miercuri, 29 octombrie 2025

Ce poți vedea de Halloween pe Disney+

Toamna aceasta, Disney+ transformă ecranul într-un univers plin de vrăji, mister și umor negru. Platforma a pregătit o colecție tematică dedicată Halloweenului, unde abonații pot alege exact nivelul de „fiori” pe care și-l doresc. Potrivit unui comunicat remis către HD Satelit România, selecția este împărțită în mai multe categorii: de la „Un Pic de Frică” pentru cei care preferă o atmosferă relaxată, până la „Groază teribilă”, destinată pasionaților de producții mai de speriat.

Sondaj: 8 din 10 jucători spun că jocurile video îi ajută să facă față stresului și anxietății

Un sondaj recent arată că pentru mulți oameni, jocurile video nu sunt doar un mod de a se relaxa, ci o veritabilă ancoră emoțională. Cercetarea „The Power in Play”, realizată de compania Livewire împreună cu PMCI Play, a analizat peste 2.400 de jucători din SUA, Marea Britanie, Canada și Australia. Scopul sondajului a fost să afle cum influențează jocurile sentimentul de apartenență, reziliența și identitatea personală, indiferent de vârstă sau gen.

marți, 28 octombrie 2025

Publicitatea pe televiziunea tradițională pierde teren în favoarea promovării în media online

Publicitatea tv clasică, cea difuzată pe canalele tradiționale, își pierde tot mai mult din influență, în timp ce televiziunea conectată (cea accesată prin internet, pe televizoare smart și platforme de streaming) câștigă teren rapid. Oamenii nu mai stau neapărat în fața televizorului la ore fixe, ci aleg singuri ce, când și cum urmăresc, iar reclamele îi urmează acolo unde petrec timpul.

Vestel va produce televizoare cu sistem de operare Roku

Roku şi Vestel, unul dintre marii producători europeni de televizoare, au anunţat un parteneriat pe mai mulţi ani pentru a produce televizoare inteligente cu sistemul de operare Roku OS.

NHL şi DAZN: parteneriat global pentru sezonul 2025-2026

Liga Nord-Americană de Hochei (NHL) și platforma DAZN au semnat un parteneriat prin care serviciul NHL.TV este inclus în ecosistemul DAZN. Începând cu sezonul 2025–2026, fanii hocheiului din aproape 200 de țări și teritorii (exceptând Statele Unite și Canada) vor putea urmări toate meciurile NHL, live sau la cerere, direct din aplicația DAZN.

EchoStar renunţă la planurile constelației de sateliti LEO şi vinde spectru către SpaceX pentru 17 miliarde $

EchoStar a decis să vândă două dintre blocurile sale de licenţă, AWS-4 şi H-Block (aproximativ 50 de MHz de spectru), către SpaceX într-o tranzacţie estimată la circa 17 miliarde de dolari. Din această sumă, până la 8,5 miliarde de dolari vor fi plătiţi în numerar, iar până la alte 8,5 miliarde în acţiuni SpaceX.  În plus, SpaceX îşi asumă plata dobânzilor datoriei EchoStar în valoare de circa 2 miliarde de dolari până la noiembrie 2027. 

Britanicii de peste 55 de ani: „Televiziunea modernă ne-a uitat”

Deși sunt cei mai fideli telespectatori, britanicii trecuți de 55 de ani au ajuns să se simtă marginalizați de televiziunea modernă. Un raport realizat de rețeaua de canale Freeview Great!, parte a Narrative Entertainment, arată că milioane de oameni din această categorie de vârstă consideră că televiziunea de azi nu mai vorbește pe limba lor.

Tivùsat trece la „Merlin”: ce înseamnă pentru utilizatori în 2026-2028

Dacă urmăreşti platforma italiană Tivùsat, merită să ştii ce urmează. În esenţă, planul e simplu: Tivùsat scoate treptat din uz sistemul de acces condiţionat „Tiger” şi trece complet la sistemul mai nou „Merlin”. Dacă te întrebi ce înseamnă asta în practică, hai să vedem.

Scurt ghid ANCOM pentru Black Friday: reguli și drepturi în contractele online de telefonie, internet și TV

Înainte de lansarea campaniilor de Black Friday, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) le amintește utilizatorilor că furnizorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune au obligația de a-i informa corect și complet cu privire la condițiile de încheiere a contractelor online, indiferent dacă acestea implică sau nu vânzarea unor echipamente, potrivit unui comunicat remis către HD Satelit România.

A fost lansat Vodafone EASY, concurent al YOXO de la Orange

Vodafone România a lansat serviciul mobil digital numit Vodafone EASY, gândit în întregime online şi bazat pe tehnologia eSIM, ce permite activarea şi gestionarea completă din aplicaţie, fără card fizic şi fără perioadă minimă contractuală. Pe scurt, ideea este să ai „abonament” care se adaptează în funcţie de nevoile tale, fără să te lege un contract pe termen lung. Practic, e un concurent direct al serviciului YOXO de la Orange Romania.

Cea mai mare platformă de fotbal piratat din Italia emitea de fapt din... Republica Moldova

Alianța pentru Creativitate și Divertisment (ACE) și echipa antipiraterie a DAZN au pus capăt activității rețelei Calcio, un serviciu de streaming online neautorizat care funcționa din Republica Moldova și oferea gratuit meciuri din cele mai importante competiții sportive europene.

Warner TV aduce acțiunea în noiembrie sub tema „Miercuri cu scântei”

Warner TV aduce acțiunea în prim-plan în luna noiembrie, cu un nou sezon de filme captivante reunite sub tema „Miercuri cu scântei”. Din 5 noiembrie, telespectatorii sunt invitați la o serie de thrillere care combină ritmul alert, intriga inteligentă și distribuțiile de top, potrivit unui comunicat remis către HD Satelit România.

„IT: Bun-venit în Derry”, noul serial HBO inspirat din universul lui Stephen King, a debutat pe HBO Max

Primul episod al serialului original HBO „IT: Bun-venit în Derry” este disponibil pe HBO Max din 27 octombrie, marcând debutul unei noi producții inspirate din universul creat de Stephen King, potrivit unui comunicat remis către HD Satelit România. Serialul, dezvoltat de Andy Muschietti, Barbara Muschietti și Jason Fuchs, cuprinde opt episoade care vor fi lansate săptămânal pe platformă.

Comunicat: Sun Plaza sărbătorește Halloween-ul cu activități tematice și spectacole pentru cei mici

Pe 1 noiembrie, Sun Plaza aduce o doză de imaginație și distracție de Halloween pentru cei mici, printr-o serie de activități și ateliere creative desfășurate în zona Cinema City, la etajul 1. Evenimentul începe la ora 15:00 și promite o atmosferă plină de culoare, joc și povești inspirate de lumea fantastică a dovlecilor zâmbăreți și a personajelor de poveste, potrivit unui comunicat transmis către HD Satelit România.

Top 10 articole în ultimele 7 zile