Remus Pricopie ( Ministrul Educaţiei ) a anunţat ieri că aproximativ 2.400 de şcoli din mediul rural si mic urban vor fi conectate la internet broadband, in prima jumatate a anului 2014.
"Este un proiect cu foarte mare impact la nivelul şcolii româneşti, precum si asupra societăţii româneşti", a declarat ministrul Remus Pricopie.
Contractul pentru furnizarea de produse şi servicii din programul "Internet în şcoala ta. Conectarea la internet broadband a unităţilor şcolare zona rurală şi mic urbană" a fost semnat tot ieri, având valoarea de 120 de milioane de lei fără TVA, cu consorţiu format din firmele Omnilogic şi Avitech, subcontractat companiei Romtelecom. Contractul prevede si servicii de mentenanță pentru 5 ani, precum si pregatirea a 17 persoane care vor asigura suportul şi mentenanţa sistemului în call center şi în nodurile regionale de conectare. Alţi 2.500 de angajaţi ai şcolilor vor fi instruiţi pentru administrarea nodurilor locale de conectare. Toate instituţiilor vor fi interconectate, inclusiv cu inspectoratele şcolare.
Scopul proiectului este de a facilita accesul la internet a instituţiilor de învăţământ din zonele dezavantajate din punct de vedere al implementarii vitezelor broadband.
Peste 710000 de elevi şi 56000 de profesori vor fi beneficiarii direcţi ai acestui sistem, care va facilita reducerea decalajului informațional dintre mediul urban şi mediul rural.
Mai rămân 7000 de şcoli care vor fi conectate în perioada 2014-2020, printr-un proiect din fonduri structurale. În total există 20000 de clădiri, şcoli şi licee, iar 11000 sunt deja conectate la internet. Toate cele 20000 au însă calculatoare. În 2-5 ani se speră că vom avea toate şcolile din România conectate la internet.
marți, 3 decembrie 2013
Mai multe școli conectate la internet de mare viteză
HD Satelit România
Publicat: decembrie 03, 2013
Actualizat: 2021-02-13T07:56:27Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
BBC World Service pregătește lansarea unor servicii noi de știri în limba maghiară și română, într-un proiect care vizează publicul din Unga...
-
YouTube a anunțat că funcția de dublare automată este folosită deja de milioane de canale și ajunge zilnic la milioane de spectatori. Platfo...
-
Netflix a anunțat pe 20 mai 2026 că va începe să difuzeze o selecție amplă de seriale NHK din Japonia începând cu 22 iunie 2026, iar lansări...
-
XR Extreme Reach a publicat un nou raport despre accesibilitate în Marea Britanie, iar concluzia principală este că subtitrările au intrat î...
-
ANCOM a adoptat o decizie care vizează piața de gros a serviciilor de acces local la puncte fixe în 5.894 de localități și a desemnat DIGI R...
-
Național TV 2 HD și Favorit TV 2 HD, operate de ABC Digital Media SRL din Oradea, au trecut de încă un pas la CNA. Consiliul a aprobat în șe...
-
Comisia Europeană a deschis pe 18 mai 2026 o cerere de probe pentru a primi opinii despre măsuri țintite care ar putea moderniza cadrul UE p...
-
Freeview Noua Zeelandă urmează să lanseze în trimestrul al treilea din 2026 serviciul Freeview NextGen, iar anunțul prezentat de Digital Fer...
-
Yahoo Mail a început să trimită utilizatorilor notificări legate de o modificare importantă care va afecta modul în care funcționează contur...
5 comentarii despre subiectul „Mai multe școli conectate la internet de mare viteză”.
si cu cine a semnat cu rds
Anonim, tu nu citesti că nu e RDS, ci niste firme care au legatura cu Romtelecom ???? Important e cu cine s-a incheiat contractul sau că va fi net bun si pentru copiii aia ?
Consorti format din firmele Omnilogic si Avitech subcontractant Romtelecom.
Daca au facut cu romtelecom nu are cum sa fie internet de mare viteza,pentru ca ei nu detin asa ceva .
Ca fost consumator de internet distribuit de romtelecom nu au calitate plus ca platesti o gramada de bani
pe abonament si iti trag teapa la banda pe care o contractezi.
Exemplu contract ptr 10 mb si primesti 5,6,7 si daca ai o zi buna 8 mb si nu mai zic de pret.
Internet de mare viteza, denumit si broadband, este definit, conform Agendei Digitale a Comisiei Europene, orice internet care are banda de minim 30 Mbps, deci 3,75 MB/s:
http://hdsatelit.blogspot.ro/2013/10/harta-acoperirii-cu-servicii-de.html
Pe de alta parte, eu am avut internet de la firma NextGen de la Romtelecom si downloadam si cu 11 MB/secunda torrente.
@SUNRISE Romtelecom poate oferi / a oferit 1 Gb business in toata tara. Asta daca nu au retras optiunea. Multe firme de cartier apeleaza la infrastructura Romtelecom, oferind 20, 50 si chiar 100 Mb, evident, cu preturile de rigoare (persoane fizice).
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.