Se afișează postările cu eticheta Stiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stiri. Afișați toate postările
miercuri, 28 februarie 2024

SkyShowtime: Oferta "Jumătate de preț pe viață" devine "Standard Plus" cu ajustări de preț

SkyShowtime și-a anunțat prin email abonații din România care beneficiază de oferta "Jumătate de preț pe viață" că noua denumire a acestui abonament va fi "Standard Plus", iar prețul acestui abonament va crește. Totuși, platforma de streaming menționează că oferta "Jumătate de preț pe viață" rămâne valabilă pentru cei care o au activă, aceștia plătind doar jumătate din noul preț de 5,99 €, adică doar 2,99 € (cu 1€ în plus, comparativ cu cât plăteau înainte, când prețul lunar era de 1,99 €). Ceilalți abonați la Standard Plus vor plăti aproape 6 € lunar (deci cu 2 € mai mult), dacă doresc să beneficieze de continutul SkyShowtime fără publicitate.

luni, 26 februarie 2024

Platforma VOYO va adăuga în grilă televiziunile din lista must-carry și va oferi peste 70 de canale tv

Într-o evoluție semnificativă a serviciilor sale, VOYO, serviciul de streaming operat de PRO TV, își lărgește spectrul de conținut prin adăugarea canalelor TV românești obligatorii pentru difuzare, din lsita must-carry. După cum anunțam pe HD Satelit, CNA a subliniat într-o ședință anterioară că principiul must-carry se aplică și platformelor tv online ce au rol de distribuitor de servicii. Această inițiativă va permite abonaților să se bucure de o varietate mai mare de programe TV, inclusiv posturi de interes general, de știri, muzicale și de nișă.

vineri, 23 februarie 2024

Formula 1 în România, EXCLUSIV pe posturile ANTENAși AntenaPLAY, în următorii 3 ani

Pentru următorii trei ani, Antena devine locul exclusiv unde fanii Formulei 1 din România pot urmări competiția. Acest sezon va beneficia de o acoperire completă pe posturile Antena și prin serviciul de streaming AntenaPLAY. Ediția 2024 se distinge printr-un efort semnificativ din punct de vedere financiar și organizatoric, incluzând 24 de evenimente de curse, 72 de sesiuni de antrenament transmise în direct, și 24 de sesiuni de calificări.

China a lansat primul satelit din lume pentru testare 6G

China Mobile, cel mai mare operator de telecomunicații din lume după numărul de abonați la servicii mobile, a lansat cu succes primul satelit din lume pentru testarea arhitecturii 6G. Satelitul de testare, aflat pe orbită joasă, a fost lansat împreună cu un alt satelit (dotat cu tehnologia 5G), tot al China Mobile.

Tranziția televiziunii digitale terestre de la DVB-T la DVB-T2, amânată din nou în Italia

Începând cu data de 1 septembrie 2024, radiodifuzorul public italian RAI va finaliza tranziția televiziunii terestre de la la standardul DVB-T la DVB-T2 HEVC/H265. Această reprezintă o etapă tehnică semnificativă, dar cu potențialul de a crea dificultăți pentru telespectatori.

EU propune 12 luni de extra garanție pentru dispozitivele reparate

Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu legat de directiva care încurajează repararea obiectelor defecte sau avariate, cunoscută ca directiva privind dreptul la reparare. Acest act legislativ convenit astăzi le va ușura consumatorilor decizia de a opta pentru reparare în locul înlocuirii, oferindu-le un acces mai simplu, rapid, transparent și economic la serviciile de reparare.

A fost lansată Eurovision Sport, o nouă platformă gratuită de streaming live

Uniunea Europeană de Radiodifuziune (UER / EBU) marchează un moment de cotitură în lumea sportului prin lansarea Eurovision Sport, o platformă inovatoare de streaming destinată publicului larg din Europa. Această inițiativă revoluționară promite să ofere acces gratuit la o gamă largă de evenimente sportive, direct pe dispozitivele utilizatorilor - fie că vorbim de desktopuri, smartphone-uri sau tablete, prin intermediul site-ului eurovisionsport.com și al aplicațiilor disponibile pentru Android și iOS.

Telefonie prin satelit: Durata de utilizare comercială a sateliților Iridium Communications, prelungită până în anul 2035

Iridium Communications, o companie care oferă servicii de telefonie și date prin satelit în zonele greu accesibile ale planetei, și servicii de urgență, și-a prelungit perioada de funcționare a actualei constelații de sateliți cu 5 ani, în timp ce se concentrează pe tehnologia „direct-to-smartphone”.

Noua rachetă Ariane 6, transportată cu o ambarcațiune cu "pânze" susținute de catarge de 36 m înălțime

Racheta Ariane 6, ce va fi lansată în curând, a sosit la portul Pariacabo, Guyana Franceză, unde va fi asamblată. Toate piesele componente au fost fabricate în Europa și transportate cu nava Canopée, o ambarcațiune hibridă care utilizează pânze, reducând emisiile de gaze cu până la 30%.

Informații suplimentare justificative despre reparațiile auto în regie proprie în bazele digitale ale RAR, AIDA și Poliției?

Autoritățile se pregătesc să schimbe legislația RCA pentru a crește siguranța pe șosele. Noul regulament vizează plățile în avans ale daunelor, cunoscute sub numele de "regie proprie". Până la jumătate din cele 350.000 de cazuri anuale sunt gestionate astfel. Până acum, păgubitul putea alege să primească plata în avans și apoi să se ocupe singur de reparația autovehiculului. Cu toate acestea, noul regulament cere ca persoana afectată să prezinte documente care să ateste calitatea reparației in regie proprie, dacă dorește să primească banii de la asiguratorul șoferului vinovat. Schimbarea ar putea intra în vigoare din luna aprilie a acestui an.

miercuri, 21 februarie 2024

Compania care a cumpărat Digi Tv Ungaria se implică în industria sateliților

4iG Plc înființează compania de tehnologie aero-spațială 4iG Space and Technology Zrt și a anunțat printr-un comunicat remis către HD Satelit un acord preliminar pentru achiziționarea unui pachet de 45% din REMRED, cea mai mare companie de inginerie spațială din Ungari (furnizor la misiunile emblematice la nivel global ale Agenției Spațiale Europene, NASA și Agenției Spațiale Japoneze).

marți, 20 februarie 2024

Meciul naționalei de fotbal a României cu Irlanda de Nord, transmis de Prima Tv

Pe 22 martie 2024, de la ora 21:45, echipa națională de fotbal a României va întâlni reprezentativa Irlandei de Nord într-un meci amical ce va avea loc, pe Arena Națională din București. Această întâlnire marchează începutul pregătirilor tricolorilor pentru Campionatul European din 2024, găzduit de Germania. Este primul meci de verificare pentru echipa condusă de Edi Iordănescu, după calificarea obținută la turneul final european.

duminică, 18 februarie 2024

Principiul must-carry se aplică și platformelor tv online ce au rol de distribuitor de servicii

În cadrul ședinței Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) din 15 februarie 2024 a fost aprobată lista must-carry pentru anul în curs (lista o puteți vizualiza dând click AICI ). Foarte interesant este că, începând din acest an, a fost precizat în mod explicit, într-o notă oficială a CNA, că lista must carry se aplică și platformelor tv online. Președintele CNA, Monica Gubernat, a evidențiat în cadrul ședinței menționate că este vorba despre platformele tv online cu rol de distribuție.

vineri, 16 februarie 2024

TVR Sport: "Arena românilor". OFICIAL: Se lansează din luna martie 2024.

Pregătirile pentru lansarea noului canal TVR SPORT al Televiziunii Române au avansat rapid. În cadrul Galei Sportului Românesc, eveniment organizat de Agenția Națională pentru Sport la Ateneul Român, președintele și directorul general al TVR, Dan-Cristian Turturică, a împărtășit informații despre iminenta lansare a TVR SPORT.

SkyShowtime va lansa (inclusiv în România) abonamentul standard cu publicitate. Abonamentul actual devine Standard Plus, dar mai scump.

SkyShowtime va lansa un abonament standard cu publicitate, ce va fi oferit începând cu 23 aprilie 2024 în toate cele peste 20 de piețe unde este disponibilă această platformă de streaming. SkyShowtime, gazda exclusivă a universului Yellowstone (toate sezoanele din Yellowstone, 1883 și 1923), va adăuga în curând în biblioteca sa noi producții importante, precum Oppenheimer și Star Trek: Discovery, precizează compania într-un comunicat de presă.

joi, 15 februarie 2024

Japonezii, a cincea națiune care a trimis un vehicul pe Luna. Însă veștile bune se opresc aici.

Roverul japonez SLIM a aselenizat cu succes în data de 19 ianuarie 2024, Japonia devenind astfel a cincea țară care trimis un rover pe satelitul natural al planetei noastre. Însă veștile bune se opresc aici: panourile solare ale roverului nu au generat electricitate pe suprafața lunară, așa cum era planificat. Bateria sa poate susține operațiunile pe Lună doar pentru câteva ore.

miercuri, 14 februarie 2024

ING a lansat serviciul de geolocalizare în Home'Bank pentru o securitate sporită

ING Bank anunță lansarea unui serviciu de geolocalizare în Home'Bank, destinat detectării și blocării tranzacțiilor frauduloase și a operațiunilor suspecte. Acest serviciu utilizează coordonatele GPS ale telefonului sau dispozitivului de autentificare, transformând geolocalizarea într-un scut împotriva fraudelor.

marți, 13 februarie 2024

Vodafone România, parteneriat cu Ericsson pentru implementarea tehnologiei 5G

Vodafone România a încheiat un parteneriat strategic cu Ericsson pentru implementarea tehnologiei 5G, prin care Ericsson devine partenerul principal pentru rețeaua de acces radio 5G (5G RAN), anunță Ericsson printr-un comunicat de presă. În cadrul acestui acord pe șase ani, Vodafone România va folosi, de asemenea, tehnologia RAN a Ericsson pentru a moderniza suplimentar rețeaua sa mobilă existentă.

Noi obligații pentru furnizorii de servicii de comunicații: backup electric, notificarea incidentelor de securitate și altele

Securitatea datelor și a comunicațiilor a devenit un pilon fundamental al societății. Răspunzând nevoilor crescânde de protecție în fața amenințărilor cibernetice, ANCOM a adoptat Decizia nr. 70/2024. Această nouă reglementare vizează consolidarea securității rețelelor publice de comunicații electronice și a serviciilor asociate, punând accent pe prevenirea, gestionarea și raportarea eficientă a incidentelor de securitate.

Revolut lansează servicii de telefonie mobilă eSIM în Marea Britanie prin intermediul operatorului 1GLOBAL

Majoritatea rețelelor mobile din Marea Britanie nu mai permit utilizatorilor să navigheze pe internet în UE la aceleași prețuri ca în UK, iar tarifele de date pentru călătorii în restul lumii sunt oferite aproape întotdeauna ca extra opțiuni. În acest context, Revolut (aplicația financiară globală cu peste 35 de milioane de clienți la nivel mondial și peste 8 milioane în Marea Britanie) lansează eSIM, o metodă pentru a evita costurile neașteptate de roaming, devenind astfel prima instituție financiară din Marea Britanie care oferă această soluție, precizează Revolut într-un comunicat de presă.

Top 5 articole în ultimele 7 zile