miercuri, 7 noiembrie 2018

Platforma ARKTV Live, disponibilă gratuit

Platforma ARKTV Live a devenit parte a portalului STREAMPORT, iar accesul este de acum gratuit. De asemenea, platforma a schimbat denumirea din ARKTV Live in ARKRO și se găsește la adresa streamark.tv.

marți, 6 noiembrie 2018

Noi mixere audio la PRO TV

Televiziunea românească PRO TV a extins colaborarea cu compania Calrec pentru echipamente de mixare a sunetului în producția și transmisiunile în direct, achiziționând două console audio Artemis Light. Noile console vor putea fi utilizate atât pentru producțiile de emisiuni ale PRO TV, cât și pentru transmisiile sportive, anunța compania Calrec Audio Ltd.

duminică, 4 noiembrie 2018

Satelitul Eutelsat 5 West B va reduce în mod semnificativ recepția poziției orbitale 5 grade Vest în România

Operatorul francez de sateliți Eutelsat intenționează să înlocuiască satelitul Eutelsat 5 West A, care este poziționat la 5 grade Vest. Noul satelit va avea denumirea de Eutelsat 5 West B și va aduce câteva schimbări majore.

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Total Country, o nouă televiziune gratuită pentru fanii muzicii country

La începutul acestei luni a fost lansat un nou canal de muzică pe piața britanică: "Total Country" este distribuit gratuit ( FTA ) prin satelitul Astra 2G de la 28,2 grade Est, prin intermediul fasciculului european (se poate recepționa și în România cu antene de dimensiuni obișnuite).

MTV Europe Music Awards, în Ultra HD în Regatul Unit. În România, în SD și HD.

Operatorii de televiziune cu plată Sky și Virgin TV din Regatul Unit și-au asigurat drepturile de televizare în Ultra HD a evenimentului MTV Europe Music Awards din acest an.

Noi canale la INES

Operatorul INES a introdus în grilă mai multe televiziuni de la SPI International: 360 TuneBox SD, GameToon HD, Filmbox Family (SD), FightBox HD, FilmBox premium (SD), Fast&FunBox HD, Filmbox Arthouse (SD), DocuBox HD, FashionBox HD, plus alte canale de la SPI.

marți, 30 octombrie 2018

AMC HD, Discovery HD, Medika Tv, NCN și Paprika Tv Ungaria au intrat în grila UPC România

Operatorul UPC România a introdus în grila de tv cablu, începând de astăzi, televiziunile AMC HD (poziția 117), Discovery HD (poziția 187), Medika Tv (poziția 318), Paprika Tv Ungaria (poziția 763) și NCN (poziția 409). 

luni, 29 octombrie 2018

Digi 4K, prima televiziune Ultra HD românească

S.C. RCS&RDS SA a solicitat CNA-ului o licență audiovizuală cu difuzare prin satelit pentru o nouă televiziune cu denumirea de "DIGI 4K". Din denumire se subînțelege că este o televiziune Ultra HD, ce va fi difuzată probabil în rezoluție 3840 × 2160.

vineri, 26 octombrie 2018

Nou la Akta Online: "Auto Motor und Sport Channel"

Operatorul AKTA a adăugat în grila serviciului AKTA Online televiziunea germană "Auto Motor und Sport Channel", dedicată pasionaților de autoturisme și sporturilor cu motor.

Streaming-ul prin aplicația Horizon Go, disponibil și clienților abonați doar la televiziune digitală sau analogică

UPC România a anunțat pe pagina oficială de Facebook că streaming-ul prin aplicația Horizon Go este disponibil și clienților abonați doar la televiziune digitală sau analogică.

joi, 25 octombrie 2018

Trinitas HD, gratuit (FTA) prin satelit, prin Orange DTH

Televiziunea Trinitas Tv a început să fie transmisă  în rezoluție HD prin satelitul Astra 5B de la pozitia orbitală 31,5 grade Est. Distribuția este realizată prin intermediul DTH-ului Orange România (provider: Globecast), dar transmisia este necriptată (FTA).

Cinemax HD și Cinemax 2 HD, la Orange DTH

Orange România testează transmisia televiziunii Cinemax HD prin propriul serviciu de televiziune prin satelit (DTH). Transmisia este criptată, iar frecvența utilizată pentru testare prin satelitul Astra 5B de la 31,5 grade Est este 12324, polarizare verticală, SR 30000, FEC 3/4, DVB-S2 8PSK.

Orange România anunță rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru din 2018: Orange Home Tv, 476.000 clienți

Grupul Orange anunță astăzi, printr-un comunicat remis către HD Satelit, rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2018, disponibile la 30 septembrie.

Din 30 octombrie 2018, AMC HD va fi disponibil în grila UPC

Începând din 30 octombrie 2018, programul postului AMC va fi introdus la calitate HD în grila UPC România. AMC HD se va regăsi pe poziția 117 în grilă și va fi disponibil tuturor clienților de televiziune digitală UPC. Una dintre cele mai populare şi premiate mărci din istoria televiziunii, AMC a debutat în România pe 5 noiembrie 2014. Un an mai târziu (6 decembrie 2015), programul postului AMC era disponibil HD în toată România. Din august 2016, postul de televiziune are feed dedicat și difuzează conținut unic pentru țara noastră, cu subtitrare în limba română, anunță AMC printr-un comunicat remis către HD Satelit.

marți, 23 octombrie 2018

Noutăți despre televiziunea NCN din Cluj-Napoca

S.C. PAGINA CIUDATULUI SRL Cluj-Napoca, care a obținut deja licențe de emisie prin satelit și cablu tv pentru televiziunea NCN din Cluj-Napoca, a solicitat în ședința CNA de astăzi modificarea siglei acestei televiziuni și a depus o nouă grila de programe, fără a modifica structura serviciului de programe.

SPI International / FILMBOX lansează "Timeless Drama Channel" (TDC), o nouă televiziune dedicată serialelor și filmelor turcești

SPI International / FILMBOX lansează "Timeless Drama Channel" (TDC), un nou canal mondial de televiziune dedicat serialelor și filmelor turcești, anunță compania printr-un comunicat emis către HD Satelit.

A fost lansată televiziunea Sport Klub 4K, primul post tv Ultra HD din Serbia

United Media a lansat noul canal Sport Klub 4K, prima televiziune Ultra HD din Serbia.

luni, 22 octombrie 2018

Televiziunea Medika Tv, lansată la Telekom România (tv prin protocol IP și cablu tv)

Televiziunea Medika Tv a intrat în grila tv prin protocol IP și de cablu tv (DVB-C) a operatorului Telekom România, în pachetul TV M, în format SD 16:9. Medika Tv a obținut de la CNA, pe 27 aprilie 2017, licența audiovizuală de distribuție prin cablu. Pe 23 martie 2018, a fost aprobată solicitarea de prelungire a termenului de intrare în emisie.

Sărbătorește Halloween-ul alături de Minimax

La sfârșitul lunii octombrie, Minimax invită toți copiii în fața micilor ecrane, pentru a înfrunta împreună monștrii, într-un maraton animat al serialului DreamWorks „Vânătorii de troli”, creat de regizorul Guillermo del Toro, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit.

vineri, 19 octombrie 2018

NHK lansează primul canal 8K din lume, pe 1 decembrie 2018

Radiodifuzorul public japonez NHK a anunțat la MIPCOM că pe 1 decembrie 2018 va lansa două noi canale Ultra HD. Unul va difuza în 4K, iar celălalt în "Super Hi-Vision". Acesta nu va fi o transmisie de testare, ci va fi primul canal tv 8K din lume.

142 transmisiuni Ultra HD 4K la nivel mondial

Michel Chabrol, reprezentantul departamentului de noi formate TV de la Eutelsat, a precizat la MIPCOM că în prezent există 142 de transmisiuni 4K la nivel mondial.

joi, 18 octombrie 2018

Operatorul de sateliți Turksat testează o transmisie 8K

Prin intermediul satelitului Turksat 3A de la poziția orbitală 42 grade Est este transmis un test Ultra HD 8K (rezoluția 8K este de 7680×4320, cunoscută și ca 4320p). Transmisia are denumirea "TURKSAT_8K_TEST".

Canalele Look Sport PPV au intrat în grila Horizon Go. Discovery HD, din 1 noiembrie 2018 la UPC. Majorare cu 3,50 lei a prețului abonamentelor unor categorii de clienți?

Canalele Look Sport PPV au intrat în grila Horizon Go. Anterior, pe 18 septembrie 2018, aceste televiziuni PPV au fost introduse în grila de cablu digital a operatorului UPC România. Horizon Go este un serviciu de televiziune online al UPC, platforma fiind lansata în România în decembrie 2014.

miercuri, 17 octombrie 2018

Animal Planet va avea o nouă siglă

Sigla Animal Planet va fi schimbată, ca parte a unei noi identități de brand la nivel mondial. Noua siglă, care va reprezenta un elefant, va fi lansată în SUA și Marea Britanie pe 28 octombrie 2018, iar în restul țărilor și teritoriilor până la sfârșitul primului trimestru a anului 2019.

Televiziunea premium 4KUniverse va fi distribuită prin satelit în Europa în 4K HDR

4KUniverse (o televiziune premium cu programe 24 din 24 ore) va fi distribuită în 4K HDR, începând cu 1 noiembrie 2018, prin intermediul unuia dintre sateliții Hotbird de la 13 grade Est.

marți, 16 octombrie 2018

NOU: Telestar 1 și eStrada TV la Akta cablu, plus Agro Tv, Duck Tv, F&H Channel și Profit.ro la AKTA Online

Operatorul de televiziune cu plată AKTA a introdus în grila digitală de cablu posturile tv Telestar 1 și eStrada TV. De asemenea, a introdus în grila aplicației AKTA Online televiziunile  Agro Tv, Duck Tv, Fishing&Hunting Channel și Profit.ro la AKTA Online.

luni, 15 octombrie 2018

DIGI crește temporar viteza de internet pentru abonații FiberLink 300 şi FiberLink 500

De astăzi până pe 15 ianuarie 2019, noii și actualii abonați RCS RDS la serviciile de internet fix FiberLink 300 şi FiberLink 500 vor beneficia de viteze superioare. Astfel, abonații FiberLink 300 vor avea aceleași viteze de internet din abonamentul FiberLink 500, iar abonații FiberLink 500 vor avea aceleași viteze de internet ca abonații FiberLink 1000.

joi, 11 octombrie 2018

Disponibilitatea conținutului UHD va deveni un criteriu foarte important în alegerea serviciilor video cu plată?

Adulții cu vârsta sub 35 de ani și în special bărbații sunt cei mai interesați de conținutul Ultra HD, atunci când aleg un serviciu video. 36% dintre telespectatorii din cele cinci piețe în care s-a desfășurat sondajul IHS Markit (SUA, Marea Britanie, Germania, Japonia și Brazilia) au indicat că disponibilitatea conținutului UHD va fi foarte importantă atunci când vor alege servicii video plătite. Pentru cei care beneficiază deja de televiziune cu plată sau de abonamente video online, această preferință se ridică la 50%.

Televiziunea INEDIT TV, victimă a unui atac cibernetic "de proporții"

Televiziunea INEDIT TV a anunțat că în dimineața zilei de marți, 9 octombrie 2018, aproximativ la ora 9:30, a suferit un atac cibernetic "de proporții".

miercuri, 10 octombrie 2018

Filmcafe va difuza aceleași filme și seriale de pe AMC, între orele 20:00 și 22:00, în perioada 15 – 28 octombrie 2018

În luna octombrie, postul de televiziune Filmcafe își trimite telespectatorii în culisele AMC, difuzând în fiecare seară, de la ora 20:00 și 22:00, aceleași pelicule și seriale de pe AMC, unele dintre ele, în premieră pe Filmcafe, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile