Se afișează postările cu eticheta Stiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stiri. Afișați toate postările
luni, 28 octombrie 2019

Compania mamă a televiziunilor Pro TV va fi vândută cu 2,1 miliarde dolari

Compania mamă a televiziunilor Pro TV, Central European Media Enterprises Ltd. („CME””) (NASDAQ / Prague Stock Exchange: CETV), a anunțat ieri că a semnat un acord definitiv pentru a fi achiziționată de un afiliat al PPF Group NV („PPF Group”) ) într-o tranzacție în numerar evaluată la aproximativ 2,1 miliarde dolari americani.

miercuri, 23 octombrie 2019

BREXIT: Interdicție a recepționării producțiilor britanice în Marea Britanie prin intermediul unor operatori DTH din UE, dacă există intenția de a evita plata unui abonament la operatorii din Marea Britanie

În prezent, cei care locuiesc în Marea Britanie pot folosi echipamente legale de decodificare a serviciilor tv prin satelit destinate utilizării în Uniunea Europeană, chiar dacă oferă acces la programe britanice care sunt oferite și de operatorii din Marea Britanie. Nu are importanță motivul pentru accesarea serviciului de radiodifuziune prin satelit din UE.

Eurosport, drepturi exclusive de televizare a ATP Tour din anul 2020 în România și Ungaria

Noi acorduri exclusive pentru mai mulți ani poziționează Eurosport drept noua casă a tenisului din România, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia. Eurosport va difuza anual, pe toate platformele, până la 41 de evenimente, inclusiv finalele ATP Nitto și ATP Next Gen. Noile acorduri completează acordurile exclusive existente pe mai mulți ani pentru ATP Tour în Franța, Rusia, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia.

marți, 15 octombrie 2019

Lista completă a filmelor și serialelor de pe platforma Disney+, în ziua lansării

Disney + urmează să se lanseze în SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă și Olanda pe 12 noiembrie 2019. Disney a dezvăluit lista completă a producțiilor care vor fi disponibile în biblioteca sa americană încă din prima zi de la lansare. Compania a făcut anunțul într-o serie de tweet-uri, peste 300 în total.

luni, 7 octombrie 2019

Noutăți de la Look Sport & Look Plus

Mai multi telespectatori au sesizat televiziunilor Look (prin intermediul rețelei de socializare Facebook) o problemă tehnică în ceea ce privește calitatea unor transmisii HD în direct de pe posturile tv menționate.

Grafică și siglă nouă pentru televiziunea germană RTL II, care devine RTLZWEI

Televiziunea germană RTLZWEI are de astăzi, 7 octombrie 2019, un pachet grafic complet nou. Sigla anterioară a televiziunii este înlocuită cu o pictogramă pătrată, în centrul căreia este amplasată cifra romană doi (II).

O altă modificare importantă este cuvântul ZWEI, care este utilizat scris astfel pentru pentru prima dată în denumirea acestei televiziuni. Logo-ul principal este o combinație dintre o pictogramă pătrată și litere, ambele putând fi utilizate independent.

Marginile teșite ale cifrei romane II conferă siglei un aspect modern. Agenția mehappy GmbH a contribuit la realizarea siglei. A fost ales fontul Helvetica pentru a obține "o simplitate expresivă", după cum precizează televiziunea.

Ultimul redesign a mărcii a avut loc în februarie 2015. De atunci, postul tv a evoluat în mai multe moduri: de exemplu, prin concentrarea sa constantă asupra conținutului care prezintă viața reală în toată diversitatea sa, RTLZWEI și-a accentuat profilul pe piață; prin documentare sociale și noi formate, canalul oferă mai mult conținut informațional. Noul design va contribui la accentuarea acestor transformări.

Carlos Zamorano, șef al departamentului de marketing, a explicat: „RTLZWEI este o televiziune modernă și inovatoare, dar funcționăm pe o piață fragmentată, digitalizată și competitivă. Pentru noi a fost deosebit de important să dezvoltăm un design care să corespundă cerințelor tuturor mediilor de comunicare, inclusiv online, mobil sau tipărit. Așadar, prin noul nostru design urmărim un obiectiv clar: RTLZWEI ar trebui să fie recunoscut ca un brand de divertisment independent și distinct, care trebuie să iasă în evidență prin toate mediile de transmisie și în special în lumea digitală".

Televiziunea RTL II (RTLZWEI) este oferită și în grilele diverșilor operatori de televiziune cu plată din România și se poate de asemenea recepționa gratuit prin satelit.

Notă: Informațiile au fost trimise de Kálmán, moderatorul Grupului HD Satelit.

marți, 1 octombrie 2019

Veniturile din drepturile de difuzare a competițiilor sportive vor crește cu 75% între anii 2018-2025

Acum aproximativ o jumătate de secol, televiziunea tradițională gratuită a reprezentat primul val al creșterii gradului de expunere a evenimentelor sportive dincolo de stadioane și alte arene sportive, urmată în urmă cu aproximativ 25 de ani de evoluția și diversificarea la care a contribuit televiziunea pe bază de abonament. Maturizarea streaming-ului aduce acum o altă schimbare majoră, atât prin creșterea concurenței pentru drepturile de difuzare, cât și prin schimbarea experienței de vizionare, prin interactivitate, precum și prin proliferarea conținutului auxiliar.

miercuri, 25 septembrie 2019

SES va renunța la utilizarea mărcii MX1

SES va renunța la marca MX1 a filialei sale de servicii tehnice în favoarea unei brand unic pe piață. Site-ul mx1.com deja afișează o fereastră pop-up care la click redirecționează către un comunicat de pe websiteul ses.com, în care se explică vizitatorilor că MX1 și SES vor fuziona pentru a oferi "fiecare aspect al furnizării conținutului dvs. către publicul de pe glob, inclusiv gestionarea conținutului, redarea canalelor, distribuția de conținut și monetizarea conținutului".

Eutelsat va lansa o constelație de până la 25 de mici sateliți dedicați Internetului obiectelor (IoT)

Eutelsat Communications va lansa o constelație de până la 25 de mici sateliți, care vor fi utilizați pe piața IoT. Internetul obiectelor (IoT) este un sistem de dispozitive de calcul inter-relaționate, obiecte care sunt prevăzute cu identificatori unici (UID) și care au capacitatea de a transfera date într-o rețea.

vineri, 20 septembrie 2019

NHK: Codec-ul HEVC nu oferă suficientă compresie pentru transmisiile tv terestre în 8K

Radiodifuzorul public japonez NHK, care deja transmite zilnic 12 ore de conținut 8K prin satelit, lucrează din greu pentru ca respectivul conținut video Ultra HD să fie disponibil pentru telespectatori și prin intermediul televiziunii digitale terestre. Japonezii au explicat însă că problema principală pe care trebuie să o depășească este cea a compresiei digitale a codec-ului video utilizat.

Primele de asigurare pentru lansările de sateliți se vor dubla

Lansările eșuate de sateliți sau pierderea controlului acestora au cauzat tot mai des oferirea de sume uriașe de către companiile de asigurări. Însa acestea vor cauza la rândul lor creșterea sumelor de bani pentru care vor fi asigurate aceste lansări de sateliți.

Licența MinDig TV din Ungaria, prelungită cu 12 ani

Monika Karas, președintele autorității de reglementare în audiovizual din Unagria (NMHH), și Zsolt Sárecz, președinte și CEO al Antenna Hungária, au semnat un acord care va permite acestei companii să opereze rețeaua sa națională de televiziune digitală terestră pentru încă 12 ani. Întrucât licența actuală expira pe 5 septembrie 2020, NMHH a lansat o licitație pe 10 aprilie, iar Antenna Hungária a fost singurul ofertant și a câștigat licența.

joi, 19 septembrie 2019

M7 Group (Focus Sat) a selectat Media Press Group pentru servicii de metadate (inclusiv EPG în format XML)

M7 Group a selectat Media Press Group ca furnizor unic de metadate tv (inclusiv EPG în format XML) pentru toate operațiunile video ale M7 Group din Europa. M7 Group oferă servicii clienți în România (Focus Sat), Ungaria, Olanda, Belgia, Germania, Austria, Republica Cehă și Slovacia.

Operațiune internațională împotriva serviciilor tv prin protocol IP ilegale

Poliția italiană a anunțat ieri dimineață că desfășoară o vastă operațiune internațională denumită Eclipse: acțiunea împotriva platformelor ilegale de servicii de streaming video este coordonată de Parchetul din Roma și, la nivel internațional, de Agențiile Europene Eurojust și Europol.

sâmbătă, 14 septembrie 2019

Panasonic va integra aplicația de televiziune hibridă a M7 Group în unele modele de televizoare

M7 Group a ajuns la un acord cu producătorul de televizoare Panasonic pentru a integra aplicația de televiziune hibridă a M7 în cea mai recentă generație de televizoare smart produse de Panasonic. Aplicația va deveni disponibilă pe piețele în care M7 operează (România, Ungaria, Olanda, Belgia, Republica Cehă, Slovacia, Germania și Austria).

Discovery Channel va avea un nou pachet grafic, inclusiv o siglă nouă

Discovery Channel va avea un nou pachet grafic (inclusiv o siglă nouă), precum și noi programe în grilă. Noul logo va include un glob (care reprezintă grafic toate continentele) plasat în interiorul literei D.

joi, 12 septembrie 2019

Tehnologia Cloud TV de la Kaltura va fi utilizată de Vodafone Tv România

Tehnologia Cloud TV de la Kaltura va fi utilizată de către platforma Vodafone TV în România, Grecia și Portugalia, a anunțat compania printr-un comunicat de presă.

marți, 10 septembrie 2019

Dintre tehnologiile de televiziune cu plată, DTH-ul furnizează în Europa cele mai mari venituri

Din primul trimestru al anului 2014 până în primul trimestru al anului 2019, veniturile totale din abonamentele de pe piața de televiziune cu plată din Europa au crescut cu 19%, ajungând la 8,9 miliarde de euro în primul trimestru al acestui an. DTH-ul (televiziunea prin satelit) continuă să rămână tehnologia care aduce cele mai multe venituri: deși în scădere comparativ cu anul 2015, furnizează 39% din totalul veniturilor, anunță printr-un comunicat de presă compania Datasix.

SmarDTV și NAGRA au lansat o tehnologie de watermarking pentru modulele CAM CI+

SmarDTV Global și NAGRA, furnizori de soluții de securitate pentru distribuția conținutului, au lansat o tehnologie de watermarking pentru modulele de acces condiționat (CAM).

miercuri, 28 august 2019

DVD Netflix a efectuat livrarea cu numărul 5 miliarde

Din 1998, DVD Netflix a fost cel mai important serviciu de închiriere DVD-uri prin poștă. În prezent, streaming-ul domină universul Netflix, dar să nu credeți că serviciul său din SUA, bazat pe închiriere discuri, este abandonat.

Top 5 articole în ultimele 7 zile