Cu ASTRA spre stele
În data de 9 martie 2014, la Planetariul Silezian din Chorzów a avut loc o ceremonie de premiere a Olimpiadei de Astronomie VLII – o competiţie interdisciplinară care testează cunoştinţele de fizică, astronomie şi geografie ale elevilor de liceu. După câteva luni şi trei etape ale competiţiei, cei mai buni tineri experţi în aceste domenii s-au întâlnit în Chorzów.
- Acasă
- Articole din categoria Diverse
SES ASTRA susţine ştiinţa şi educaţia în regiunea Europei Centrale și de Est
SES ASTRA la evenimentele de profil
Zilele Industriei SES organizate în aprilie, axate pe viitorul ecosistemului de radiodifuzare
Cea de-a şaptea ediţie a SES Industry Days a avut loc în perioada 3 – 4 aprilie la Luxemburg, reunind peste 230 de delegaţi din 24 de ţări şi 130 de companii – radiodifuzori, producători de televizoare, producători de decodoare, producători de echipamente şi dezvoltatori de software – care au discutat despre tehnologii inovatoare şi evoluţia transmisiei şi recepţiei prin satelit, precum şi despre viitorul întregului ecosistem al transmisiilor video. Punctul culminant al evenimentului a fost anunţul făcut de Panasonic care a prezentat în premieră mondială televizorul cu tehnologie SAT>IP integrată care permite telespectatorilor să urmărească programele TV acasă, fără cabluri şi oriunde doresc, pe o gamă largă de dispozitive IP simultan şi fără o conectică complexă în casă.
Trăim în era revoluţiei TV
"Cred că unii dintre noi, din această regiune, ne amintim încă acele vremuri în care televiziunea era abia la început şi o familie obişnuită, dacă avea norocul să aibă un televizor, putea urmări doar unul sau două canale locale. Suntem uimiţi când ne dăm seama că doar o jumătate de secol mai târziu, televiziunea s-a transformat într-o platformă uluitoare care transmite sute de canale TV la o calitate extraordinară şi extinde conţinutul TV dincolo de televizoarele standard, intrând în universul dispozitivelor mobile şi al tabletelor, de exemplu. Iar eu sunt foarte mândru şi fericit că platforma de sateliţi şi SES ASTRA, în calitate de lider pe acest segment, au avut un rol esenţial şi uneori avangardist în această evoluţie şi creştere rapidă. În ultimii câţiva ani, HD a devenit standardul calităţii conţinutului TV prin satelit în ECE şi vedem deja primele implementări Ultra HD în domeniu.", a precizat Martin Ornass-Kubacki, Vicepreşedinte şi Director Regional SES ASTRA.
Statistici privind televiziunea la nivel mondial
Televiziunea digitală
Peste 1 miliard de gospodării vor beneficia de televiziune digitală la sfârșitul anului 2014, în 138 de țări, în creștere cu aproximativ 130 de milioane față de anul 2013 și cu 461 milioane față de anul 2010, când existau doar 590 milioane de locuințe cu televiziune digitala, potrivit unui nou raport de la Digital TV Research.
Taxa pe stâlp, în curând pe facturile românilor
Nu știm cu cât va mări noua taxă pe stâlpi prețul abonamentele de cablu tv si internet, dar cu siguranță majorări vom regăsi în facturile plătite de către populație la energia electrică, în sau pentru luna iulie 2014 ( e o mică nebuloasă, ca de obicei.... )
Care telespectatori din Europa văd primii golurile de la Cupa Mondială de Fotbal Brazilia 2014 ?
Telespectatorii care vizionează meciurile din Brazilia prin fluxurile primare de televiziune prin satelit vor afla primii cine este campioana mondială.
HOTNEWS: Aleksandras Cesnavicius, despre Pro Tv și celelalte operațiuni ale CME din România
Aleksandras Cesnavicius a raspuns prin e-mail intrebarilor transmise de HotNews.ro in urma cu mai multe zile. HotNews.ro reda integral raspunsurile directorului Pro TV in articolul de AICI, iar noi vom cita doar partea cu intrebarile care privesc vânzarile din cadrul companiei ce detine Pro Tv, precum si alte elemente tehnice si media.
CNN iReport: "Asteroid uriaș, posibil în curs de coliziune cu Pământul" - știrea falsă care a fost preluată fără verificare de către alte publicații
Un utilizator a postat o știre falsă pe hubul de știri iReport al CNN. Stirea a rămas online timp de 22 de ore, până cineva și-a dat seama că nu este adevărată.
Se schimbă regulile în Liga 1: play-off, play-out și doar 14 echipe
Adunarea Generală Extraordinară de ieri a decis ca Liga 1 să se schimbe din temelii. Propunerea ca din sezonul 2015-2016 să fie 14 echipe pe prima scenă şi sistem cu play-off şi play-out a fost aprobată.
Cărțile ce au inspirat serialul Urzeala Tronurilor au fost scrise pe un computer cu MS-DOS, neconectat la internet
In anul 1991, George RR Martin începea să scrie seria de romane fantastice "Cântec de gheață și foc", care au stat la baza scenariului serialului Game of Thrones.
Misterul dreptunghiurilor de pe Youtube
Pe 23 septembrie 2013, la ora 14:45, un utilizator cu numele Webdriver Torso a încărcat în anonimat un videoclip pe Youtube.
Windows 7 domină piața sistemelor de operare PC, urmat de Windows XP
Microsoft a renunțat la suportul pentru Windows XP pe 08 aprilie 2014, dar utilizatorii de sisteme de operare nu sunt predispusi sa treacă la variante mai noi.
Un preot celebru atacă jucăriile moderne, considerându-le uneltele Forțelor Întunericului
Citând o cercetare din Noua Zeelandă, coroborată cu propriile observatii cu privire la personajele Lego Zombie și Monster Fighters, preotul Slawomir Kostrzewa din Polonia avertizează că jucariile actuale, anterior adorabile, transpun acum copiii într-o lume a întunericului.
Cea mai recunoscută fotografie din lume
Fundalul implicit al sistemului de operare Windows XP este pentru mulți oameni o fotografie mai ușor de recunoscut decât imaginea Mona Lisei.
S-a trecut la ora de vară
Azi-noapte s-a trecut pe teritoriul Romaniei la ora de vară, astfel incat ora 3:00 a devenit ora 4:00.
Animalele pot percepe imagini de pe ecranul televizorului ?
Contrar opiniei generale, pisicile și câinii pot intelege o mulțime de informații vizuale în timp ce privesc la televizor. Cu siguranță preferințele de telespectator ale prietenilor noștri necuvântători nu se limitează doar la Animal Planet.
NASA a descoperit 715 de planete, dintre care 4 ar putea susține viața
"Cartierul" nostru galactic are acum mai multi "locatari" despre care știm că există. NASA a anunțat miercuri descoperirea a 715 planete noi, de departe cel mai mare "lot" de planete prezentat vreodată la conferință de presa. Comparativ, până acum aproximativ un total de 1000 de planete erau identificate în galaxia noastră.
De ce știrile negative au cucerit mass-media ?
De ce stirile negative sunt atât de apreciate in zilele noastre? Bineinteles, din cauză că aduc audiență. Dar de ce au audiență astfel de informatii ? Ne fac cumva mai fericiti, când aflăm problemele altora ?
Elemente tehnice ale cărții de identitate electronice
Începând cu 1 aprilie 2014, se vor emite noi documente de identitate. Printre caracteristicile noi se află și specificarea prenumelui părinților, dar și amprentele a două degete. Punerea in circulatie a acestor documente de identitate se va realiza, in mod esalonat, in termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei carti electronice de identitate, pe masura asigurarii cu suportul tehnic necesar a serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor.
5 curiozități din lumea televiziunii
Seria de documentare tv cu cel mai mare cost / minut este "Walking with Dinosaurs". Ilustrând modul în care dinozaurii au trăit și au dispărut, producția aceastei serii de documentare BBC a costat peste 37.654 lire sterline (61.112 dolari) pe minut. Au fost produse mai multe documentare serial, fiecare episod avand o durată de 27 minute si costând peste 1 milion de lire sterline. Seria acestor documentare a castigat trei premii Emmy în anul 2000.
Top 5 articole în ultimele 7 zile
-
Începând cu data de 15 mai 2024, RCS & RDS, unul dintre furnizorii majori de servicii convergente de comunicații electronice din România...
-
După „Dune: Part Two”, fanii francizei se vor bucura de noul serial din universul planetei deșertice. Primul trailer pentru „Dune: Prophecy”...
-
În 2023, piața germană de televiziune a continuat să experimenteze schimbări semnificative, potrivit unui raport detaliat prezentat de Astra...
-
DIGI a făcut încă un pas în procesul de extindere internațională, odată cu inaugurarea oficială a sediului central din Bruxelles. Această et...
-
Luna iunie 2024 aduce pe canalele AMC, Film Mania și Film Cafe o selecție variată de filme, de la acțiune și aventură, la comedii și drame c...