joi, 31 ianuarie 2019

Nou la Orange Tv Satelit: Trace Tropical HD și Profit.ro

Operatorul de televiziune DTH (prin satelit) Orange Tv România a introdus în grilă doua televiziuni: Trace Tropical HD (pe poziția 610) și Profit.ro (pe poziția 112), însa a eliminat televiziunile Sundance Tv și Fuel TV HD. 

Google+ se închide pe 2 aprilie 2019 pentru utilizatorii standard

După cum probabil ați aflat deja de anul trecut, platforma Google+ se închide pe 2 aprilie 2019, pentru utilizatorii necomerciali. În decembrie 2018, Google a anunțat decizia de a închide (la data menționată anterior) platforma Google+  pentru consumatorii standard, din cauza utilizării reduse și a altor factori.

Sundance Tv a ieșit din grilele UPC și Orange Tv DTH

UPC a eliminat din grilă televiziunile Sundance TV (atât versiunea SD, cât și versiunea HD), precum și televiziunea ClassHorse TV. De asemenea, televiziunea TVH a fost mutată la poziția EPG 512.

miercuri, 30 ianuarie 2019

Sony a lansat Android 8 Oreo pentru televizoare dedicate pieței europene

Sony a lansat Android 8 Oreo pe diverse modele de televizoare cu Android dedicate pentru piața din Europa (pentru SUA, actualizarea a fost lansată la sfârșitul anului 2018). Noul software aduce (pe lângă noua versiune de Android) un nou Home Screen (ecran principal) și alte îmbunatățiri, dar elimină și unele caracteristici. Actualizarea va fi disponibilă treptat pentru diverse modele de televizoare Sony cu Android, lansate din a doua jumătate a anului 2016 și până în anul 2018.

marți, 29 ianuarie 2019

Pro Tv HD în grila Horizon Go

Televiziunea Pro Tv HD a fost inclusă în grila platformei Horizon Go de la UPC România.

vineri, 25 ianuarie 2019

A început testarea echipamentelor pentru TVR 1 HD și TVR 2 HD

Conform informațiilor HD Satelit, au început sa fie efectuate teste pentru versiunile în High Definition ale televiziunilor publice TVR 1 și TVR 2. Momentan se efectuează teste la encodere, teste la distribuție, la echipamentele de emisie. Testele nu sunt transmise prin satelit sau de furnizori de servicii tv cu plată. Pe TVR 1 HD și TVR 2 HD sunt difuzate pentru testare diverse promo-uri în buclă, fără siglă peste imagine.

joi, 24 ianuarie 2019

eStrada Tv emite necriptat prin satelitul Astra 5B de la 31,5 grade Est

Televiziunea eStrada Tv este transmisă necriptat prin satelitul Astra 5B de la 31,5 grade Est (același satelit prin care furnizează servicii și DTH-ul românesc Orange Tv).

marți, 22 ianuarie 2019

Digi Online, o nouă interfață pentru web, Android și iOS

Pentru platforma Digi Online (digionline.ro) a operatorului RCS RDS a fost lansată o nouă interfață pentru web browsere.

Animal Planet a schimbat sigla și pachetul grafic

Chiar dacă a anunțat că schimbarea va avea loc până la sfârșitul primului trimestru din acest an, de astăzi Animal Planet are o nouă sigla și o nouă identitate vizuală, ca parte a unei noi identități de brand la nivel mondial. Modificările au fost efectuate atât în versiunea SD, cât și în cea HD.

În lista must carry 2019 au intrat televiziunile Orizont Tv, Magic Tv, Rock Tv, Kapital Tv, NCN, București Tv, Cinethronix și Medika Tv

Întrunit în ședința publică de astăzi, CNA a luat act de lista stațiilor tv în vederea aplicării principiului must carry pentru anul 2019. În comparație cu lista pentru anul 2018, din lista valabilă pentru acest an au ieșit Kanal D si eStrada Tv, precum și televiziunile Antena 1, Antena 3, Happy Channel, Antena Stars si Zu Tv.

vineri, 18 ianuarie 2019

Windows 10 Mobile nu va mai beneficia de noi actualizări din 10 decembrie 2019. Microsoft recomandă migrarea către dispozitive cu Android sau iOS

Din 10 decembrie 2019, dispozitivele ce utilizează sistemul de operare Windows 10 Mobile nu vor mai beneficia de noi actualizări de securitate, noi remedieri rapide de erori sau asistență gratuită de la Microsoft.

marți, 15 ianuarie 2019

"Ghinionistul", primul film românesc pe Netflix

"Ghinionistul" este primul film românesc disponibil pe platforma de streaming Netflix. Filmul a avut premiera în România pe 8 decembrie 2017.

Canal+ renunță la sistemul "CANAL READY", din 28 februarie 2019

După ani de amânări marcate de mai multe proceduri juridice, începând cu 28 februarie 2019, telespectatorii Canal+ nu vor mai putea utiliza un receptor etichetat ca fiind "Canal Ready" pentru a viziona televiziunile din grila operatorului.

luni, 14 ianuarie 2019

Modificări în grila NEXTGEN: au intrat Travel Mix HD și Food Network, a ieșit Fine Living

Operatorul de servicii de televiziune cu plată Nextgen a introdus în grila digitală de cablu posturile tv Travel Mix HD și Food Network (SD), dar a eliminat televiziunea Fine Living (SD).

Linkpress TV în grila UPC. E! Entertainment în pachetul Play Familia

UPC a introdus în grila de televiziune digitală prin cablu postul tv Linkpress TV. Televiziunea se regăsește în grila de programe la pozitia EPG 803.

Sezonul final al serialului "Urzeala tronurilor", din 14 aprilie 2019

HBO a anunțat data premierei pentru sezonul final al serialului "Urzeala tronurilor": 14 aprilie 2019.

vineri, 11 ianuarie 2019

RCS RDS: Televiziunile Mozi+, TV 2 și Prime, reintroduse regional în grila de cablu digital a Digi Tv România. UPDATE: Au intrat și în grila Digi Tv Satelit România

Operatorul de televiziune Digi România reintroduce regional în grila digitală de televiziune prin cablu posturile tv maghiare Mozi+, TV 2 și Prime. Aceste televiziuni vor fi disponibile în grilele RCS RDS din orașele Alba Iulia, Arad, Bistrița, Cluj, Gheorgheni, Oradea, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș și Zalău.

Brexit: Discovery va solicita Olandei licențe audiovizuale pentru distribuția televiziunilor companiei în UE

Compania Discovery a confirmat că va solicita în Olanda licențe audiovizuale pentru portofoliul său de canale europene de plată, înainte ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, pe 29 martie 2019, anunță websiteul olandez telegraaf.nl. Pentru ca Discovery să poată distribui televiziunile sale în UE, compania trebuie să dețină licențe audiovizuale acordate într-o țară membră a Uniunii Europene.

joi, 10 ianuarie 2019

Nou în grila AKTA: DocuBox SD/HD. National Geographic SD/HD și National Geographic Wild SD/HD, eliminate din grilă

Operatorul AKTA a introdus în grila de televiziune digitală prin cablu postul tv DocuBox în rezoluții SD și HD, dar a eliminat din grila de televiziune digitală prin cablu posturile tv National Geographic SD, National Geographic HD, National Geographic Wild SD și National Geographic Wild HD.

RCS RDS: Noua ofertă comercială Digi începând cu 10 ianuarie 2019

Începând de astăzi se modifică oferta comercială pentru contractarea serviciilor (pentru abonații noi) din oferta Digi pentru persoanele fizice, astfel că vor exista următoarele prețuri (cu TVA inclusă), conform informațiilor hdsatelit.com. Se elimină din DTH (satelit) pachetul Extra. Se adaugă opțiunea Maghiar care va putea fi contractată în plus față de pachetul Baza / Baza Special / Popular la tariful de 1 leu și va conține toate canalele maghiare existente în Extra 2.

marți, 8 ianuarie 2019

NCN la Nextgen, Euronews HD la INES. Travel Mix a primit licența 4K, iar București Tv licență națională

Televiziunea NCN a intrat în teste de joia trecută la operatorul de cablu tv Nextgen, iar de luni a intrat oficial în grilă (de exemplu, un cititor ne-a anunțat că NCN a intrat pe poziția 36, pe frecvența 626 mhz în zona lui de recepție).

luni, 7 ianuarie 2019

DisplayHDR True Black, noul standard în care "negrul" e și mai negru

Video Electronics Standards Association (VESA) a lansat noul standard de testare "DisplayHDR True Black". O versiune îmbunătățita a DisplayHDR, noul standard este dedicat pentru ecranele cu emisie proprie de lumină, inclusiv OLED și viitoarele ecrane microLED.

duminică, 6 ianuarie 2019

НАШЕ ( NASHE ) 4K, o televiziune Ultra HD în teste prin satelitul Amos de la 4 grade Vest

Ukrkosmos (operatorul de stat pentru sisteme de telecomunicații prin satelit din Ucraina) transmite prin satelitul Amos 7 de la 4 grade Vest o televiziune 4K în teste. Este difuzat în buclă un videoclip de aproximativ 10 minute la rezoluție Ultra HD.  În general sunt difuzate imagini din natură.

joi, 3 ianuarie 2019

„Cine găteşte cel mai bine?”, din 7 ianuarie la TV Paprika

Luna ianuarie aduce, la TV Paprika, o premieră marca Gordon Ramsay: „Cine găteşte cel mai bine?” (producție 2017), anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit. Cele 20 de episoade vor fi difuzate din 7 ianuarie, de luni până vineri, de la ora 21:00 (reluarea fiind programată a doua zi, la ora 15:00).

Viasat Explore, program 24 ore din 24

Din 1 ianuarie 2019 există o modificare în orarul de difuzare a programelor Viasat Explore, care sunt disponibile și pe parcursul nopții, de la ora 01:00 la ora 06:00. Așadar, Viasat Explore este transmis 24 de ore din 24. Această modificare a fost decisă de compania Viasat World Limited.

ARD va transmite toate televiziunile în HD

Canalele ARD sunt difuzate prin sateliții Astra de la 19,2 grade Est în calitate HD, cu excepția ARD-alpha și Radio Bremen TV, care sunt oferite în SD. Începând cu data de 7 ianuarie 2019, televiziunile ARD-alpha și Radio Bremen TV vor fi difuzate de asemenea în calitate High Definition. Astfel, toate programele ARD (asociația radio-difuzorilor publici din Germania) vor fi transmise prin satelit în rezoluție HDTV, anunță consorțiul german printr-un comunicat de presă.

duminică, 30 decembrie 2018

BBC Earth iese din grila Telekom, dar rămâne la RCS RDS

Din cauza expirării acordului de distribuție, televiziunile BBC World News (SD/HD), BBC Earth (SD/HD) și Fine Living Network (SD/HD) vor ieși din toate grilele Telekom România începând cu 1 ianuarie 2019.

luni, 24 decembrie 2018

TVH devine o televiziune dedicată copiilor și adolescenților

TVH Channel devine o televiziune dedicată copiilor și adolescenților. Puteți viziona emisiuni, seriale, animație, muzică și multe alte surprize, alături de vedetele voastre preferate: Andra Gogan, Sara Ioana, Louis Florea și mulți alții.

Emisiunile dedicate copiilor și adolescenților sunt marcate prin denumirea "TVH Kids Channel", cu o siglă și pachet grafic diferit, și au debutat astăzi de la ora 19:00.

Sigla folosește culorile albastru și portocaliu și este afișată intermitent cu sigla standard a televiziunii TVH.

Am solicitat mai multe detalii, mai ales în privința unei posibile rebrănduiri a televiziunii, dar TVH a răspuns: "Rămâne TVH, însă se va adresa în special copiilor și adolescenților. Este prima televiziune romanească axată pe această nișă".


Privitor la orarul de difuzare a programelor pentru copii și adolescenți, TVH a precizat ca vor fi difuzate toată ziua, deci nu va fi doar un bloc de programe difuzat într-un anumit interval orar.

Televiziunea TVH este inclusă în lista must-carry și poate sa fie recepționată prin intermediul diverșilor furnizori de televiziune cu plată, precum și prin satelit sau pe websiteul propriu ori prin alte modalități, cum ar fi platforma gratuită Ark Tv România.

UPDATE 8 ianuarie 2018: CNA a aprobat schimbarea siglei televiziunii TVH.

sâmbătă, 22 decembrie 2018

Detalii despre achiziția UPC DTH / Focus Sat de către M7 Group

Compania M7 Group a anunțat astăzi o achiziție semnificativă pe piața de satelit: operațiunile grupului media din Luxemburg, UPC DTH, inclusiv Focus Sat. Dar la ce schimbări se pot aștepta clienții? Care sunt planurile pentru aceste platforme DTH?

vineri, 21 decembrie 2018

Kanal D va ieși din lista must carry

Conform informațiilor HD Satelit, televiziunea Kanal D va ieși din lista must-carry, începând cu data de 1 ianuarie 2019. Kanal D este în topul televiziunilor din lista stațiilor (prezentată de CNA) în vederea aplicării principiului must-carry și obligatorii la retransmisie de operatorii de cablu, în ordinea audiențelor, precum și pe baza altor criterii. În trecut, și alte televiziuni au solicitat ieșirea din lista must-carry. 


Dogan Media International SA a solicitat deja CNA-ului ieșirea postului Kanal D din regimul must carry, dar aceasta își va produce efectele începând cu data de 1 ianuarie 2019, când, potrivit legislației în vigoare, acordurile de retransmisie cu titlu gratuit, eliberate de Dogan, își pierd valabilitatea, iar contractele încheiate cu Dogan sunt denunțate potrivit prevederilor aplicabile. 

Pentru retransmiterea Kanal D în decursul anului 2019, pe baza unor relații comerciale, operatorii de servicii tv cu plată trebuie sa încheie un nou acord, cu efecte începând din 1 ianuarie 2019. Contractele trebuie remise către Dogan, ulterior Dogan trimițănd acorduri de retransmisie pentru televiziunea Kanal D, valabile pentru anul 2019. Dogan nu va accepta încheierea contractului începând cu altă dată decât 1 ianuarie 2019 și își rezervă dreptul de a nu elibera acorduri de retransmisie unor operatori, în măsura în care consideră, din motive rezonabile, că datele completate în contract nu sunt corecte sau nu reflectă realitatea. Dogan a solicitat încetarea retransmisiei televiziunii Kanal D, începând cu 1 ianuarie 2019, operatorilor care nu sunt de acord cu continuarea retransmisiei acestui post tv în condițiile prezentate în contract. 

UPDATE 24 decembrie 2018, ora 09:00: Tariful lunar de retransmisie este de 0,39 euro + TVA per abonat în primul an contractual și se majorează cu 3% în fiecare nou an contractual. Plata tarifului de retransmisie se va efectua lunar de către distribuitor, în termen de 30 zile de la data emiterii facturii de către radio-difuzor.

Top 10 articole în ultimele 7 zile