Consiliul Concurentei a autorizat tranzacţia prin care Clever Media Transilvania SRL preia postul de televiziune Prima TV de la Prima Broadcasting SRL, companie aflată în reorganizare.
Clever Media Transilvania SRL este o companie ce aparține grupului deținut de Adrian Tomșa, care deține mai multe investiții în România printre care canalele TV Look (Look Plus și Look Sport), AgroTV și Profit.ro, dar și paginile web Looksport, Lookplus, Lookmedica, Agrotv și Profit.ro.
În urma analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurentei a constatat că operațiunea propusă nu ridică obstacole semnificative în calea concurentei efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.
Consiliul Concurentei
anunțase în luna iunie a acestui an că analizează preluarea televiziunii Prima TV de către Clever Business Transilvania.
UPDATE 8 septembrie 2020: CNA a aprobat transferul licenței Prima Tv către Clever Media și transformarea formatului de emisie din SD în HD și SD.
UPDATE 4 decembrie 2020: Prima Tv emite online, afișând acronimul "HD", pe website-ul propriu. Detalii și imagini găsiți
AICI.
UPDATE 7 decembrie 2020: Prima Tv HD a intrat în grila de cablu tv digital a operatorului Vodafone România. Detalii găsiți
AICI.
UPDATE 7 decembrie 2020, ora 18:00: Televiziunea Prima Tv a fost inclusă și în grila de televiziune digitală prin cablu a Digi / RCS RDS. Detalii găsiți
AICI.