joi, 17 februarie 2022

Eutelsat 10B va înlocui satelitul Eutelsat 10A. Hot Bird 13G și Hot Bird 13F vor fi lansați la 13 grade Est, iar Eutelsat 36D la 36 grade Est

Următoarea lansare a unui satelit de telecomunicații a operatorului francez de satelit Eutelsat este programată pentru prima jumătate a anului 2023. În această perioadă, satelitul Eutelsat 10B va fi lansat pe orbită, înlocuind satelitul existent Eutelsat 10A de la poziția orbitala 10 grade Est. Eutelsat 10B este destinat să ofere și conectivitate mobilă. Acesta va fi echipat cu 12 transpondere în banda K și zece în banda C. Va oferi peste 100 de fascicule in banda Ku.

Sateliții Eutelsat Hot Bird 13G și Eutelsat Hot Bird 13F, care vor deservi la 13 grade Est, vor înlocui sateliții Eutelsat Hot Bird existenți. Acești doi sateliți vor fi echipați fiecare cu câte 80 de transpondere fizice, dintre care 102 transpondere vor putea funcționa simultan. Satelitul Hot Bird 13G este programat pentru prima jumătate a anului viitor, în timp ce Hot Bird 13F este programat pentru al doilea sau al treilea trimestru din 2023. Lansarea sateliților a fost amânată din cauza pregătirilor mai solicitante în timpul pandemiei.

Conform planurilor actuale, Eutelsat 36D va fi lansat pentru poziția 36 grade Est în a doua jumătate a anului 2024. Satelitul va fi destinat serviciilor de radiodifuziune și guvernamentale pentru piețele africane, ruse și europene. Satelitul va oferi o capacitate de 70 de transpondere în banda Ku și o capacitate în banda UHF.

UPDATE 15 octombrie 2022: Satelitul Eutelsat Hotbird 13F a fost lansat cu succes. Detalii găsiți AICI.

UPDATE 4 noiembrie 2022: De asemenea, și satelitul Eutelsat Hotbird 13G a fost lansat cu succes. Mai multe detalii găsiți AICI.

UPDATE 15 septembrie 2023: Sateliții HOTBIRD 13F și HOTBIRD 13G au intrat oficial în serviciu comercial complet la 13 grade Est. Detalii găsiți AICI.


Niciun comentariu despre subiectul „Eutelsat 10B va înlocui satelitul Eutelsat 10A. Hot Bird 13G și Hot Bird 13F vor fi lansați la 13 grade Est, iar Eutelsat 36D la 36 grade Est”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile