de abonați, dintre care 0,8 milioane au acces la un pachet de bază.

M7 va oferi o platformă suplimentară de distribuție pentru conținutul produs de Canal + Group, care investește peste 3 miliarde de euro anual în producția acestuia. Grupul a investit cu succes în programe originale (Création Originale), dezvoltând o colecție de serii recunoscute pe plan internațional. Prin intermediul STUDIOCANAL, grupul este un actor important în producția de filme și seriale europene, cu o prezență în Regatul Unit, Germania, Spania și Scandinavia. Deține, de asemenea, una dintre cele mai mari biblioteci de filme din lume, cu 6.000 de titluri internaționale.

Operând sub diferite mărci, M7, cu o cifră de afaceri de peste 400 milioane de euro, distribuie canale naționale, precum și branduri internaționale de renume, inclusiv Disney Channel, HBO, Eurosport, National Geographic și Nickelodeon.

Această achiziție va permite grupului Canal +, care are deja abonați în Franța, Elveția și Polonia, să se extindă în teritorii europene suplimentare, cumulând 36 de milioane de locuințe, pentru o populație totală de aproape 90 de milioane de locuitori. După finalizarea tranzacției, Grupul Canal + va însuma aproape 20 de milioane de abonați la nivel mondial (12 milioane în Europa).

"Acordul va permite grupului Canal + să abordeze 20 de milioane de abonați la nivel mondial. Baza noastră globală de abonați va fi aproape dublată în cinci ani, cu o accelerare clară începând din 2015. Această afacere importantă ne va permite să ne consolidăm capacitatea de distribuție pentru a fructifica mai eficient conținutul din biblioteca noastră și numeroasele noastre operațiuni de producție din Europa", a declarat Maxime Saada, Președinte al Comitetului Executiv al Grupului Canal +.

"Datorită dinamismului acționarului său, Astorg, dar și al echipei manageriale, M7 a devenit unul dintre cei mai importanți operatori independenți de televiziune cu plată din Europa. Acordul ne va permite să beneficiem de talentul ambelor echipe manageriale, cele ale companiilor Canal + și M7, pentru a oferi servicii de înaltă calitate și pentru a accelera dezvoltarea și extinderea pe plan internațional. Activitățile noastre vor cuprinde în total 40 de țări din Europa, Africa și Asia", a adăugat Jacques du Puy, CEO al Canal + International.

UPDATE 9 iunie 2019: Noi detalii despre planurile pentru Focus Sat după vânzarea M7 Group către Canal + găsiți AICI.

UPDATE 8 septembrie 2019: Canal Plus a primit acordul Comisiei Europene pentru a finaliza achiziția companiei M7 Group, proprietara Focus Sat. Detalii găsiți AICI.

UPDATE 8 iulie 2020: Focus Sat: "Denumirea legală a companiei de care aparține brandul Focus Sat s-a schimbat în Canal+ Luxembourg S.à.r.l". Detalii găsiți AICI.


18 comentarii despre subiectul „Compania M7 Group, care a achiziționat Focus Sat din România, vândută către Canal +”:
Anonim

Doar ce au cumpărat Focus Sat, nici nu au apucat M7 Group sa faca ceva schimbari la acest DTH, asa cum promiseseră. Acum chiar ei, M7 Group, au fost vanduti cu totul catre Canal+...

Anonim

DTH-ul costa bani. M7 a cumparat un DTH care in estul Europei nu prinde asa bine precum serviciile fixe.

Anonim

Nu a cumparat azi nimic M7, citeste mai atent. E exact invers, M7 a fost vandut.

BDorin

Luat la un pret ok, cei de la M7 au facut profit vanzandu-l mai departe.

Bogdan

Cine baga bani in Romania pe DTH unde concurenta este de N ori mai apriga ca in vest pe partea de servicii fixe, dupa ce-si face calculele o sa vanda mai departe serviciile DTH. Citeam saptamanile trecute pe aici un articol ca in Germania DTHul este baza, zikeke tecute mai vad un articol ca in Spania servicii fixe cu 2 servicii costa undeva la peste 60 EURO PER LUNA..trag concluzia, cine ar investi in DTH in Romanua cand suntem in primii 10 din lume la fibra optica???

Anonim

M7 a vandut ceva ce dupa pe urma si-au dat seama ca nu or sa scoata profit in Romania. Sa bagi bani in dth in estul Europei inseamna ca te oaste falimentul

Anonim

Au gresit tara cei de la Canal+. Nu le-au spus nimeni ca in Romania platforma DTH nu prinde.

Ady

Așa e, "doar" 2.23 MILIOANE de abonați la DTH in România. ;) Mai citiți și voi statistici înainte de a posta comentarii...
https://www.hdsatelit.com/2019/05/764-milioane-de-abonati-la-servicii-de.html?m=1

Anonim

E clar ca M7 nu ar fi bagat bani in FocusSat daca nu vindea imediat. Chiar ma intrebam de ce ar face asta, si iata raspunsul. Este prea mare concurenta pe DTH in Romania si numarul de abonati va fi in scadere. Focusat este pe un alt satelit decat restul grupului, deci costuri fixe aiurea. Sa muti antenele, costa o groaza de bani. L-au luat la gramada, si probabil au platit cat nu face pe abonat...

George

@anonim inainte de Ady : nu a prins pana acum ! Dumneata stii ce grila de programe are CANAL+ ? Ca nu se compara cu nimic din ce exista in Romania ? In Polonia de pilda au avut un succes enorm,iar eu ma voi abona la ei a doua zi dupe ce au intrat in Romania !

Anonim

Si sunt multi 2 milioane si ceva in toata Romania?cand in vest un singur operator are numarul acela.

Anonim

Da, e o cifră chiar bună. Din 7.64 milioane de abonați 2.23 milioane sunt pe DTH. E și după nr. de locuitori, nu crezi?
@George: dacă au luat Focussat nu înseamnă că vor schimba și grila deci să nu vă așteptați la canalele premium Canal+. În Polonia de ex. există din 1998 și au canale localizate. Deci când (dacă) se schimbă denumirea te vei abona la Focussat cu grila ce este acum. Canalele proprii sunt pe alt satelit.

Anonim

Ar fii o mare strategie sa fie mutate tote antenele pe alt satelit alti bani alta distractie.

Anonim

M7 group si in Germania. Diveo.de

Anonim

Posturi de calitate Canal+ or sa coste bani, abonatul de baza o sa ramana cu grila de baza

radu.ionut.boss

Deci Canal+ a cumparat M7 Group carea a cumparat Focus Sat care detine UPC, deci Focus Sat si UPC devin Canal+. Super.

radu.ionut.boss

Canal+ Franta are pe satelitul Astra 19.2, iar Polonia pe 28.2.

Anonim

Focus sat mai introduce posturi tv grila de programe

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile