joi, 26 martie 2015

Găteşti şi slăbeşti la Tv Paprika, începând cu 1 aprilie 2015

La Tv Paprika, începând cu 1 aprilie de luni până vineri, vom descoperi minunatele preparate culinare ce ne vor ajuta şi demonstra că putem mânca savuroase mâncăruri pregătite acasă fără să ne îngrăşăm, anunță televiziunea intr-un comunicat remis HD Satelit.

Jeremy Clarkson nu va mai prezenta emisiunea Top Gear

"Cu mare regret i-am comunicat astazi lui Jeremy Clarkson că BBC nu îi vom mai reînnoi contractul. Nu a fost o decizie ușoară, ci una pe care am luat-o după o analiză foarte atentă a faptelor și după întâlnirea personală atât cu Jeremy, cât și Oisin Tymon. Sunt recunoscător lui Ken MacQuarrie pentru modul aprofundat in care a efectuat ancheta care a avut loc pe 4 martie 2015. Având în vedere interesul public evident pentru raport, voi preciza concluziile. Nu am nicio satisfactie in acest sens, eu doar le fac publice, astfel încât oamenii să poată înțelege mai bine contextul. Știu cât de populara este aceasta emisiune si stiu de asemenea că decizia aceasta va împărți publicul in tabere. Principalele fapte nu sunt contestate de cei implicați", a anuntat public Tony Hall, directorul general al BBC.

miercuri, 25 martie 2015

TVR solicită finanțare de la bugetul de stat pentru achiziționarea drepturilor tv ale evenimentelor sportive de importanță majoră

Televiziunea Română a anuntat printr-un comunicat că a înaintat Ministerului Culturii un proiect de lege privind completarea unui articol din legea de organizare și funcționare a TVR, care să reglementeze accesul tuturor cetățenilor la evenimentele de importanță majoră, naționale și internaționale.

10.759 domenii .RO si peste 10% din IP-urile unice din România au fost compromise într-un singur an

În 2014, CERT-RO - punct național de contact cu privire la incidente de securitate cibernetică - a anuntat intr-un comunciat de presă că a recepționat și procesat peste 78 milioane de alerte de securitate cibernetică, care au afectat peste 2,4 milioane IP-uri unice din România implicate în diverse tipuri de incidente de securitate cibernetică.

Internet în autoturism cu routerul Wi-Fi on board de la Orange

Orange și Huawei lansează în România Wi-Fi on board, soluția care schimbă ideea de conectivitate în mașină şi le aduce pasagerilor internet la viteze medii reale de 60 Mbps, prin intermediul celei mai extinse reţele 4G din ţară, anunta compania printr-un comunicat de presă. Wi-Fi on board permite conectarea simultană la internet 4G a 10 echipamente (tablete, smartphone-uri și console).

marți, 24 martie 2015

Televiziunea elvețiană SRF Info HD, lansată necriptat prin satelitul Hotbird 13B

Televiziunea publică din Elveția ( Schweizer Radio und Fernsehen ) a lansat versiunea HD a canalului SRF Info prin satelitul Hotbird 13B de la 13 grade Est. Comparativ cu celelalte canale HD ale operatorului elvetian, SRF Info HD este necriptat.

Un nou sezon din Dosarele X, pe micile ecrane

Dupa 13 ani de pauză, serialul SF "Dosarele X" revine pe micile ecrane cu un nou sezon. David Duchovny și Gillian Anderson îsi vor relua rolurile de agenti FBI, interpretand pe anchetatorii Mulder și Scully, în șase noi episoade, ce vor fi regizate de Chris Carter.

Semnalul TV transmis de sateliții SES este recepţionat în 312 milioane de locuinţe și de 1,1 miliarde persoane din întreaga lume

SES a anunţat extinderea acoperirii sale în 2014 la 312 milioane gospodării în întreaga lume, deservind astfel 1,1 miliarde persoane, ceea ce reprezintă o creştere cu 7 procente, faţă de anul anterior.

luni, 23 martie 2015

Un webmaster a primit peste 1 milion de lire sterline în contul său bancar

Un webmaster a rămas mut de uimire cand a verificat contul său bancar, descoperind că are 1.245.000 lire sterline în cont ( echivalentul a peste 1,7 milioane euro ), anunță publicația Mirror din Marea Britanie.

The Red Road - sezonul 2, la Sundance Tv din 3 aprilie 2015

Sundance TV a anunţat astăzi intr-un comunicat remis către HD Satelit că al doilea sezon (6 episoade a câte 60 minute) al serialului său original “The Red Road” va avea debutul vineri, 3 aprilie, de la ora 23:00.

RCS-RDS vinde Digi Tv Cehia către Lama Energy Group

Grupul Lama Energy ( deținut de omul de afaceri Petr Lamich ) va cumpăra DTH-ul Digi Tv Cehia in procent de 100%. Tranzacția este evaluată de Oficiul pentru Protecția Concurenței (ÚOHS), anunță DigiZone.

Trecerea la televiziunea digitală terestră în Republica Moldova

Republica Moldova, la fel ca si România, a semnat in 2006 acordul pentru planificarea trecerii la televiziunea digitala terestra, cu data limită 17 iunie 2015. Desi in ambele țări nu există practic deocamdată emițătoare ce transmit in DVB-T2, cel putin in Romania există câteva emitatoare test in DVB-T, au fost adoptate planuri pentru tranzitia la televiziunea digitala terestra, cu termene expres precizate si au fost efectuate mai multe licitatii in acest sens.

Top 5 articole în ultimele 7 zile