Televiziunea regională TVR Timișoara a anunțat o grilă cu producții proprii transmise 24 de ore în fiecare zi a săptămânii. Acum 28 de ani, în anul 1994, TVR Timișoara transmitea săptămânal doar 35 de minute, programul produs fiind difuzat pe TVR 1. Prima emisiune pe frecvență proprie a fost transmisă în data de 25 ianuarie 2002. Ulterior, Studioul Teritorial al televiziunii publice a oferit emisiuni apreciate la nivel național, cum ar fi „Care pe care?”, „Expres muzical”, „Trupa de şoc” sau „Debut 50 plus”.
![]() |
Telecomenzi tv - imagine decorativă realizată de HD Satelit România |
Televiziunea TVR Timișoara este singurul Studio Teritorial din intreaga Uniune Europeană care produce emisiuni în 9 limbi ale minorităților naționale (maghiară, germană, romani, sârbă, bulgară, croată, slovacă, ucraineana și italiană). Pe lângă aceste producții dedicate minorităților naționale, în grilă se regăsesc, începând din 3 octombrie 2022, emisiuni deja consacrate ale Studioului TVR Timişoara.
„Izolaţi în România”, titlul ce a obținut cel mai prestigios premiu internațional al unei televiziuni din România, Marele Premiu CIRCOM şi seria de reportaje „Istorii ascunse” îşi păstrează locul şi în grila TVR 1, iar tradiția culinară a Banatului, surprinsă în emisiunea „Sarea în bucate”, poate fi urmărită şi în programul canalului TVR 2.
„În prelungiri” (cel mai longeviv format TV de sport din România), „Drumuri aproape” (documentarul de călătorie ce te poartă în întreaga regiune), „Piper pe limbă” (talk-show cultural prin excelență) ori „Cântecul de acasă” (locul în care tradiţiile veritabile şi muzica populară sunt „acasă”) rămân puncte de referinţă ale grilei de toamnă a studioului TVR Timişoara. Un loc important în oferta TVR Timișoara este dedicat culturii, prin vocea emisiunilor: „Cultart”, „Spirit şi credinţă”, „Prim-plan regional”, „Selfie” sau „Timişoara Capitală Culturală Europeană”, pregătind publicul pentru 2023, când orașul va fi Capitală Culturală Europeană.
Actualitatea rămâne unul dintre cei mai importanţi piloni ai grilei de programe a TVR Timişoara. Telejurnalelor de ştiri, traduse şi în limbaj mimico-gestual, li se adaugă formate ancorate în preocupările regiunii: „Forum economic”, „Actual regional” sau „Satul meu”.
De asemenea, TVR Timișoara îşi propune să continue să testeze forme inovatoare şi pentru reţelele sociale. Paginile de Facebook (peste 123.000 urmăritori) şi canalul de Youtube TVR Timişoara (80.000 de subscriberi, milioane de vizualizări anual şi peste 200 de milioane de minute de vizionare a producție acestei televiziuni) sunt exemple în această privință.