Se afișează postările cu eticheta Stiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stiri. Afișați toate postările
marți, 6 octombrie 2020

Serviciile furnizate de sateliți, o afacere de 123 miliarde de dolari

O analiză a industriei spațiale realizată de Bryce în numele Asociației Industriei prin Sateliți prezintă un tablou optimist pentru anul trecut. Bryce arată că serviciile furnizate de sateliți (reprezentând aproximativ 45% din totalul acestei industrii) au valorat anul trecut 123 miliarde de dolari. Fabricarea de sateliți (atât militari, cât și comerciali) a avut o valoare de 12,5 miliarde de dolari, în timp ce sectorul lansărilor a valorat 4,9 miliarde de dolari anul trecut. Restul (48%) a fost alcătuit de echipamentele de la sol.

Platformele de jocuri video vor reprezenta un sector de 9,3 miliarde euro în anul 2025

Un raport al Juniper Research estimează că platformele de jocuri video, cum ar fi EA Play și PlayStation Now, vor reprezenta un sector de 11 miliarde de dolari (9,3 miliarde de euro) în anul 2025, comparativ cu 6,6 miliarde de dolari în acest an. Aceste platforme aduc un nou flux de venituri pentru o industrie care se va confrunta în următorii cinci ani cu o scădere a veniturilor de aproximativ 3% anual.

luni, 5 octombrie 2020

Japonezii vor filma planeta Marte în 8K

Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială (JAXA) și Japan Broadcasting Corporation (NHK) dezvoltă pentru misiunea JAXA Martian Moons eXploration (MMX) două camere video care să poată filma imagini 4K și respectiv 8K în spațiu cosmic. Prin filmarea misiunii MMX în sistemul marțian, la 300 de milioane de kilometri distanță de Pământ, cu ajutorul noii camere video Super Hi-Vision, JAXA și NHK vor prezenta orizontul marțian în detalii video care nu au mai fost văzute până acum.

MTV Rocks a devenit MTV 90's, iar VH1 Classic s-a transformat MTV 80's

Două televiziuni de muzică ale ViacomCBS au schimbat denumirile și siglele începând de astăzi. Astfel, MTV Rocks a devenit MTV 90's, iar VH1 Classic s-a transformat MTV 80's, acestea axându-se exclusiv pe melodii din anii '90, respectiv '80. VH1 va continua să difuzeze hituri din perioada 2000 - 2010.

TDC afișează denumirea și sigla ca Timeless Dizi Channel

Timeless Drama Channel, o televiziune deținută de SPI International si axată pe seriale turcești, si-a schimbat sigla si denumirea, acestea fiind afișate inclusiv pe canalele de comunicare ale SPI și ale postului tv ca Timeless Dizi Channel ("dizi" înseamnă "serial" în limba turcă). 

sâmbătă, 3 octombrie 2020

Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Happy Channel si ZU TV nu vor mai fi disponibile în grila Freesat

După ce Antena 3 a anunțat că televiziunile trustului Intact se pot recepționa de pe satelitul Hellas Sat 3, Freesat România a trimis către abonați o notificare prin SMS în care precizează următoarele: "Ca urmare a schimbării satelitului de către Antena Grup, începând cu 8.10.2020, posturile Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Happy Channel si ZU TV nu vor mai fi disponibile în grila Freesat".

vineri, 2 octombrie 2020

A început "The Walking Dead: World Beyond", un nou serial spin-off din lumea zombilor

Pentru pasionații de filmelor cu zombi, Amazon are o veste bună: o nouă serie spin-off pentru „The Walking Dead” începe de astăzi în exclusivitate la Prime Video.

joi, 1 octombrie 2020

Antena 3 anunță că televiziunile trustului Intact se pot recepționa de pe satelitul Hellas Sat 3

Televiziunea Antena 3 a afișat un mesaj care atenționează că posturile Tv ale trustului Intact se pot recepționa pe satelitul Hellas Sat 3 de la poziția orbitală 39 grade Est (aceeași poziție prin care emite și DTH-ul Telekom România). Frecvența utilizată este 12656, polarizare orizontală, SR 15155, FEC 3/4, DVB-S2 8PSK, canalele tv fiind criptate în Conax Contego.

Eurosport Events și Federația Internațională de Motociclism, nou parteneriat de promovare a campionatelor de Speedway pentru următorii 10 ani

Eurosport Events și Federația Internațională de Motociclism (FIM) au semnat un acord multianual prin care compania de management de evenimente din portofoliul Discovery va asigura promovarea tuturor evenimenteleor și disciplinelor FIM Speedway la nivel global. Colaborarea de 10 ani va începe în 2022 și vine în completarea parteneriatului dintre cele două organizații, care a debutat în 2015 cu promovarea Campionatului Mondial de Anduranță FIM (EWC), anunță televiziunea Eurosport printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

miercuri, 30 septembrie 2020

90% din traficul web generat de pirateria audio-video din Italia, eliminat prin confiscarea a 58 website-uri

Unitatea de Poliție Economico-Financiară a Guardia di Finanza a confiscat 58 de site-uri ilegale și 18 canale Telegram care, prin cele 80 de milioane de accesări anuale, atrăgeau aproximativ 90% din traficul generat de pirateria audio-video din Italia.

luni, 28 septembrie 2020

S-a decis: Focus Sat și UPC Direct vor rămâne la 0,8° Vest. Va fi mutat doar DTH-ul freeSAT din Cehia și Slovacia.

S-a decis: clienții platformei de satelit freeSAT din Cehia și Slovacia vor trebui să își reorienteze antenele către satelitul Astra 3B de la poziția orbitală 23,5° Est, unde sunt furnizate și servicii pentru clienții platformei de satelit cehe și slovace Skylink.

Prognoză: 100 miliarde dolari anual din serviciile video la cerere, în anul 2025

Veniturile din serviciile video la cerere pe baza de abonament din 138 de țări vor atinge 100 de miliarde de dolari până în 2025, dublu comparativ cu cele 50 miliarde de dolari în anul 2019, conform previziunilor din raportul "SVoD Forecasts Update" al Digital TV Research. Veniturile din SVoD (Subscription Video on Demand) vor depăși 1 miliard de dolari în 16 țări (până în anul 2025), dublu comparativ cu aceeași performanță în doar 8 țări, în anul 2019.

vineri, 25 septembrie 2020

Un televizor vechi a perturbat conexiunea la internet într-o întreagă localitate

Un televizor vechi din Aberhosan (în Țara Galilor) a perturbat conexiunile la internet din intreaga localitate, în fiecare zi, timp de 18 luni. Locuitorii din Aberhosan pierdeau conexiunea la internet la 7 dimineața, în fiecare zi. Angajații companiei Openreach au încercat să găsească cauza de mai multe ori si într-un final au dezvăluit că au descoperit că problemele erau cauzate de interferențele electrice provenite de la un televizor vechi, cumparat second-hand.

luni, 21 septembrie 2020

Vehiculele conectate, în atenția operatorilor de sateliți

Un studiu realizat de Northern Sky Research (NSR) arată că „operatorii de satelit, producătorii de echipamente terestre și furnizorii de servicii sunt dornici să obțină propria felie din veniturile obținute din serviciile de conectivitate pentru vehicule, care poate deveni o importantă piață în viitor. La urma urmei, cu zeci de milioane de mașini vândute anual, oferirea de servicii chiar și unui procent foarte mic din proprietarii acestor mașini ar aduce venituri enorme”.

Mai mult de un miliard de abonamente la servicii de televiziune cu plată la nivel mondial

Un studiu statistic realizat de Digital TV Research la nivel mondial a relevat că, datorită evoluțiilor pozitive pe piețele emergente, numărul abonamentelor la servicii de televiziune cu plată a crescut anul trecut cu 16 milioane, ajungând la 1,028 miliarde în 2019, tehnologia tv prin protocol IP fiind motorul cheie al evoluției.

vineri, 18 septembrie 2020

"Space Hero", reality show-ul cu "cel mai mare premiu acordat vreodată”: o "excursie" de 10 zile pe Stația Spațială Internațională

Un reality show va oferi câștigătorului competiției „cel mai mare premiu acordat vreodată”: o "excursie" de 10 zile pe Stația Spațială Internațională. Concurentul câștigător al emisiunii va fi numit „eroul spațial” și va pleca pe orbită în anul 2023, a declarat joi într-un comunicat de presă compania de producție din spatele reality show-ului, care se numește chiar "Space Hero".

Consola de jocuri Nintendo 3DS a fost scoasă din producție

Nintendo a anunțat ieri că a încetat să fabrice familia de console 3DS și a actualizat paginile produselor japoneze 3DS și 2DS, care precizează că respectivele console de jocuri nu mai sunt în producție.

Eurosport va transmite Roland Garros în Ultra High Definition, din 27 septembrie 2020

Eurosport va transmite Roland Garros în Ultra High Definition. Radiodifuzorul va amplasa camere UHD pe arena centrală Philippe-Chatrier pentru a transmite meciurile de top din competiție, care se desfășoară în perioada 27 septembrie - 11 octombrie 2020.

joi, 17 septembrie 2020

Vodafone ONE - noi oferte de servicii convergente fix-mobil

Operatorul Vodafone a lansat oficial ieri în România serviciul său Vodafone Tv și primul mediabox 4K Ultra HD destinat serviciului de televiziune, ce îmbină interactivitatea, aplicaţiile de streaming şi cablul digital, în linie cu tendințele actuale și cu noile obiceiuri de consum. De asemenea, Vodafone România lansează astăzi noi oferte de servicii convergente fix-mobil, sub brandul Vodafone ONE.

Playstation 5 va costa la lansare 500 euro (versiunea completă), respectiv 400 euro (versiunea fără Blu-ray)

Sony a anunțat prețul viitoarei console PlayStation 5, care va fi similar cu cel al Xbox Series X de la Microsoft. Sony a confirmat de asemenea că „ediția digitală” a PS5 (care nu are unitate de disc) va costa cu aproximativ 40% mai mult decât Xbox Series S. Ambele console PS5 vor fi lansate pe 19 noiembrie în Marea Britanie și pe 12 noiembrie în SUA, Japonia și Australia, adică puțin mai târziu decât data lansării noii consolei Microsoft, din 10 noiembrie 2020.

Top 5 articole în ultimele 7 zile