marți, 25 iunie 2019

SC ALEPH MEDIA SRL a obținut licențe de emisie pentru ALEPH NEWS (HD și SD), ALEPH BUSINESS (HD și SD) și ALEPH COMEDY (HD și SD)

SC ALEPH MEDIA SRL (București) a solicitat și obținut în ședința CNA de astăzi licențe pentru difuzarea prin satelit și rețele de comunicații electronice a serviciilor de programe ALEPH NEWS (HD și SD), ALEPH BUSINESS (HD și SD) și ALEPH COMEDY (HD și SD) din București. SC ALEPH MEDIA SRL (București) nu mai deține alte licențe. Acționariatul este format din doua societăți comerciale și o persoana fizică. Societățile comerciale au acționari persoane fizice, iar acționarii sunt Iacob Daniel și Iacob Ana Cristina.

E-sporturile vor avea în viitor același succes media ca sporturile tradiționale?

E-sportul este o formă de competiție în care se utilizează jocuri video. Cel mai frecvent, e-sporturile iau forma unor concursuri de jocuri video organizate în mod multiplayer, în special între jucători profesioniști, care joacă individual sau în echipe.

luni, 24 iunie 2019

A fost aprobată Strategia 5G pentru România

Avântul fără precedent al internetului și dispozitivelor mobile de care ne bucurăm în prezent s-a produs în condițiile în care pe parcursul a mai puțin de două decenii în România s-au lansat și comercializat cu succes 4 generații tehnologice de comunicații mobile.

A fost lansat Raspberry Pi 4 Model B

Recent lansatul Raspberry Pi 4 Model B are un procesor Broadcom de 1,5 GHz quad-core cu decodare H.265, două porturi micro-HDMI și până la 4 GB de LPDDR4 RAM.

sâmbătă, 22 iunie 2019

Bucureștiul, locul 1 în topul mondial al ping-urilor scăzute

Cunoscuta platforma de măsurare a vitezelor speedtest.net a publicat un top al orașelor cu cel mai mic timp de răspuns la ping (latență), un parametru foarte important pentru jucătorii online. Puteți juca de oriunde există o conexiune la internet. Dar dacă sunteți în general foarte competitivi, este bine să jucați printr-o conexiune cu ping mic și viteză rapidă de internet.

vineri, 21 iunie 2019

Peste 75 de milioane de receptoare DAB / DAB +, vândute în Europa și Asia-Pacific

Cea mai recent raport al WorldDAB arată că, până la sfârșitul trimestrului al patrulea al anului 2018, peste 75 de milioane de receptoare DAB / DAB +, incluzând și pe cele montate în autoturismele noi, au fost vândute în Europa și Asia-Pacific, în creștere de la 65 de milioane cu un an mai devreme.

Rezidenții italieni vor beneficia de o subvenție de 50 euro pentru achiziția de receptoare și televizoare DVB-T2

Ministerul italian al dezvoltării economice a publicat proiectul de subvenții pentru achiziționarea de televizoare și receptoare compatibile cu standardele DVB-T2, MPEG-4 și HEVC / H.265.

LG lansează două monitoare IPS de gaming cu un timp de răspuns GTG de 1 ms

LG a anunțat două noi monitoare, cu un timp de răspuns GTG de o milisecundă. Acestea fac parte din familia UltraGear a LG și sunt primele monitoare de gaming din lume care oferă un astfel de display rapid IPS, care ajută la aducerea IPS (In-Plane Switching) la un standard mai apropiat de panourile TN (Twisted Nematic). GTG (gri-gri, "grey to grey") a devenit o modalitate populară pentru măsurarea timpilor de răspuns, deoarece produce valori mai mici decât BTB (negru-negru, "black to black").

Peste un miliard de abonați la servicii de televiziune cu plată

Pe baza statisticilor din 138 de țări, în anul 2018 numărul de abonați la servicii de televiziune cu plată (analogică și digitală) a depășit un miliard. Digital TV Research prognozează că numărul abonaților la servicii de televiziune cu plată va crește cu 81 milioane între anii 2018 și 2024, reprezentând o evoluție de aproximativ 8% la nivel mondial. Astfel, numărul abonaților la servicii tv va ajunge la nivel global la 1,10 miliarde.

Satelitul Eutelsat 7C a fost lansat cu succes

Eutelsat Communications a confirmat lansarea cu succes a satelitului Eutelsat 7C. Satelitul a fost lansat în spațiu de la Kourou, Guyana Franceză, cu ajutorul unei rachete Ariane 5.

miercuri, 19 iunie 2019

TVR HD, din nou la Digi Tv Satelit. UPDATE: A fost din nou eliminat din grilă.

Televiziunea TVR HD a fost reintrodusă în grila operatorului de televiziune prin satelit Digi TV România. DTH-ul deținut de RCS RDS a adăugat canalul în grilele din receptoarele oficiale, la pozitia EPG, după cum se observă din imaginea trimisă de Emil din comunitatea HD Satelit.

IMDb Tv se va lansa în Europa și va oferi gratuit filme și emisiuni

IMDb Tv (imdb.com/tv), un serviciu de video streaming deținut de Amazon și cunoscut anterior sub numele de IMDb Freedive, va fi lansat în Europa în cursul acestui an, oferind în mod gratuit filme și emisiuni tv. De asemenea, își va tripla biblioteca de conținut media, adăugând mii de noi titluri în următoarele luni. Serviciul de streaming este susținut financiar prin publicitate.

luni, 17 iunie 2019

Noi episoade NOS4A2 și Fear the Walking Dead la AMC, pentru o vacanță de vară cu suspans

Serialele „NOS4A2”, lansat pe 6 iunie, difuzat în fiecare zi de joi, de la 22:00 și „Fear the Walking Dead” sezonul 5A, ce a debutat pe 3 iunie, continuă cu noi episoade vara aceasta, pe postul AMC, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

Început de vacanță plin de veselie la Minimax

Vacanța a început cu multă distracție la televiziunea mult iubită de cei mici, Minimax, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit,com. Premiera lunii este dedicată copiilor activi, cu visuri de super-eroi și salvarea planetei, fiind vorba despre roboții salvatori ”Transformers: Academia Salvatorilor”, din 15 iunie, în fiecare zi de la ora 7:25. Desenul animat spune povestea unui grup de roboți tineri, proaspăt ieșiți din Cybertron (Hot Shot, Whirl, Medix, Hoist și Wedge).

Top 10 articole în ultimele 7 zile